Cei trei ciobănei erau istoviți din cauza transhumanței etern prelungite și prost plătite. Se așezară în jurul focului și fiecare scoase din traistă de-ale gurii: cotnar moldovenesc, pietroasă muntenească, jinars ardelenesc. Era o noapte frumoasă și liniștită, cu greieri mii și stele făclii.
– Apăi, fraților, eu zâc c-așe nu mai mere, glăsui deodată baciul ungurean.
– Lasă și tu răchia de mere, dacă nu-ți mai place, răspunse baciul vrîncean. (Îl lăsăm și noi așa pe ciobanul muntean, probabil că și pe atunci erau baci oprișeni cărora li se dusese faima prin toată Țara Românească). Îți zisei de-atâtea ori că pruna e baza și ceea ce ne unește pe noi în cuget și simțiri.
– Nu, măi Mitică, voroveam că situațiunea nu mai mere așe…în fine, o să renunț la dialect, dac-o mai dau și pe rotacisme ne mai înțelegem în fundu' gurii. Adicătelea, pe limba ta, e nașpa, bei frate!
– Care-i baiul? Io știam că jinarsul tău nu se casează ca zeama noastră de struguri. Sau nu mai merge pe stomacul gol, vrei să frigem o oaie? Dă-i bătaie, dacă ți-e poftă!
– De mă apuc eu acuma de fript oi, ne prinde paștele cailor! Lasă, mâncarea-i fudulie, din strămoși se știe!
– Poate-o frige frățâca moldovean, el este specialistul. N-ai văzut cum o frige noaptea pe Miorița la fereală și ea stă ca oaia? Altfel e vorbăreață foc și ne cicălește câte trei zile!
– Mitică, îț paliesc una la urechie de fași ca magaru' nostru cari n-a mai văz't magariță de triei transhumanție-ncoașe! Ai baut doar șasi păhare și dejia gura nu-ț mai tașie?
– Glumii și io, moldovene, gata sari la bataie! Auziți, haide să lăsăm dracu' regionalismele și să ne-nțelegem ca oamenii! OK? Că doară toți suntem de-un neam și-o limbă. Mă rog, voi doi sunteți mai rurali, io-s din Cetatea lui Bucur, da' nu mi-a plăcut buchia. M-au învățat ai mei că la ciobănie se câștigă bine, dare-ar dalacu-n capu' lor de dâmbovițeni!
– Ai venit la vorba mea, că de-aicea am plecat în escursia filozofească. Cât pușca și cureaua lată mai trebăluim ca berbecii la stăpân pe-o nimica toată?
– Și ce propui, vrei să ne băgăm la meșteșugărie? Acolo ai program și normă, tragi ca boul toată ziulica pentru salar! Vai de biet român, săracu'!
– Nu, ciobane, n-avem noi tradiție meșteșugărească. Aia-i pentru nemți, bozgori și alte lifte care cică le place lucrul bine făcut!
– Sau poate vrei să ne apucăm de cămătărie și cârciumărie, că nu văz și alte ramuri de producțiune prin Țările Române. De unde capital de pornire, la simbria noastră?
– Măi oierule, n-ai tu loc acolo făr'de prepuț crestat cu brișca! Neamul românesc e sortit să se împrumute și să bea banii, nu să dea el și să servească pe alții la masă!
– Zice bine ungureanul, și mai crede lumea că-s înceți la minte! Ia dă-i o pălincă, să vezi cum o meșterește mintenaș!
– Gata, lăsăm vrăjala! Uite la ce m-am gândit și socotit: stăpânii oilor ne plătesc prost, că suntem ciobani proști. Au și ei dreptatea lor. Hai să fim și noi isteți odată, le șparlim oile și le vindem pe persoană fizică!
– Te-ai pălit la cap? Vrei să ne prinză potera Agiei șă să ciobănim între noi la ocnă?
– Rezolvă Mitică problema, cu relațiile lui. Știe el niște podari care o să ne treacă Dunărea. Vindem turmele la turcalăi, mănâncă ăia oaie românească de le zbârnâie turbanele pe căpățâni!
– Brici ideea, îl am pe văru' podar-principal. Le dăm la preț mai mic, să ne scăpăm repede de ele. Am auzit io că-i zice damping la chestia asta, o târguială foarte mulsă în Orient. Ce, noi suntem mai proști?
– Păi da, suntem proștii Orientului! Cum îl cheamă pe stăpânul oilor tale?
– P-al meu Ahmed, da' e rumân neaoș, însurat acilea și cu vreo 10 puradei. Ai voștri?
– La mine propitar e unu' Gyuri, ălălalt nume nu pot să-l țiu minte. Mă înțeleg bine cu el, prin semne. Știe două cuvinte românești: budoș și olah!
– Și Șefu' e român adevărat, îi zice Aronson. Crez că-i vrun urmaș a lu' Aron Vodă, ceva.
– Fraierilor mioritici, voi chiar vreți să le facem treaba veneticilor pe toată perenitatea românească? No, hai ș-om mere!
– Iar începi?! Zi românește! Mergem noi, da' trebuie să fim dacoromani deștepți până la capăt! M-am gândit așa: lansăm întâi zvonul că doi dintre noi l-au omorât și jefuit pe al treilea, dispărând cu oile. O tăiem pe Miorița, punem niște sânge pe cușmă și sarică, lăsăm niște urme la mișto. Cât cercetează ăștia crima fără să lea dea nimeni vro șpagă, vindem oile și suntem deja la Stambul, la cadâne! Să vezi ce baladă o să iasă din asta, cântă la ea românașii cât o mai fi pulpă de oaie pe picior de plai!
– Hai că-i tare! O compunem că l-am omorât pe moldovean, la cât era de beat și prostovan!
– Și cine o să crează? Moldovean dovedit la cuțităreală?! Găsiți și voi o minciună care să prinză!
– Merge, Ghiță, îi zice "licență poetică". N-auzi că o brodim în versuri? De oaie vorbăreață ca Miorița noastră cine-a pomenit? Da' ce s-aude, cine-s ăștia?!
– Ortomanilor, dați-vă prinși! Poruncă de la Agie, sunteți legați pentru ceată tâlhărească organizată și subminarea ordinii de Voievodat! Ați fost pârâți!
– Auleo, care ai, băi, microfon? Asta-i înregistrare neautorizată, să vină aici Vodă să vadă!
– Vine pușcăria la voi, țăranilor! V-a turnat Miorița, nu știți că îi place vorbitul, iară nu behăitul? Cine v-a pus să uneltiți s-o tăiați tocmai pe ea? Vă plăcea de alta mai tânără??
Iar la nunta mea / Steaua îmi cădea, / C-am avut nuntași / Ocnași și viețași. / Mări, mă dădură / La zăbrelitură / Cu executare, / Făr' de micșorare. / C-așa ia românul / Când dă și el tunul, / Străinii-l omoară / Toți, la el în țară!
