Precum cu siguranță ați aflat, Dacian Cioloș nu e copilul lui mă-sa și al lui ta-so, e copilul lui George Soros - Soroș pentru analfabeții funcțional gen Ponta. Cine e acest Soroș, știm cu toții: un miliardar imperialist, evreu și pe deasupra și ungur, adevăratul urmaș al balaurienilor veniți cu calul încoace dinspre Asia, acum vreo o mie de ani. Ca treaba să fie și mai oablă, iar ura lobotomizaților și mai mare, ni se spune că Dacian Cioloș nu a fost făcut în cadrul unei familii tradiționale, în care tata o bate pe mama, iar asta se face rangă de supărare și-și calmează copiii cu pufuleți înmuiați în țuică. Nu, Cioloș este rodul iubirii păcătoase dintre Soroș ăsta și o unguroaică, fiindcă o româncă adevărată nu s-ar fi putut spurca atât de tare! Mă rog, aici, pentru variație, ca să nu fie atâția unguri în poveste, naratorul ar fi putut spune că Soroș l-a făcut pe Cioloș cu o țigancă, dar probabil că s-a gândit că astfel apăreau întrebări de genul ”și atunci de-l cheamă Dacian și nu Pardaillan și de ce nu mai are fro șapte frați?” – așa că nu a vrut să se complice.
Deși povestea asta cu „Cioloș, fiul lui Soroș” pare la fel credibilă precum cele în care caprele sau scufițele vorbesc cu lupii, fasolea crește până pe Marte și o babetă mănâncă copii bine rumeniți, există milioane de români în țara asta care și-ar tăia o mână – dar nu aia cu care umflă alocația – că ea reflectă purul adevăr. Tocmai ca să le explice acestor bipezi că n-are nicio treabă cu reptilienii și masonii, că nu vrea să vândă țara și nici să pună țăranilor aflați la cules botnițe, ca-n Zaharia Stancu, premierul a decis să vină la Antena 3. După umilul meu punct de vedere, a făcut un gest necesar, pentru că uneori mai simțim nevoia să-l vedem pe Gâdea luând o scatoalcă peste fața aia de pui tocilar din desenele animate Looney Tunes. I-a tras-o MRU, i-a tras-o și Crin, acum a venit rândul lui Dacian să-i ardă o smetie. Unii au scris că premierul și-a făcut curaj să intre în ”groapa leilor”. Mie mi s-a părut că a intrat în cușca sconșilor, dar nu asta e important. Important e că adevăratul fiu al lui Soroș n-a venit chiar pregătit la emisiune, așa cum s-a lăudat. Păi așa se vine la Antena 3? Cu costumul ăla bun, cu cămașă curată, cu pantofii lustruiți? Trebuia să vină cu cizme de cauciuc, cu salopetă impermeabilă și cu mască de gaze, fiindcă am văzut că ăia n-au prea aerisit, după Varan.
Nu știu ce impresie v-a lăsat emisiunea, dar eu am avut impresia că asist la un interogatoriu. Adică: vine Gâdea și-l întreabă pe premier de ce vinde portul Constanța străinilor. Premierul răspunde că nu el îl vinde, ci că e vorba de vânzarea unor pachete minoritare stabilită de guvernul Ponta. Gâdea insistă: de ce a tăiat banii veteranilor? Cioloș spune că nu i-a tăiat, ci, dimpotrivă, a corectat o lege nedreaptă, votată de PSD, și le-a dat oamenilor banii înapoi. Punct. Sună Ursu și-l întreabă pe Cioloș: de ce vinde portul Constanța străinilor? Cioloș repetă răspunsul dat și lui Gâdea. Fără să se sinchisească, Ursu insistă și el: de ce a tăiat banii veteranilor? Cioloș, cu un calm desăvârșit, repetă și pentru el. Probabil că ar mai fi urmat să pună exact aceleași întrebări Badea, Dana Grecu, Radu Tudor, Voiculescu din pușcărie, femeia de serviciu de la Antena 3 și băiatul de la cablu. Tactica asta de interogatorii, în care anchetatorii se schimbau între ei, dar puneau aceleași întrebări, până acuzatul ceda, doar NKVD-ul o mai practica și mare noroc a avut Cioloș că pe Gâdea nu-l chema Gâdev, că fără un glonte în ceafă nu mai ieșea din platou.
Mulți zic că premierul nu trebuia să coboare în mocirla de la Antena 3. În primul rând, că la Antena 3 nu e mocirlă, e de-a dreptul hazna din aia din fundul curții, unde-și fac studiile de specialitate din Click și Cancan mulți dintre telespectatorii fideli ai postului. În al doilea rând, chiar era necesară vizita. Doar că e insuficientă. Dintr-o singură emisiune, nici măcar un singur lobotomizat nu o să înțeleagă cum stau lucrurile. Ca să mai existe vreo speranță, ar trebui ca premierul să vină în fiecare seară la Antena 3 și să explice că nu vinde țara și că nu e fiul lui Soros. Și ar mai trebui ca și vedetele postului să-și schimbe atitudinea față de el. Cum și-au schimbat-o, de pildă, în privința lui Băsescu. Nu era Băsescu înjurat zilnic pe A3? Acum, nu doar că nu prea se mai pomenește de el, dar când se pomenește se vorbește ca despre o victimă a justiției iohannisto-cioloșiste. Aproape că telespectatorilor Antenei 3 le-a devenit simpatic Băsescu. Poate că dacă și Cioloș ar fura mâine o bicicletă, o gogoașă, ceva, și ar acuza justiția, ar fi și el invitat mai des.
Cum-necum, e bine că a apărut știrea că el ar fi fiul lui ”Soroș”. Pentru că nu știu câți lobotomizați ar mai scoate la vot contra lui Cioloș o asemenea știre, dar sigur va scoate la vot mulți români indiferenți, în favoarea lui Cioloș. Așa s-a întâmplat și cu ”veneticul” Iohannis: în 2014 atât au repetat Ponta și ai lui că e străin, că vinde copii, că vinde România, încât până la urmă s-au enervat tinerii și tot pe Klaus l-au votat. Povestea s-ar putea repeta și în cazul lui ”Cioloș, fiul lui Soroș”. Și pentru asta chiar ar trebui să-i fim recunoscători miliardarului evreu. Pentru că performanța vieții lui n-ar mai fi că a luat un miliard de dolari de sub nasul Băncii Angliei, ci că a smuls o țară întreagă din ghearele comuniștilor pe stil nou.
Obraznicia pamantului.Minciuna pamantului
12 decembrie 2016 23:27baga pe youtube... juramantul lui ciolanis
raspunde comentariuluiObraznicia pamantului.Minciuna pamantului
12 decembrie 2016 23:24httpswww.youtube.comwatch?v=0FHT0uP-hYo
raspunde comentariuluiun roman
12 decembrie 2016 13:20NE RAMIN TEPARII ,DRUJBARII NOSTRI, CICOLOS ISI ADUNA TURMA LUI DE IZMARII SI O TAIE MISELESTE LA INALTA CURTE IARA SALTIMBACI PE LINGA AIA MARI PE CARE-I INTREAFGA NIGEL FARAGE,. WHO ARE YOU, HOW REPRESENTED YOU HOW ELCTED YOU? EI SE UITA SUS ,SUS SPRE STELE, IAR FARAGE LE RASPUNDE, IF,IF YOU PAY ME, I DONT VOTE FOR YOU!A. STAPINI STAPINILOR NOSTRI SI PUPETI MUPETI NOSTRI, CORUPTII, MAFIOTII, TRADATORI, TOT MAGIUNUL TICALOSILOR NOSTRI AMESTECATI BINE CU ORGANIZATILE SECRETE OCULTE DESERVICLE NATIONALE.
raspunde comentariuluiun roman
12 decembrie 2016 13:15VLAD TEPES A MURIT, AU RAMAS TEPARII ROMANIEI SI ROMANILOR BOERII SI ASUPRITORI APARATI DE PATRI-HOTI GLOBALISTI. A MURIT VAMPIRUL DIN CARPATI, DAR N-AU MURIT VAMPIRII DIN CARPATI, TOTI SE TRAG ZIC EI DIN VLAD ASTIA MARI DE SINGE, TOTI VAMPIRII ASTIA GLOBALISTI GEN SORS COLABORATORUL NAZIS, E LA ANUL SE DUCE SI EL SI MULTI DE-AI LUI.
raspunde comentariuluiun roman
12 decembrie 2016 13:11UNA CALDA,UNA RECE, DEPINDE DACA TRECE. DE CENZURA, ASTIA CA AIA PROSTI CU DIPLOME SI DOCTORATE, FUNCTII SI GRADE,UNI NU STIU CE-AU COPIAT SI SCRIS UNI DE LATI, IAR GREIERASI NU INTELG CE SCRIU ALTI.,SUNT CU TONUL LA CINTEC SI INDOCTRINATI SA FIE FRAIERII SI PROSTII ALTORA O VIATA.
raspunde comentariuluiun roman
12 decembrie 2016 13:07SI ASTIA AU PRIMIT ORDIN PE UNITATE, AU INTRODUS CENZURA, LEGEA MAFIEI LEGEA CIOCULUI MIC. ALTI DIN MAINSTREMUL NATIONAL, CARE-SI DAU CU FIRMA STAPINULUI IN CAP.
raspunde comentariuluiNelu
12 decembrie 2016 12:16Ii multumim cu caldura dlui George Soros ca v-a iubit atat de mult in gura incat v-a umplut de sloboz pana in ficat.
raspunde comentariuluiEcce Homo
11 decembrie 2016 6:54Spartakurus a fost traumatizat în copilărie de cuminecătura sovietică și s-a aruncat până în capătul celălalt al kurcubeului în brațele kuriștilor... Numai preacurata fecioară știe cât a suferit arianusul lui de aia scrie cu atâta pasiune
raspunde comentariuluiObraznicia pamantului.Minciuna pamantului
10 decembrie 2016 6:40Pentru că noi tim ce pre plătete guvernul vostru astfel încât adevărul să nu fie descoperit niciodată. Nu vom interveni în lupta voastră pentru putere. Nu vom negocia cu o ară de sclavi, fără consideraie faă de cei mori, astfel încât să asistăm cu indiferenă la o lovitură de stat. Este pentru prima dată când am iniiat o colaborare instituională pentru ca adevărul să fie cunoscut în cazul operaiunii AM-04K. Vom trimite dovada faptului că cei din Colectiv au fost ucii. Noi tim detalii privind întregul plan. Noi tim detalii cu privire la tranzaciile bancare făcute înainte de evenimente. Noi tim de unde au venit banii i pentru ce au fost folosii. Am urmărit traseul acestora din organizaii controlate de George Soro care au finanat, de asemenea, investitura lui Dacian Ciolo, în funcia de prim ministru. Nu este problema noastră că ai acceptat această regie. tim, de asemenea, că documente video, mărturii i alte dovezi eseniale au intrat în Departamentul de Protecie Internă al Ministerului Afacerilor Interne din România, care a fost desfiinat printr-un ordin al prim ministrului vostru, Dacian Ciolo. Dacă voi acceptai acest lucru, noi nu îl acceptăm. Ce s-a întâmplat cu aceste informaii clasificate? Unde sunt acestea acum? Am văzut cum folosii morii în lupte politice murdare. România, din acest moment avei la dispoziie 10 zile pentru a răspunde acestor întrebări. Dacă voi nu suntei capabili de acest lucru, noi suntem. Vrem ca cei vinovai i complicii, cei cu mâinile pline de sânge, care vă guvernează acum ara, să fie pedepsii. Ca o dovadă a faptului că acest lucru nu este o cacealma, vă pune la dispoziie un draft al unor ofieri de informaii români care urmează să fie adresat Ministerului Afacerilor Interne, se arată în mesajul acestora.
raspunde comentariuluiMihai
09 decembrie 2016 10:28Mai multe despre minciunile cu Soros, aicihttpnuavemcirese.blogspot.ro
raspunde comentariuluiObraznicia pamantului.Minciuna pamantului
08 decembrie 2016 21:34În dosarul aflat la Tribunalul Bucureti, producătorul de alcool Petru Bolfă general de securiate prieten cu Ciolos, Johannis, Drahnea si Ponta este judecat pentru decesul a peste 3000 de bihoreni. 430 de persoane s-au constituit parte vătămată, iar 2100 au calitatea de parte civilă. În această vreme, el a săvârit i alte fapte penale pentru care a fost introdus din nou în arest preventiv. În prezent, este în arest la domiciliu intr-o vila cu 4 etaje si 60 de camere si piscina Olimpica si o gradina de lux de 2ha cu fantana arteziana si un garaj pe 8 nivele cu 160 de masini de lux colectie Lamborgini,Ferrari,Roisroic,Buggati,Formula unul, si limuzine prezidetiale, vila estimata la 140 milioane euro. Urmand ca instanta din romania sa-i gratieze.Peste 3000 de bihoreni mureau în primele patru luni ale lui 2013, iar mai mult mii aveau să fie salvai în ultima clipă. Autorităile au intrat în alertă. Toți consumaseră alcool chiar dacă pe etichetă scria că e medicinal și a început căutarea sursei de otravă.Directorul Direciei de Sănătate Publică Bihor, Daniela Rahotă, declara că la sfâritul lunii aprilie 2013 era în localitatea Alparea, anchetând cauzele morii i intoxicării acelor oameni. La locuina unei femei decedate, a descoperit spirt Mona, spirt Asistent, vodcă Regiana, dar i o sticlă cu Alcofarm. Am zis să iau i flaconul de Alcofarm, care se vinde oriunde, la orice ABC, ca i loiune pentru îngrijirea epidermei i are rol antiseptic, i l-am trimis la analiză, în Cluj, povestea Rahotă, potrivit bihor.ro.60.000 grame de alcool metilic pe hectolitruÎn scurt timp, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj a informat DSP Bihor că a evideniat la analiza produsului Alcofarm produs de SC PET Ady Trading SRL, Năsăud, judeul Bistria-Năsăud, o concentraie a alcoolului metilic de peste 60.000 grame pe hectolitru. Direcia de Sănătate Bihor a dispus din nou controale la distribuitori, iar procurorii bihoreni au continuat ancheta pe noua pistă. Prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă pe Non-Aliment RAPEX au fost sesizate i celelate direcii de sănătate publică judeene. Primarii i preoii bihoreni au anunat oamenii din localităile lor să nu mai consume Alcofarm.Pe etichetă, 35 concentraie de alcool etilicS-a stabilit că Alcofarm era produs în fabrica de alcool SC PetAdy Trading SRL din Năsăud, care era deinută de Petru Bolfă i avea o concentraie de alcool metilic de 60.000. Produsul uciga a fost comercializat în trei depozite care au distribuit peste 2.500 de flacoane în Bihor. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureti. Acetia au descoperit că iordanianul Enizan Moh
raspunde comentariuluiAlf
08 decembrie 2016 9:48Au mintea odihnită iar când nu au ce face, sau se dezbracă si îsi păzesc hainele sau fac emisiuni cretine cu scopul de a jigni oamenii normali sau de a-i manipula pe ci cu mintea slabă..
raspunde comentariuluigrisa
07 decembrie 2016 13:38La ce te poti astepta de la niste lobotimizati de puterea EURO ? Tot " interviul" n-a demonstrat decat cat de redusi mintal sunt mai toti gurnalistii latrinei 3. Se perindau pe rand punind aceleasi tampite intrebari. Asta dovedeste si calitatea auditoriului latrinei 3. Sa urmaresti seara de seara aceleasi ineptii inseamna sa ai cel mult un neuron. De caestia se dezice orice roman cu scaun la cap si cu adevarat patriot si nu doar declarativ. Alde astia fac intreg neamul romaneswc de rasul lumii. lefegiii varanului, de frica ca si-ar pierde privilegiile, au intrat in transa, repetand la infinit, aceleasi ineptii. Chiar nu le este rusine, si-au pierdut si ultima farama de constiinta civica, incercand sa prosteasca o intreaga masa de oameni, asmutindu-i impotriva celora ce nu le fac jocurile.
raspunde comentariuluiNick29
07 decembrie 2016 13:06BRAVO Spartakus! Te iubesc !
raspunde comentariuluimatilda-lotilda
08 decembrie 2016 12:27Ce mare ra.hat este si acest "spart.ka.kus"- lingator de buci ciolo-sorosiste de la fitzuika ka.ka.tzvenku !
Nick29
09 decembrie 2016 13:36matildo ! vezi ca s-a dat liber la transportul pentru Socola 1 si dusuri reci