HomeActualitatePădurarii din Apuseni, solicitaţi de guvernul francez să le...

Pădurarii din Apuseni, solicitaţi de guvernul francez să le găsească teroriştii!

Povestea celor doi terorişti arabi care speriat întreaga Franţă şi i-au arătat ce n-a văzut Parisul începe să se transforme din tragedie în comedie. Şi aceasta după ce miile de poliţişti şi de jandarmi, unii dintre ei veniţi direct de pe platourile de filmare ale seriei „Jandarmul din Saint-Tropez” n-au fost în stare să dea de urma fugarilor. Deşi presa a relatat despre întreruperea căutărilor, se pare că investigaţiile poliţiei au continuat şi pe timpul nopţii.

„În pădure era frig, ceaţă şi beznă, iar nouă ne e cam teamă de întuneric, aşa că am decis să-i căutăm undeva unde era lumină, mai precis în barurile locale. Din păcate, nu i-am găsit, dar cel puţin ne-am mai încălzit şi noi cu un rachiu de mere”, au precizat surse apropiate anchetei.

Dându-şi seama că poliţiştii şi jandarmii din subordine sunt chiar mai incapabili decât el, preşedintele Hollande ar fi făcut, se pare, de dimineaţă, un apel la omologul său român, cerându-i să-i trimită nişte pădurari din Apuseni. „Da, a sunat domnul Hollande, auzise că pădurarii noştri găsesc pe absolut oricine într-o pădure şi a vrut să ştie dacă sunt disponibili. Cum săptămâna asta nu avem programate zboruri SMURD nici în Apuseni, nici pe lacul Siutghiol, ne-am exprimat acordul”, a declarat un înalt responsabil de la Cotroceni.

Contactaţi, pădurarii din Apuseni au spus că vin cu plăcere în Franţa, dar numai dacă guvernul francez le promite că le asigură protecţie: „No, amu’ nouă nu ne e frică de arabi, ci de ţiganii noştri, am auzit că-s tare mulţi prin Francia. Dacă ajungem acolo şi pun ăştia ochii pe noi, vă daţi seama că ne fură tăti topoarele şi le vând la fer vechi? În rest, merem cu plăcere să-i ajutăm pe oamenii ăia, s-or fi rătăcit în pădure, săracii. Am înţeles că vor să ajungă în Siria, noi nu ştim unde vine asta, dar îi ducem până la Şiria noastră, în Ardeal şi de-acolo mai întreabă şi ei, că-s băieţi mari”.

Auzind ce se întâmplă în Franţa, chiar şi Viorel Hrebenciuc a cerut să fie scos de la bulău pentru a da o mână de ajutor. „Doar eu pot să rezolv problema, s-a lăudat Hrebe, francezii caută degeaba, la cât sunt de proşti mai curând descoperă Atlantida decât să dea de urma teroriştilor. Dar dacă ne dă domnul Iohannis graţiere prezidenţială mie şi lui Cocoş, promit că în trei zile defrişăm toate pădurile din Franţa şi să văd şi eu atunci unde-o să se mai ascundă teroriştii”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare