HomePoliticGuvernUSR, absorbim și noi ceva mai cu talent?

USR, absorbim și noi ceva mai cu talent?

După ce au terminat de împărțit ministerele și agențiile, așa cum le stă bine unor gospodari cu alură europeană, precum se doresc a fi, coalizații Cabinetului Cîțu sunt așteptați acum de Coana Europă să-și rezolve și divergențele referitoare la strategia de cheltuire a fondurilor europene pe următoarea perioadă de finanțare, care stă să înceapă în acest an. Avertismentul neoficial, lansat doar pe canale interne, nu e de ieri, de azi, ci de vreo două luni, de la momentul concretizării Planului Național de Redresare și Reziliență, la vremea la care Uniunea ce îndeamnă pe alții să salveze România, pândind rezultatul alegerilor din decembrie și, implicit, șefia Ministerului Fondurilor Europene în anunțatul guvern de coaliție, își pâra la Bruxelles actualii aliați oficiali, după care anunța prin presa mainstream faptul că onor Comisia Europeană a arătat cartonașul galben la fel de galbenilor lor parteneri.

Că semnalul Europei progresiste a produs tulburări reale atât la Palatul Victoria cât și la Cotroceni, stă dovadă cedarea, de către PNL USR-ului, a Ministerului banilor Europeni, și oficializarea pe post a lui Cristian Ghinea, un specialist altfel udat cu apă în materie de absorbție de către independentul Marcel Boloş, titular al Fondurilor în Guvernul Orban.

Concret, în 2020, România liberal guvernată a ajuns la o rată de absorbţie de 38,9%, circa 8,8 miliarde de euro, din valoarea totală de 22,5 miliarde de euro a bugetului pentru politica de coeziune. O performanță ce surclasează clar recordul de doar 7 miliarde realizat în 2016, în perioada României tehnocrate, de Guvernul Cioloș și de din nou actualul ministrul Cristi Ghinea.

În atare condiții, cu toate că, la negocierile de formare a Guvernului de coaliție, i-au palmat PNL-ului ministerul fondurilor pe nedrept, și nu o spunem noi, ci cifrele, USR-ul ne asigură că, anul ăsta și în următorii, va sparge recordurile de absorbție, în uralele majoretelor cu drept de vot și pantaloni cu vedere la gleznă, numai să-i lăsăm un pic să-și tureze motoarele și să-și pună la treabă rețeaua de consilieri aduși, în 2016, de vizionari ca Dan Barna, prin minister.

Cunoscând sprijinul Bruxellesului progresist pentru costumele bleumarin din USR, e clar că în 2021 vor fi, vorba Tatălui nostru din Ceruri pe care mulți l-au comemorat de Crăciun, ”întrunite toate condiţiili” pentru ca românii să poată absorbi orice le iese în cale: fonduri europene, subvenții electorale, reduceri de taxe pe ici pe colo și multă, multă gargară demoagogică. Să te ţii, nene, programe şi dezvoltare la tot poporu’, de n-o să mai fim niciodată în situaţia de astăzi, când tot noi trebuie să ne rupem de un leu pentru Ateneu, de o sută pentru Frumușața Pământului sau de câteva zeci de milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

Aşadar, îi rugăm pe birocraţii Uniunii să mai aibă puţintică răbdare, că fumul de mititei văzut de ei deasupra României e înşelător. Suntem deocamdată într-o pauză de creaţie și de recristalizare a strategiilor, da’ şi când ne-om apuca de treabă…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare