Suntem siguri că v-aţi amintit încă din zorii zilei că astăzi aniversăm la greu: este 20 August, Ziua Naţională a Ungariei. E drept că bunii noştri vecini au trei zile naţionale, devansând şi aici România, care are doar două. Nu-i nimic, românii adevăraţi din Parlament lucrează pentru noi şi, la apropierea campaniei electorale, vor mai dărui naţiunii o sărbătoare naţională, cu toate beneficiile incluse.
Pe 20 August, de fapt, ungurii/maghiarii îl celebrează pe Sfântul Ştefan, un Ştefan cel Mare de la ei creştinat întru modernizarea Ungariei sale. Nu vă grăbiţi să vedeţi în asta un copy/paste după Sfântul moldav, deoarece sărbătoritul zilei a tăiat capete cu nişte secole înaintea Sfântului nostru. Noi, ca mari admiratori ai cetăţenilor unguri de sex feminin din România, le adresăm tuturor udemeriştilor sincerele noastre felicitări şi urări de viaţă lungă, alături de Guvernul patriot al ţării, oricare ar fi acesta.
Pentru a lămuri pe vecie unele vechi şi aprinse controverse dintre pretinşii români şi unguri, am apelat la distinsul colaborator prof.dr. Cotizo Popescu. Domnia sa este singurul dacolog contemporan care nu consideră poporul maghiar drept unul rival pe scena Istoriei. Mai mult, este şi unicul cercetător adept al teoriei poporului dacomaghiar, respingând cu vehemenţă ideile roxiniste ale dacismului pur sau pe acelea ale dacoromanismului amestecat. Dl Cotizo, alături de Marele Dac Florin Piersic, a fost şi este un fervent susţinător al dacomaghiarismului, deţinând în palmaresul conjugal numai soţii unguroaice. La fel ca Maestrul Piersic, dl Popescu afirmă că unguroaicele sunt soţii perfecte, cu care ai ce discuta în pat după sexul senzaţional. Spre deosebire de dacoromancele ce vorbesc numai ele, nu doar în pat. Chiar dacă au divorţat de mai multe ori, cei doi rămân fideli dacomaghiarismului casnic, recunoscând că despărţirile s-au produs din vina lor deoarece (ca români focoşi) au vorbit numai ei, şi nu doar cu titularele maghiare de acasă. Dar să-i dăm cuvântul specialistului nostru (nu vă speriaţi, de dl Cotizo vorbim!), dânsul având şi un mesaj personal pentru fraţii dacomaghiari din Dacia contemporană:
"Salut şi ave către toţi cetăţenii dacomaghiari de la sate şi dave! Să le dea Zamolxes multă sănătate şi putere de muncă, în special fundaţiei udemeriste, pentru că tăiatul copacilor este o muncă grea, în faţa căreia trebuie să ne aplecăm toţi precum arborii, cu respect! Eu, prof.dr. Cotizo Popescu, sunt alături de poporul dacomaghiar-fratre şi vreau să combat din nou, cu ocazia minunatului prilej, ideea nefastă a dacoromanităţii. Poporul locuitor al Daciei Felix de astăzi este, în esenţa lui, rezultatul fericitei contopiri dintre poporul dac şi maghiarii sosiţi după ce pidosnicii latini ai lui Traian şi-au luat laba lor de pe acest sfânt pământ. Am demonstrat argumentat, în cartea mea "Noi nu suntem rămaşii Romei", că poporul dacomaghiar este singura noţiune susţinută ştiinţific şi irefutabil. Reiau acum explicaţiile, că tot am trăit cu toţii ziua când dl Neagu Djuvara a împlinit 100 de ani, la fel de convins că noi, dacomaghiarii, am fi la fel ca domnia sa, altoiţi cu cumani.
Poporul dacomaghiar s-a format în anii ulteriori retragerii aureliene, atunci când o legiune dacică denumită "Vazluiana Gemina", rămasă fără ordine de la administraţia romană, s-a rătăcit în zona pădurii Baciu de astăzi. Respectivii legionari vazluieni fuseseră dizlocaţi din Vazluiul natal şi angajaţi cu solde generoase pentru a se ocupa de culturile viticole din zona Transilvaniei, pe posturi de degustători. Rătăcind ca lupul dacic prin pădure, ei au întâlnit o trupă de vesele codane maghiare ieşite la cules de mure, necesare (murele) pentru garniturile servite lângă conservele de sub şa. Încărcaţi cu energie debordantă de entităţile ectoplasmice ale lui Zamolxes, active şi azi în pădurea Baciu, dacii vazluieni au dat vitejeşte piept cu grupul oponent – până la stingerea oricărui instinct bazic şi şovin.
Epocalul contact interetnic dintre cele două armii a sfârşit într-e etnogeneză accelerată, pe parcursul câtorva ore, în urma căreia poporul dacomaghiar şi-a făcut apariţia pe scena istoriei, după aproximativ nouă luni. Desfid astfel pe toţi aşa-zişii istorici care au lungit falsa etnogeneză dacoromană până la lungimi surclasând orice etnogeneză porno cu Reginele Sexului Unguresc sau Românesc. Populaţia rezultată a ocupat, în timp, întreaga Transilvanie şi, pas cu pas, ce mai rămăsese din vechiul Regat al lui Decebal. O dovedesc şi principalele lor ocupaţii rămase neschimbate în timp: filonul maghiar – cu treabă prin pădure, iar cel dacic – cu şi mai multă treabă prin podgorii.
Astăzi, când întreaga naţiune dacomaghiară îl celebrează pe Sfântul Ştefan Întâiul, să ne amintim cu pioşenie de strămoşii noştri care au pus… mă rog… umărul lor vânjos la conceperea acestui neam brav şi neaplecat (când a fost cazul) prin vremuri. Trăiască şi înflorească scumpa noastră Patrie, Republica Dacomaghiară România! Gratulálok házasságkötésetek alkalmából!"
