S-a dat ordin pe un(anim)itate: scoateți președintele din conul de umbră, activitățile din lunile următoare trebuie să-i curețe imaginea șifonată! Vizita în Israel, garderoba consoartei, declarația levitantă dintr-o viață anterioară, precum și amatorismul cu care pare să trateze de pe plajă ședințele CSAT, sunt motive suficiente pentru declanșarea misiunii ”Tix pentru Klaus”. Tot mai multe persoane din anturaj spun că acesta nu acordă atenție felului în care este perceput în exterior. Se comentează mult despre un nivel ridicat de aroganță, atitudine care nu numai că derutează echipa de consilieri, dar este un gest kamikaze pentru orice demnitar cu boii acasă. Faptul că Florin Piersic, Stela Popescu și trupa Cargo au fost decorați la Cotroceni reprezintă doar o șușă pentru un președinte care nu se pliază pe problemele grave din societate. Medalia din piept se înfige într-un anumit context, nu atunci când corupția inundă spațiul public. Sunt voci care susțin că fișa postului e diferită, dar oamenii ar dori să-l vadă implicat, într-o formă sau alta, în dezbateri despre plagiatorii din guvern, copiii morți din cauza bacteriilor, fenomenul refugiaților, abuzurile din învățământ și sănătate, constituționalitatea unor legi și atribuțiile serviciilor, nici măcar o părere despre legea fumatului nefiind în plus. Dacă jucătorul Băsescu a derapat deseori prin declarații, Iohannis nu are automat statutul de mimoză profundă și nu trebuie să exagereze tăcând. Neamțul e obligat să-și schimbe atitudinea sau să ia în calcul poantele Stelei și șuetele la o țigară cu Mărgelatu'. Mai poate să împartă mititei prin piețe, să vină la emisiunile Andreei Marin sau, împreună cu Carmen, să devină personaje principale la vreun concurs de rețete culinare. Se poartă mitocănia populistă și poate salva în ultimă instanță orice victimă a mașinii de tocat politicieni. Oamenii uită repede. Românilor le plac chermezele cu audiență sporită, zâmbetul condescendent și melodiile șucare. Klaus Iohannis are în acest moment imaginea unei șopârle care nu știe încă ce culoare să adopte pentru a se integra în peisaj, nu a realizat până acum că nisipurile pe care stă îl pot înghiți cu repeziciune, având multe minusuri la activ. România nu e mai este o eglogă perfectă în care ciobănașul susură din frunză, iar câinii se curăță de purici, la umbră. S-a creat deja o societate civilă – nu doar din cei naivi ce bat cu petul în trotuar – care are cuvintele la ea și va reacționa când unora le va fi lumea mai dragă.
Citește editorialul lui Paul Gabor în ediția tipărită a Academiei Cațavencu. De azi, în rețeaua modernă de distribuție a presei.
