Pentru că e 1 iunie, ne-am propus să desfacem puţin oracolele cu amintiri şi cataloagele din generală şi să ne amintim ce făceau pe vremuri unii dintre domnii sau tovarăşii care ne cam fac acum pe noi.
Adrian Năstase nu a fost un băieţel ca oricare altul. De exemplu, încă de mic era un colecţionar, doar că nu strângea maşinuţe şi trenuleţe, precum colegii lui de la grădi, ci artă populară. Mai exact, Adi avea în camera sa o mulţime de păpuşi din cârpă, care mai de care mai chipeşă şi mai molatecă. Mă rog, faptul că toate aveau mustaţă şi păr pe piept şi că micuţului Adelu îi plăcea să le ţină goale cu faţa la perete a ridicat oarece semne de întrebare părinţilor. Ei s-au mai liniştit totuşi când Adi s-a împrietenit cu fiica educatoarei.
Deja abilităţile ascunse ale viitorului om politic începeau să iasă la iveală – Adi începuse să ceară cotă parte la orice tranzacţie de jucării care avea loc la grupa mijlocie, ameninţându-şi colegii că, altfel, le bagă strâmbe la tovarăşa educatoare şi nu mai pupă desert. În şcoala generală, Adi a ajuns deja un profesionist al combinaţiilor. Toţi copiii de pe strada unde stătea îi apreciau talentul de negociator, iar colegii de clasă l-au uns comandant de detaşament, pentru că, fire generoasă, el le dădea voie la toţi să copieze, cum avea să le dea, peste ani, şi colegilor de partid Mang şi Corina Dumitrescu. La liceu, pradă veşnicei sale manii de a fi şef, Năstase nu s-a lăsat până n-a fost ales secretar UTC, după ce le-a promis tuturor repetenţilor din clasă nu doar că le va da de şase, cât fumează ei în veceu, ci şi că, atunci când vor creşte mari, dar vor rămâne la fel de puturoşi, el va da alocaţii, indemnizaţii, ajutoare sociale şi alte pomeni.
Şi totul a fost minunat pentru el până când dirigintele l-a prins în cancelarie, pe când modifica notele unor colegi care-i donaseră pentru asta sendvişurile din pacheţel pe tot trimestrul. Năstase a fost urecheat şi i s-a scăzut nota la purtare, fiind făcut de ruşine în faţa clasei. Bietul licean a înghiţit cu obidă cuvintele grele ale profesorului, dar n-avea ce face: până să se nască Bădălan-Grăjdan şi să-l scoată din rahat aveau să mai treacă destui ani…
