HomeCulturăDespre digestia regizorului român

Despre digestia regizorului român

Cum ajung filmele să fie filme? Teoretic e simplu: se iau un scenariu, niște camere video și o mână de actori, iar un regizor combină toate elementele astea cum crede de cuviință până când îi iese ceva. „Când se lasă seara peste București sau metabolism“, noul film al lui Corneliu Porumboiu, încearcă să ne arate că e mult mai complicat decât atât.

Te-ai aștepta de la o peliculă care prezintă ce se întâmplă în spatele camerei ca acțiunea să se petreacă chiar pe platourile de filmare. „Când se lasă seara peste București“ mută discuția în „stomacul“ regizorului și ne povestește despre cum „digeră“ el realitatea din jur ca să scoată, la final, un film. Drept urmare, nu ajungem niciodată să vedem cum se filmează, la propriu, ceva. Nici nu contează.

Ca în orice film românesc minimalist care se respectă, la prima vedere nu prea se întâmplă nimic ieșit din comun: o idilă între un regizor și o actriță care se termină la finalul filmărilor. Totul începe cu o discuție în mașină dintre cele două personaje principale ale filmului (actorii Bogdan Dumitrache și Diana Avrămuț), în care el o anunță că vrea ca să joace într-o scenă nud. Apoi, tot regizorul îi explică diferența dintre peliculă și digital și despre cum lui îi e greu să lucreze cu tehnologia nouă pentru că a fost format ca artist între limitările pe care le presupune filmarea pe pelicule (maxim 11 minute de filmare/rolă față de minim o oră, maxim cât ține hard-disk-ul pe digital). Urmează o succesiune de scene, printre care și o endoscopie, apropo, în care ajungem să înțelegem mai bine cum metabolizează regizorul realitatea din jur în arta sa.

Dacă „Polițist, adjectiv“ mă făcea să băuniesc că Porumboiu s-a apucat serios de citit filosofie, „Când se lasă seara peste București“ îmi confirmă fără de tăgadă că regizorul român are preocupări abstracte. Pe scurt, nu-i un film de popcorn, iar fiecare scenă, gest și replică necesită un oareșce exercițiu intelectual ca să poată fi pricepute cum trebuie. Nu e deloc plictisitor și m-am bucurat să mă uit la un film care să-mi angajeze creierul și altfel decât cu explozii, sentimentalisme și simboluri ieftine.

Din fericire pentru deputatul vasluian Victor Cristea, filmul concetățeanului său nu conține foarte multe „cuvinti urâti“, așa că reputația poporului român este în siguranță din punctul de vedere al privitorului străin. În continuare Corneliu Porumboiu este regizorul român care reușește să facă limba română să sune cel mai natural pe peliculă – chiar și puținele înjurături care apar nu sunt de loc forțate.

„Când se lasă seara peste București“ nu-i doar o endoscopie cinematografică, ci e plin de ironii fine la adresa filmului românesc. Mai mult, nu credeam că poți să spui o poveste tristă de dragoste folosind filosofia filmului, dar uite că lui Porumboiu îi iese. Personajele sunt bine construite, iar cadrele (în marea lor majoritate statice) arată frumos.

Poate că o să ziceți că e încă un film românesc în care nu se întâmplă nimic, cu o poveste care-i interesează doar pe cineaști, dar cred că asta e o interpretare greșită. „Când se lasă seara peste București sau metabolism“ e o peliculă, într-adevăr, cam prea deșteaptă pentru binele ei, dar, la final, îți dai seama câte detalii aparent nesemnificative intră în nașterea unui film.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare