HomeActualitateCOD GALBEN: Prima zăpadă, primele glume la cald

COD GALBEN: Prima zăpadă, primele glume la cald

A venit frigul, deci putem spera că, măcar acum, instanțele românești vor judeca la rece dosarele de corupție.

Botezatu: ador zăpada. Am căzut în fund când am ieșit din casă, când am dat să mă urc în mașină, când am coborât. Mai vreau ninsori!

Uniunea Europeană, îngrijorată de calitatea zăpezii românești: “Nu respectă standardele UE, e prea moale”. Bendeac e de aceeași părere.

Paula Iacob e încântată de gerul de-afară: “Așa, congelată, par și eu vie”. Pe de altă parte, pe Viorel Lis îl lasă rece: el e la fel de țeapăn și vara, și iarna.

Cum se numește un cal împotmolit în troiene de zăpadă: Calul troian.

După meciul de ieri, a venit iarna și în fotbalul românesc, care s-a umplut de nea. De Nea Reghe, Nea Meme, Nea Sandu, Nea Piți.

De ce vine Mutu în România? Îi place zăpada.

Bucureștenii, cei mai fericiți că ninge: zăpada acoperă gunoiul și gropile de pe străzi. „Dacă ar ninge și pe scara blocului, ar fi și la noi frumos”, a declarat un blocatar din Berceni.

Modă de sezon printre cocalari: Audi A7 cu plug de zăpadă. SH și cu numere de Bulgaria.

Asociația Oamenilor de Zăpadă din România face un apel către toți cetățenii prin care-i roagă să nu le mai pună fulare la gât și ochelari: “Suntem oameni de zăpadă, nu hipsteri!”

Iarna asta, românii vor avea parte de zeci de km de autostrăzi. Înzăpezite.

Chinezii ne-au promis că, dacă mai ninge vreo două zile, ne securizează ei frontierele, cu un zid de zăpadă chinezesc. Bonus, mii de beculețe colorate.

Hruşcă a declarat că anu`ăsta aduce lerul mai devreme. Doamna Jurcă și domnu` Busuioc, dați căldura înapoi!

Mama lui Fuego: „nu e OK, anu` ăsta am pornit-o prea din vreme. M-a pus fi-miu să împodobesc bradul de azi, până-n 25 decembrie dau gata o pădure!”

Mai mulţi bunici care ieşiseră cu nepoţii la săniuş au fost acostaţi de inspectorii de la Fisc, care i-au ameninţat că le confiscă totul dacă nu plătesc imediat taxa pe săniuţă. Nicolae Văcăroiu, speriat de moarte!

Băsescu, bucuros că deja a reuşit să obţină, pe terenul de la Nana, o recoltă de 20 tone de gheaţă la hectar! „La primăvară pun porumb, s-avem tot ce ne trebuie de whiskey”

Guvernul Ponta vrea să impoziteze toate codurile: Codul galben, portocaliu și roșu, plus Codul Penal, Civil, Rutier, al bunelor maniere etc.

Miting: Dragnea a scos 5000 de oameni de zăpadă morți pe străzi, să militeze pentru descentralizare.

PF Daniel: BOR nu stă cu mâinile în sân vizavi de zăpadă, după ce ne-am obișnuit să le băgăm adânc în buzunarele enoriașilor! Avem produse de sezon pentru toată lumea: cruciulița de parbriz anti-polei, moaștele anti-îngheț, rugăciuni speciale pentru pietoni. În două zile scoatem pe piață cruciulița care poate fi montată pe ochelarii schiorilor!

Oprescu va inaugura o pârtie de schi în București: Pârtia Glina, cea mai modernă pârtie de slalom

La alții există Omul Zăpezii, noi avem Câinele Zăpezii. Apare de peste tot, în orice oraș. Şi lasă urme de labă în zăpadă.

Organizații țigănești, plângere la Consiliul Discriminării: ne-am săturat de oameni albi, vrem și oameni de zăpadă negri!

Cât va rezista primul om de zăpadă? Om trăi și om vedea.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare