HomeActualitateDragnea și-a luat Grindeanu, îi mai trebuie funia și...

Dragnea și-a luat Grindeanu, îi mai trebuie funia și săpunul

Deși ne place să credem că vremea băieților cu ochi albaștri a trecut, propunerea avansată ieri de PSD pentru postul de prim-ministru dovedește că la noi securismul n-o murit, doar puțin s-o hodinit. Dacă Iohannis nu-și aduce aminte că are și el cojones pe față, nu doar doamna Carmen, vom avea iar în fruntea executivului un securisto-pesedist de omenie, garantat nu de Marean Vanghelie, ci de SRI. Matematician la bază și olimpic în tinerețe, domnul Grindeanu e modelul școlarului român de succes, care a reușit, în 43 de anișori, să avanseze în carieră, numai pe spezele proprii, mai mult decât Iliescu în 86, căci e născut nu sub o singură stea norocoasă, ca otreapa kaghebistă, ci sub mai multe, toate aurii și cu trese.

Omul a scris cărți, știe calcule, îți poate spune, bunăoară, că un ochi albastru plus un ochi albastru nu fac doi ochi, ci trei, patru, bașca și vreo două timpane, dacă enteresul național o cere. Junele le are cu tehnoredactarea pe computer, știe funcțiile ca pe apă și cred că știe și gradele, dar nu le zice, că nu-i frumos să dai din casă. Cu alte cuvinte, uite că nu toți tinerii de geniu fug din România după victoria PSD, unii mai și rămân și au succesuri. Să-i spună cineva lu Ghiță, patriotu' ăla cântăcios la beție, ”Torna, torna, fratre, că s-au întors securiștii noștri, nu mai e nicio primejdie.”

În afară de atitudinea lui de robot cu grimase, care când vorbește parcă se strâmbă – vezi, unde i-or fi făcut greșit setările băieții din Sistem – domnul Grindeanu mai are însă câteva puncte dubioase în biografie. În 1996, taman când toată țara se lepăda de criminalul Iliescu, băiețică ăsta se înscria în PDSR. Adică, după ce bunicul care-l crescuse făcuse pușcărie politică sub comuniști, Sorinel Copilul-Minune se înscrie la adevăratul urmaș al PCR, pe același considerent, probabil, ca și amicul lui, Victor Ponta: ”Au fost singurii care mi-au dat o șansă.”

Ce vreți, bă, dacă la țărăniști era ocupat, a intrat și băiatul, mânat de nevoi, unde a găsit liber: în cloaca lui Ilici&Năstase. Nu mai zic de poziția lui fermă, verticală ca pișatul boului: acum o săptămână se jura să-i sară lui ochișorii ăia frumoși, albaștri, din cap, dacă îi trădează pe timișorenii lui dragi ca să accepte vreun minister la Bucale și acum, hopa!, a înghițit nominalizarea de premier pe nemestecate, dovedind că micționează cu tărie pe ele de principii și pe ei de timișoreni.

Partea frumoasă – dacă există vreuna în toată povestea – e că Grindeanu, această galaxie în devenire, cum ar fi zis un lingău în viață, e pentru Dragnea o gaură neagră, care o să-l înghită cu tot cu lumina prelinsă printre dinții ăia rari și cariați. Căci degeaba se minte acum Dragnea că Sorinel va fi băiat ascultător, care n-o să iasă din casă fără știrea lui și nici n-o să deschidă ușa străinilor (și, mai ales, veneticului de Iohannis). După sceneta de ieri, prost să fii, și tot ți-ai fi dat seama că tovul de la Teleorman a scăpat hățurile Partidului. De unde mai alaltăieri ieșea pe televizoare numai el și cu mustața, ieri a venit cu toată târla pesedistă, de la Olguța la Plumbuța, ca pentru a dovedi că Dragnea nu mai e Stalin, dar Politburo-ul e la locul lui și i-a băgat adânc sula în coaste.

 

Citește și SeReIn Grindeanu sau cum s-a încheiat înainte de a începe lupta lui Dragnea cu Securitatea

Așa că, dacă ar avea puțint ică minte în capul ăla cărunt, Dragnea și-ar pregăti deja ieșirea din scenă acum, cât mai e teafăr. Căci numindu-l pe Grindeanu premier, Livache tocmai a înapoiat Partidul serviciilor, cum era și pe timpul lui Ponta, iar de visul lui de glorie personală s-a ales praful. Cu Grindeanu, bunul prieten al popii Sârbu și al dottorului Viorel, la butoanele guvernării, Dragnea va fi sfâșiat de viu din șacalii care acum încă se gudură pe lângă el. Dar asta-i situația, nea mustață și-a făcut-o cu mâna lui. Că așa e țăranul teleormănean, gospodar: vara își face sanie, iar iarna își cumpără funie și săpun, că Grindeanu de care o să-l agațe haitele din partid s-a găsit deja.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare