HomeCulturăGrunge-ul n-a murit, doar miroase așa

Grunge-ul n-a murit, doar miroase așa

E destul de greu să scrii o recenzie a unui album al trupei tale preferate. De ce? Păi tot timpul pleci cu așteptări foarte mari iar, într-un final, cu cât artiștii tăi preferați îmbătrânesc, cu atât o să asculți la pachet cu albumul nou și câteva șlagare mai vechi.

Cam asta a fost și povestea mea cu ultimul album al celor de la Pearl Jam, Lightning Bolt. L-am așteptat patru ani, adică de la Backspacer încoace. De fapt, ca să fiu mai exact, l-am așteptat de vreo 12 ani, de la ultimul album pe care încă îl mai ascult cap-coadă de la ei, Riot Act, adică de pe vremea când i-am descoperit eu și mă lăudam, în orașul de provincie preferat al bucureștenilor că ascult grunge, dar nu Nirvana, ca toți “hipsterii”. Bine, termenul hipster nu exista pe vremea aia, dar nu mai știu exact cum le ziceam exact gagicilor care purtau tot timpul cele mai dubioase tricouri cu Kurt Cobain, cum ar fi acelea cu piatra lui funerară.

În fine, să revenim la subiectul principal: ultimul album. Acesta e ieșit pe piață acum câteva săptămâni, iar de atunci mă tot căznesc să pun cap la cap o recenzie cât de cât unitară despre unul dintre cele mai slabe albume de-ale lor. Totuși, nu cred că e chiar cel mai slab album de-al lor, mai ales când mă gândesc la cel cu avocadoul pe copertă din 2006. Aveam însă niște așteptări mai mari de la Pearl Jam, mai ales după ce a apărut pe piața primul single, Mind your manners, prin septembrie. Părea să anunțe că o să urmeze exact acel gen de album care lipsea de ani buni, cu melodii cu sânge în instalație, cu care să te mândrești că poți să dai sonorul la maxim în mașină ca să le faci concurența cocalarilor care dau la maxim manelele pe ritmuri de house.

Până la urmă însă judecata din septembrie de pe Youtube nu se potrivește cu cea de la lansarea albumului. În afară de vreo patru (sau, cu indulgență, cinci melodii) restul sună, din păcate, ca aceeași ciorbă reîncălzită. Sau, ca să fiu mai tehnic, restul pieselor sună aproape la fel, în afară de niște versuri. Iar la acest capitol intră mai ales Sirens, cel de-al doilea single scos de pe album, un fel de balada rock pe care nici măcar adolescentele virgine n-ar dansa cu un băiat care le-ar băga în seamă la balul bobocilor.

Lăsând însă răutățile deoparte, într-un fel înțeleg de ce, cu fiecare album scos pe piață, Pearl Jam ajung să mă plictisească. Oamenii au copii, unii dintre ei s-au lăsat de băut, fumat, și au ajuns la vârsta la care vor să cânte ca unii dintre idolii lor din anii ’70. Cine știe însă, poate peste vreo 20 de ani o să-mi intre și mie atunci Lightning Bolt la suflet.

Publicat în AC, nr. 45

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare