HomeCultură„Argo”, mă!? Pe bune!?

„Argo”, mă!? Pe bune!?

În fiecare an, cu ceremonia de decernare a premiilor Oscar vin aceleași scandaluri: politizare, datorii de plătit din trecut etc. Uneori exagerăm aiurea-n tramvai, alteori Academia Americană de film e mai evidentă decât alunița falsă de pe fața Innei – vezi atâtea și atâtea situații când roluri mari au fost nedreptățite pentru a da premii altor actori pentru roluri mai slabe, care și ei, la rândul lor, fuseseră ignorați în trecut pentru că trebuiau plătite alte datorii ș.a.m.d. În treacăt fie spus, măcar de data asta toți actorii au fost recompensați pe drept. Premiul pentru cel mai bun film însă…

Nu-mi vine altă caracterizare decât masturbare mentală! Unii zic despre „cel mai bun film” de anul ăsta” că a fost politizat – o mențiune pentru CIA, ca să nu se mai zică despre Hollywoodul de stânga că e antiamerican. Eu cred că e doar jumătate din poveste, pentru că „Argo” nu este un film doar despre cât de mișto e CIA, ci și despre ce rol extraordinar a avut Hollywoodul în salvarea acelor diplomați din Iran. Și cred că asta a înclinat balanța până la urmă. De-aia nu puteau să câștige „Zero Dark Thirty”, care punea problema torturii într-un mod care să-ți dea realmente de gândit (și care a fost acuzat de niște critici cu juma’ de creier că „promovează” tortura), și „Lincoln” (favoritul subsemnatului), care amintea că într-o vreme republicanii erau băieții buni și democrații jucau rolul de conservatori obtuzi la minte.

„Argo”-ul lui Affleck, pe de altă parte, e un thriller cuminte, din care toți cei implicați ies bine și care subliniază puterea pe care o poate avea cinematografia în lume. Lăsând la o parte faptul că există un film cu zece clase mai bun şi care a fost ignorat de Academie („Inglorious Basterds” al lui Tarantino), „Argo” o ia grav pe arătură când vine vorba de adevărul istoric pe care zice că-l prezintă.

E de înțeles licența „poetică” pe care și-o iau unele filme cu materialul-sursă, dacă sunt inspirate de viața reală. Limbajul cinematografiei funcționează diferit cel al unui simplu reportaj. Trebuie să-ți distrezi spectatorii, iar asta înseamnă, uneori, să schimbi povestea reală pentru a obține efecte dramatice. Dacă Eminescu are voie să facă pleonasme, au voie și regizorii și scenariștii să ne mintă puțin. „Argo” însă e, în proporție de 85,23%, pure bullshit! Nici nu știu de unde să încep – personajul lui Alan Arkin (aka producătorul hollywoodian dur, dar cu inima de aur) nu a existat niciodată, ambasadele Marii Britanii, Noii Zeelande și alte câteva, care în film sunt acuzate că nu i-au primit pe cei șase diplomați fugari, au ajutat enorm în realitate, CIA a avut un rol considerabil mai mic decât ne spune Affleck, pe când ambasadorul canadian a fost realmente un erou, iar toată scena de la final cu drumul tensionat spre aeroport pur și simplu nu s-a întâmplat, cei șase trecând fără probleme de orice control. Atunci, permiteți-mi să întreb, despre ce dracului e vorba în „Argo” până la urmă? Ca să nu mai vorbesc că suspansul pe care vrea ni-l ofere Affleck e ieftin, mult mai ieftin decât în cazul oricăruia dintre concurenți, iar personajele sunt, după gustul meu, cam bidimensionale. Așa, mai bine-i dădeau Oscarul lui „The Avengers”!

E păcat pentru că 2012 a fost un an ciudat de bun pentru Hollywood – la dracu, până și ultimul „Twilight” a avut o scenă de bătaie decentă între gemetele penibile de vampiri și vârcolaci adolescenți!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare