HomeFeatured home 2Despre logica (economică) strâmbă a lui Victor Ponta

Despre logica (economică) strâmbă a lui Victor Ponta

În campania electorală pe care au început-o încă din 2010, Victor Ponta și USL-ul ne-au promis tuturor că, dacă vor veni la putere, în țară o să curgă lapte și miere. Până una alta, nu ne-am ales cu nimic altceva în afară de niște gogoși. Care cică de la 1 septembrie ar trebui să fie mai ieftine.

Scăderea TVA-ului la pâine putea să fie, dacă ar fi fost făcută cum trebuie, șansa lui Victor Ponta de a ne oferi tuturor ocazia de a nu face mișto de el pe aceleași teme. Serios, și eu m-am săturat de apelativele dottore, copy-lot, ori pisicuț, însă cu fiecare mutare politică sau, de data asta economică, premierul României ne arată de ce își merită, cu vârf și-ndesat, desaga de porecle pe care a adunat-o de-a lungul timpului. Când a venit la putere, Ponta anunțase o chestie cel puțin interesantă: că marile schimbări pe care le va face USL-ul vor fi pe baza unor programe pilot și studii de fezabilitate. Reducerea TVA-ului la pâine putea fi exact asta: să vedem ce se întâmplă, cum e afectat bugetul, cum se reflectă în prețul covrigilor cu susan o scădere până la 9%. Și da, făcuta astfel, măsura ar fi fost una inteligentă. Orice reducere a poverii fiscale aduce cu sine o reducere a evaziunii fiscale ( cam 6,5 din 10 producători din panificație nu-și plătesc toate dările la stat) și lasă economia să respire. Cu un asemenea precedent, reducerea fiscalității ar fi putut să fie apoi extinsă și în alte domenii.

Victor Ponta n-a făcut însă asta: la pachet cu o pâine (teoretic) mai ieftină o să vină (cu siguranță) o bere mai scumpă, după ce acciza la alcool o să crească de la 750 la 1000 de euro pe hectolitru, cu 25% cum ar veni. Și cu această creștere și o evaziune fiscală mai mare printre producătorii de băuturi spirtoase cu aromă de vin, vodcă ori coniac. Carevasăzică, filosofia economică a guvernului Ponta e simplă: ce ai luat pe mere ai dat pe pere.

Până una alta, stați liniștiți, de la toamnă nu o să se ieftinească niciun covrig. Să reduci TVA-ul la 9% și să speri că pâinea o să fie mai ieftină e la fel de eficient ca a da o Ordonanță de Urgență împotriva caniculei. Mai nasol e că, de la toamnă, până și micile bucurii (a se citi a sta la bere cu prietenii) o să fie mai scumpe. Nu-i nimic, din septembrie o să ne luăm doar o bere, dar îi promitem cu toții lui Victor Ponta că o să o bem cu mai multă sete.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare