HomeCulturăUn bijniss regal

Un bijniss regal

N-am mai călcat de mult timp într-un mall cu intenția de a vedea un film după țeapa „Tron 3D”. Dar, printr-un complex de împrejurări, m-am decis să-mi calc pe orgoliu și zona de confort pentru a vedea „A Royal Affair”, relatare istorică a domniei lui Christian al VII-lea al Norvegiei și Danemarcei.

Totul a început amuzant. În drum spre cinematograf, un boschetar a făcut circ în tramvai, iar un cocalar care a supt la sân doar fleici de porc și jumări râdea pe-nfundate în timp ce-i arăta prietenei o reflexie dintr-o mașină care-l făcea… gras: „Uite, fă, așa aș arăta io gras, hăhăhă!”. Se anunța o poveste de vis. Comedia a continuat în sala de cinematograf, unde mă simțeam ca la Ice Age 4/Madagascar, înconjurat de „prichindei” în etate, prinși în discuții irelevante despre viețile lor, puși pe dat şi pe primit telefoane. Sună brici soneria cu Bob Marley peste un film danez despre regi și prințese.

Comedia a-ncetat când lumina s-a stins în sală. Filmul durează mai mult de două ore, dar n-ai cum să le simți pierdute pentru că filmul este atât de bine realizat și de captivant, încât începi să-ți pui multe întrebări despre propria cultură filmografică. Faptul că jocul actoricesc este exemplar o pot spune toți, iar povestea este foarte siropoasă. Un rege nebun, o monarhie de fațadă, nobili corupți și avari, o regină neglijată și cu pofte și-un doctor cu idei extraordinare, dar cu păcatul c-a dat iama-n așternutul regal. De, au și reformele alea prețul lor.

Filmul merită. Chiar și prețul unui bilet la cinema, drumul cu tramvaiul dus-întors și aerul condiționat din cinema. Legat de asta, care-i faza cu gerul din cinematograf? Oare au vrut să reproducă iarna geroasă din Copenhaga anului 1772?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare