Supărat pe turnura pe care au luat-o lucrurile după tentativa eșuată de nivelare a parcului din Istanbul, în locul căruia urma să se construiască un mall, premierul turc a luat de urgență legătura cu autoritățile române, pentru găsirea unei soluții de compromis.
„Știu că voi, ghiaurii, aveți un proverb, cum e turcul și pistolul, și atunci mi-am dat seama că Sorin Oprescu e cel mai potrivit să-l sun. I-am mărturisit că sunt foarte, foarte supărat că nu pot să pun drujba pe niște nenorociți de copaci, și mi-a răspuns că nu-mi înțelege supărarea, câtă vreme el face orice-i trece prin minte cu Bucureștiul, deci s-o găsi și pentru mine ceva mai acătării de dărâmat. A mers până într-acolo încât ne-a acuzat pe noi, turcii, că n-am mai ține sus flacăra balcanismului, rămânând României obligația să păstreze nealterată moștenirea orientală: șpaga, nepotismul, mâncatul semințelor pe stradă, manelele. M-am simțit rușinat când mi-am dat seama că România e cu 200 de ani înapoia noastră!
Totuși, pentru că are suflet bun, de creștin, primarul Oprescu mi-a promis tot sprijinul său. Am cuvântul lui că-mi dă voie să dărâm ceva important în București. Eu pusesem ochii, din întâmplare, pe Patriarhie, dar înțeleg că nu rezolv mare lucru – tocmai construiți între timp una de zece ori mai mare ca Sf. Sofia, pișicherilor! De drumurile naționale, de spitale și de școli n-are rost să mă ating – le stricați voi și singuri. În cazul ăsta nu-mi rămânea decât Ateneul, iar Sorin Oprescu mi-a promis că se ocupă, și-l cred, că doar n-or minți politicienii români. Imediat ce se opresc ploile vin și-l rad, până atunci n-are rost, fiindcă nu se ridică praful, iar voi, din câte știu, sunteți obișnuiți să faceți totul praf și pulbere.”
