HomeActualitateFiecare Cocoș pe limba lui piere

Fiecare Cocoș pe limba lui piere

Dacă ar ateriza, prin absurd, un marțian, un klingonian, un ceva cu capul mare și puța mică spre deloc, din hiperspațiu în spațiul carpato-danubiano-pontic, ar rămâne convins că lucrurile nu s-au schimbat prea mult de la ultima lui venire, când strămoșii noștri abia se dezmeticeau, după coborârea din pom. Suntem tot o adunătură de fraieri care se lasă duși de nas de vreun șaman cu barbă, doar că acum șamanul și-a tras merțan. Suntem tot o gloată de oi care se lăsă mulse de lupi lacomi și doar behăie, timid, când și când, în Piața Universității. Și că ne mulg lupii n-ar fi problemă, dar am ajuns atât de jalnici că ne mulg și cocoșii.

Uite, domnul Cocoș Dorin, de pildă, fostul soț al găinușei cu ouă de aur mari cât roata carului, Nuțica. Primul gând care-ți trece prin minte, când îl vezi pe omul ăsta, e că se ține bine pentru un tractorist de la CAP Cocârlatele. Dar, dincolo de înfățișarea bonomă, de ceapist, bobinator sau sculer-matrițer fruntaș, se ascunde o inteligență de Einstein. Nu știu dacă ați remarcat, dar Cocoș se pricepe la toate. Empiric. Cine ar fi bănuit că buticarul care aducea blugi din Turcia, la începutul anilor 90 și pe urmă tăia bilete la parcările Dali era, de fapt, un geniu irepetabil? Omul ăsta a știut să facă bani din orice. N-a urmat el Cibernetica și probabil că și acum se scarpină în chelie când e să apese butonul ”On” la un computer, că nu știe ce înseamnă ”On”, dar e as în calculatoare. N-ați văzut câte milioane a scos cu Microsoft? Cred că și-acum se zgârie pe ochi Bilică Gates văzând că e unul în România mai tare ca el.

N-a făcut nici Medicina, dar e as în analize. Practic, tot sângele care a curs prin seringi în ultimii ani, în România, a curs prin firmele lui Cocoș, după cum demonstrează cu subiect și predicat, o anchetă RISE Project. De fapt, nu doar sângele nostru a curs prin firmele lui Cocoș, ci și banii noștri: aproape 100 de milioane de coco în nouă ani, în condițiile în care, așa cum demonstrează ancheta jurnalistică, prețurile erau umflate și cu 300 %. Carevasăzică,  pentru o analiză care costa, în mod normal, 100 de lei, noi, proștii de contribuabili, plăteam 300 de lei. Chiar dacă nu eram bolnavi și analizele le făceau alții, tot noi plăteam, din taxele și impozitele care ajungeau la bugetul de stat.

Dacă urmăriți firele afacerilor lui Cocoș, vedeți că ele duc cam peste tot: și la Ponta, și la PSD, și la Udrea, și la Băsescu, și la PDL, și la Oprea, și la UNPR. Puține lucruri se făceau în țara asta fără ca onorabilul domn Cocoș să nu-și tragă măcar un leuț. Era ubicuu. Uneori, mi-e frică să-mi pun și hainele în coșul cu rufe murdare, că mă aștept să-l văd ieșind de acolo pe domnul Cocoș, care să-mi spună că are el o firmă care spală orice, de la bani la blugi. Oricum, e de apreciat faptul că, deși ne jecmănea de bani pentru analize, măcar nu ne dilua și sângele, cum făcea Condrea cu dezinfectanții. Vedeți ce băiat cumsecade e domnu Cocoș?

Și să știți că nu-s de acord cu ăia care, auzind ce hoții a comis distinstul domn, îl blesteamă acum cu șapte guri, zicând că trebuie să putrezească în pușcărie, să fie împușcat în rotulă, picurat cu acid sulfuric, servit cu ceai cu poloniu sau mai știu eu ce. Nu, n-ar trebui să-i dorim lui Dorin răul. Doamna Karma se va ocupa de toate. La câte analize scumpe au făcut milioane de români, e imposibil ca această Doamnă să nu-i dea în curând și Dorin Cocoș motive să facă numai analize gratuite, dar care n-o să-i mai folosească la nimic.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare