HomeFeatured home 2RMGC propune ca maidanezii din Capitală să muncească la...

RMGC propune ca maidanezii din Capitală să muncească la Roșia Montană

În ultimele zile, pe buzele tutoror românilor, fie că vorbim de presă, protestatari, guvernanți și membri ai AJBB (Asociația Jigodiilor Bârfitoare de la Bloc), au fost două subiecte: exploatarea minieră de la Roșia Montană și Problema câinilor fără stăpân.

Iată însă că ambele cazuri iau o întorsătură neașteptată. Pentru a demonstra că nu este o corporație necurată și fără suflet, care ascultă de ofurile românilor, RMGC oferă o soluție inedită la problema câinilor maidanezi. Compania se oferă ca din fonduri proprii să adune toți câinii comunitari din București, să-i dreseze și să-i pună la muncă în viitoare mină de aur de la Roșia Montană. Astfel, RMGC a pornit campania “Poveștile câinilor din București”, cu sloganuri precum “Câinii comunitari nu vor decât să mănânce muncească” și “Maidanezii, o mină de aur!”, menită să rezolve atât problemele cu care se confruntă Capitala cât și situația forței de muncă de la viitoare mină.

În funcție de calitățile de care maidanezii dau dovadă aceștia vor fi repartizați după cum urmează: câinele maidanez miner care va săpa în mină (câinii sunt recunoscuți pentru calitățile lor de săpători); câinele maidanezi detector de aur (mirosul, cel mai puternic simț al câinelui); câinele lucrător cu cianură (aici e nevoie de câini rapizi pentru expunere limitată); câini bufoni care să distreze muncitorii bipezi. Firește, ne asigură surse din RMGC, aceștia vor fi răsplătiți în funcție de riscul și gradul de dificultate al muncii prestate. De asemenea, maidanezii vor beneficia pe gratis de servicii medicale precum castrarea, obligatorie la angajare.

exclusiv online

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare