Prietenul meu, George Arion, a parafrazat, cu mulţi ani ani în urmă, un vers dintr-un cântec sentimental cunoscut de toată lumea, „Îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte”, propunând varianta uşor licenţioasă „Îndrăgostiţii n-au nevoie de veşminte”. Vin eu acum şi propun o nouă variantă, inspirată din realitate: „Îmbogăţiţii n-au nevoie de cuvinte”.
Şi cum îmbogăţiţii (peste noapte) dau tonul în viaţa publică, multă lume le urmează exemplul şi renunţă la cuvinte, în favoarea gesturilor şi grimaselor. Iar dacă totuşi nu renunţă la cuvinte, le utilizează cu o lipsă de graţie care te face să te gândeşti la o piesă muzicală interpretată la pian de cineva cu mănuşi de box.
Să ascultăm cu atenţie cântecele puse în circulaţie de „formaţiile” în vogă azi. Par comandate, aproape toate, de Gigi Becali sau Marian Vanghelie. Dacă stai mult cu radioul deschis, rişti să înveţi pe de rost, împotriva voinţei tale, unele fragmente şi să le fredonezi apoi, la nesfârşit, în timp ce mergi pe stradă:
„Ascultă-mă, ascultă-mă!/ Îmi vine să, îmi vine să!”
Sau:
„Când eşti lângă mine,/ Îmi e atât de bine./ Noaptea iată vine,/ Eu sunt tot cu tine.”
Sau:
„Tu mă iubeşti, eu te iubesc/ Şi când m-atingi înnebunesc.” etc.
Cu aceste fraze pe buze, este neplăcut să te întâlneşti cu o cunoscută (sau, dacă eşti femeie, cu un cunoscut). În special sintagma „Îmi vine să” poate să provoace grave malentendu-uri.
La fel de tulburătoare sunt buletinele meteo de la unele canale TV. Las la o parte faptul că prezentatoarele sunt, aproape toate, fete sexy, care se plimbă dezinvolte, pe tocuri-cui, prin faţa hărţii României, astfel încât regreţi că nu eşti Banatul sau Dobrogea, ca să le vezi mai de aproape. Dar aceste fete mai au şi obiceiul de a literaturiza starea vremii, personificând elementele naturii:
„Soarele ne cam trage clapa în acest weekend, iar norii se încruntă la noi… La munte vântul îşi face de cap…” etc.
Sunt, după cum se vede, domnişoare cu temperament, dar, din nefericire, greu accesibile. Ca să ajungi la ele ar trebui să fii Brad Pitt sau să cumperi posturile de televiziune din România.
Cuvinte neinteligent combinate se revarsă asupra noastră din toate direcţiile, nu numai din aparatele de radio sau TV. Eu, de exemplu, chiar şi când merg pe stradă, înregistrez frânturi din replicile unor trecători:
„… Hai, mă, că eşti naşpa… Ţi-am dat destul, ce p… mea!… Te-am văzut, bă, cu piţipoanca…”
Uneori aceste cuvinte sunt rostite de câte un individ care ţi se pare nebun, pentru că vorbeşte de unul singur pe stradă, deşi, în realitate, vorbeşte la telefonul mobil. Ţi se strânge inima înţelegând că stereotipa expresie „Ce p… mea!” (rostită uneori, în mod inexplicabil, şi de fete) trece printr-un aparat performant, se lansează în eter şi ajunge la alt aparat performant, mai delicat decât urechea la care este ţinut.
Remarc, involuntar, şi numele unor firme sau inscripţiile de pe geamurile lor. Dintre toate, cel mai mult m-a impresionat anunţul „Oferim servicii funerare complete”. Ce-o fi însemnând asta? Că te şi omoară?
În sfârşit, nu pot să ignor nici combinaţiile de trei litere de pe tăbliţele de înmatriculare ale automobilelor: „SEX”, „KGB”, „SRI”, care trădează obsesiile proprietarilor acelor maşini.
La fel de comice mi se par şi inscripţiile „SEN” şi „DEP”, dar din alte motive.
Publicat în AC numărul 2 (7 – 13 ian.)
