HomeActualitateDezinsecția în București se amână, stârpirea țânțarilor va avea...

Dezinsecția în București se amână, stârpirea țânțarilor va avea loc la Bobotează!

Deși dezinsecția completă a Bucureștiului a fost primul angajament asumat de Gabriela Firea atunci când a devenit primar general, se pare că acest deziderat nu va putea fi îndeplinit. Și aceasta pentru că atribuirea contractului în valoare de 8 milioane de euroi către o anumită firmă a fost contestată de o altă firmă participantă la licitație, geloasă că n-a primit ea purcoiul de bănișori. Astfel, deși duamna Firea voia sincer să-i scape de bucureșteni de țânțari, din cauza manevrelor băsisto-iohaniste, aceștia vor fi nevoiți să îndure în continuare înțepăturile zburătoarelor hămesite. ”Nu era de ajuns că ne suge primăria banii pe taxe și impozite, acum ne mai sug și țânțarii sângele”, a declarat un bucureștean, amărât.

Prin urmare, în ciuda dorinței sincere a doamnei primar de a pliciui țânțarii mai rău decât își pliciuia Prigoană nevasta, procedura de achiziție publică a fost suspendată de Primăria Municipiului București, până când instanța nu se pronunță dacă plângerea firmei geloase e sau nu întemeiată. ”După cum merg lucrurile, cel mai probabil nu vom avea o firmă câștigătoare a licitației vara asta. Mai face vreo firmă contestație, mai pleacă doamna Firea în concediu, mai se duce viceprimarul Tudy până la baie, pentru o nevoie urgentă și nu se întrunește cvorumul, țânțarii rămân neatinși, iar bucureștenii vor fi ciuruiți. Dar suntem optimiști și sperăm că până la Bobotează, deci în ianuarie anul viitor, să avem un câștigător. Iar acesta ar putea să fie nimeni altcineva decât PF Daniel SRL, pentru că s-a observat că aghiasma cu certificat de calitate din partea BOR alungă toți țânțarii, mai ales pe cei atei, hipsteri și agnostici”, precizează surse din Primărie.

O altă variantă luată în calcul vizează tăierea tuturor copacilor din București. ”S-a observat că țânțarii sunt atrași de umezeală și de vegetație. Lacurile n-avem cum să le secăm, că tocmai a cumpărat doamna Firea bărcuțe și vaporașe de la doamna Pandele din Voluntari, așa că o să tăiem copacii. Deja am început, precum știți. Ei, să vedem noi când n-o mai fi un pom măcar în București, unde o să se mai ducă țânțarii ăștia”, a spus, triumfător, un consilier local.

Pe de altă parte, în paralel se va derula și o licitație pentru stârpirea șobolanilor. ”Cu șobolanii va fi mai greu decât cu țânțarii. Pentru că pe țânțari îi vezi, dai cu spray sau tai copacul, dar cu șobolanii nu merge așa, că se pitesc pe unde nu gândești. De pildă, am identificat o grămadă de șobolani chiar și în clădirea Primăriei. Stăteau acolo și rodeau bancnote provenite din taxele cetățenilor, fără să facă nimic altceva. Ei, pe-ăștia cum îi deratizezi, că au fost trimiși acolo prin vot popular?”, se întreabă, retoric, sursele noastre.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare