HomeActualitateProtestele americane rescriu basmele mondiale: 5 povești legendare care...

Protestele americane rescriu basmele mondiale: 5 povești legendare care vor fi reconsiderate politic în 2020

Ca reacție la protestele americane ale activiștilor neo liberali împotriva rasismului și discriminărilor de orice fel, tot mai multe hilare manifestări de solidaritate anunță să schimbe, în viitorul apropiat, deranjantele, pentru unii, tradiții culturale. Recent, scenariștii din întreaga lume au pus mână de la mână și neuron de la neuron, pregătind în timp record scenarii alternative, adaptate contemporan, pentru o serie de povești celebre ce vor fi actualizate astfel încât să satisfacă pretențiile adepților corectitudinii politice.

1. ”Albă ca zăpada (și cei șapte pitici)”.

Este mai mult decât clar că piticii, mici dar vânjoși, crescuți natural și sănătos în pădure, nu văzuseră nicio femeie până la apariția intrusei. Adică devine la fel de necesar ca între ei să se fi stabilit legături pe care povestitorul le-a trecut, discriminatoriu, sub tăcere. Următoarea ecranizare nu va ocoli acest aspect, piticii trimițându-și reciproc ocheade și bezele, enervând-o astfel vizibil pe nemulțumita (ca oricare femeie) Alba.

2. ”Scufița Roșie”.

În varianta clasică, lupul cel rău urmărește să mănânce numai componenta feminină a distribuției. Deși gusturile, conform părerilor învechite, nu se discută, se va turna un remake în care lupul să-l mănânce măcar din priviri pe vânătorul jucat de Brad Pitt, cu pectoralii la vedere.

3. ”Ali Baba și cei 40 de hoți”.

40 de hoți, plus Ali Baba care-i și întrecea pe toți, n-aveau cum să viseze exclusiv cadâne de sex feminin, dansând lasciv și îmbrăcate doar în vălul mini. În lipsa întrupărilor respective, o repovestire va sugera că aproximativ 50% dintre hoți se susțineau corect-politic și se visau între ei; așa cum până nu de mult, în Parlamentul României, 100% dintre hoți se susțineau reciproc contra unei femei ce-i abuza, chipurile, incorect, ca-n codruțul Justiției.

4. ”Motanul încălțat”.

Se știe că o pisicuță echipată cu cizme lungi stârnește sentimente năvalnice motanilor admiratori. De ce un motan dotat astfel nu le-ar produce altor motani asemenea impulsuri instinctuale este o chestiune evitată inexplicabil până acum. Se va repara neajunsul prezentându-se un motan încălțat care, plimbându-se pe acoperișuri, provoacă fluierături admirative și observații insinuante din partea celorlalți motani aflați în areal, cu deplina aprobare artistică a pisicuțelor alintându-se între ele.

5. ”Hansel și Gretel”.

Mulți dintre fanii reinterpretărilor propuse azi n-au înțeles niciodată de ce Hansel este un băiețel, iar Gretel o fetiță, și pretextează faptul că, de-a lungul anilor, cineva a făcut cu siguranță o regretabilă confuzie de sex. În viitoarea narațiune hollywoodiană amândoă personajele de legendă vor fi, logic, doi băieței, culegând ciupercuțe prin pădure, cu accent pe ciupercuțele bine crescute. Pentru cei care preferă invers, se va trage și o variantă feminină, personajele fiind două fetițe frustrate că-n pădure se găsesc ciupercuțe, nu și piersicuțe.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare