HomeActualitateCiorbea, avocatul potolului

Ciorbea, avocatul potolului

Nărăvit la ciorbița ieftină a bugetului încă de când devenea primul premier țărănist după nu știu câte decenii, Victor Ciorbea a prins gustul bun al puterii și nu s-a mai lăsat dus de la masă. Au trecut peste el guvernări ostile, dar nu s-a lăsat, ci a rămas mufat la țâța bugetului, ori că a fost vorba de o deputăție din partea USL, ori mai târziu, când de USL s-a ales praful, de o foncție călduță, ca Avocat al Poporului.

O să mă întrebați acum, în calitate de reprezentanți ai poporului, unde a fost domnul Ciorbea când ați avut nevoie de el, că nu l-ați văzut la culoare. Nu l-oți fi văzut voi, dar ăsta e ca zeii mitologici (gurile rele ar zice că e chiar ca ciclopii mitologici) – nu se arată orișicui. Se arată și el cui are, într-adevăr, mare nevoie de un sprijin. De pildă, s-a arătat fostului primar Sorin Oprescu, că era amărât rău, săracul, nu-i mai pria caviarul în pușcărie. S-a arătat și mititeilor de la Antena 3, pe care statul voia să-i dea afară din sediu și riscau să rămână, bieții, piele și os, că, dacă nu mâncau rahat acăsică la ei, rahatul ăla nu mai avea niciun gust și se ascuțeau ca lupta de clasă. Și, mai nou, i s-a arătat și unui țăran sărac lipit din Teleorman pe nume Liviu Dragnea, care n-avea, sărmanul, decât un județ, dar voia să aibă o țară.

Deci ghinionul vostru e că nu vă cheamă Liviu Dragnea, să vezi atunci ce v-ar fi sărit Ciorbea în apărare. Că uite, cum a început dragnezul să zbiere că vrea să fie el premier, cum a ieșit pe interval și Avocatul Poporului! Azi, domnul Ciorbea va contesta la Curtea Constituțională legea care îi împiedică pe infractorii condamnați penali să ne conducă. Adică de ce să n-aibă și hoții dreptul să fie premieri? Sau violatorii? Sau tâlharii la drumul mare? Ce, ei nu e oameni, cum ar zice votanții lor? Până când să ne mai conducă tehnocrați cu studii la Harvard și Cambridge, la Sorbona și Yale? Să ne mai conducă, neică, și din ăștia, dintre ai noștri, nu neapărat gașca de domni și doamne din Teleorman proțăpiți, de ieri, în guvern, dar măcar și ciorditorii de portofele din mașina 331 și tramvaiul 46, că și-ăia tot printre noi se învârt – și unde mai pui că ei ne fură doar portofelul, nu și viitorul, ca Dragnea.

Și să nu credeți că domnul Ciorbea s-ar fi trezit din dulcea-i hibernare pentru că ar fi primit un telefon, pe firul scurt, de la însuși Jupânul Dragnea, care s-a săturat să se șteargă la cur cu interpuși gen Grindeanu și vrea să ia singur problema în mână. Nu, nici pomeneală! Conștiința lui i-a dictat asta! Iar conștiința lui n-are nicio treabă cu faptul că e dator vândut la bănci și trebuia de mult executat silit, nici cu faptul că peste doi ani îi expiră mandatul de Avocat al Poporului și doar de pixul lui Dragnea depinde dacă va mai primi sau nu ciorbiță caldă, de la buget, încă cinci ani. Conștiința unui Avocat al Poporului, ca domnul Ciorbea, e mai presus de asemenea lucruri mărunte. Și, cu clarviziunea care-l caracterizează – sesizabilă, de altfel, încă de la prima vedere – , domnul Ciorbea a știut că domnul Dragnea e singurul care merită să conducă Poporul, fiindcă e croit după chipul și asemănarea lui: lacom, șmecher, tare-n gură și cu dinții galbeni.

Ne așteaptă,  vorba chinezilor, vremuri interesante. La putere tocmai a venit o încrengătură de limacși, care nici bale nu lasă în urma lor, dacă nu le poruncește Stăpânul Limacșilor, domnul Dragnea. Vestea rea e că această încrengătură de limacși are un apetit demn de niște lăcuste nehalite de-un an și care se mișcă, precum vedeți, extrem de repede în demolarea statului de drept. Vestea bună e că insecticidul e la noi.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare