HomeActualitateReformă în sănătate la Slobozia: Pacienții sunt obligați să...

Reformă în sănătate la Slobozia: Pacienții sunt obligați să vină cu asistenta de acasă!

În 2016 vremurile sunt dure. Timpul nu mai are răbdare. Guvernul reformist condus de Dacian Cioloș a dat liber reformei în sănătate lăsând mână liberă managerilor să își optimizeze costurile și șpăgile. Din teritoriul național vin tot felul de știri, din ce în ce mai năstrușnice, care ilustrează adaptarea managerilor la noile comandamente.

O astfel de veste vine din localitatea Slobozia, județul Ialomița, zisă și Veche după denumirea gării. La Spitalul Județean de Urgență de aici relațiile de producție au luat-o cu mult înaintea forțelor de producție, fapt care a declanșat o revoluție fără precedent. Dacă până acum pacienții erau obligați să își aducă medicamente, seringi, pansamente, sânge și cam tot materialul sanitar necesar tratamentului, mai nou la lista de cumpărături s-a adăugat o nouă condiționare.

Dacă pacientul este imobilizat la pat și are nevoie de atenție sporită atunci el trebuie să vină cu asistenta de acasă! Da, pentru că pe secția Chirurgie, de exemplu, nu există decât 2 asistente. Iar bietele femei nu au cum să aibă grijă de toți bolnavii internați și, ca atare, nu au grijă de niciunul. Așa se face că, indiferent de ce zice medicul, asistenta îți pune autoritar în vedere să îți aduci supravghetor să stea la capul bolnavului. Să-l păzească, să-i schimbe perfuzia sau să-i dea apa, mă rog, să execute manevrele obișnuite pentru care tu, pacient asigurat la sistemul de sănătate românesc plătești ca tîmpitul ca ele să fie executate de personal calificat. Așa că de voie, de nevoie te înarmezi cu răbdare și te postezi într-un salon mizerabil, înduri mirosuri insuportabile și o căldură infernală și veghezi.

Pentru băieții cu dare de mînă există și soluții civilizate. Asistenta îți sugerează discret că există personal calificat, dispus să facă treaba în locul tău. Sau, mai exact spus, al ei. Ți se dă un număr de telefon și o doamnă cu calificare de infirmier îți face o ofertă de nerefuzat. Pentru doar 200 de lei/zi doamna te scutește de chiul de la serviciu sau de neplăcerea de a sta planton în salonulul mizerabil, cot la cot cu zecile de oameni care fac același lucru.

Acum dracu’ știe dacă suma plătită de tine este divizibilă și cu cine. Nu e greu de intuit că biata femeie își împarte plata primită cu fetele de pe secție, mai piloase sau mai norocoase. Sau cu medicii care închid ochii la valul de cetățeni îmbrăcați neadecvat care umplu saloanele ce ar trebui să fie ferite de invazia microbilor aduși de afară de rudele bolnavilor. Regulamentul spitalului, care prevede că prezența aparținătorilor pe post de asistenți ai pacienților se face cu acceptul șefului de secție și după plata unei taxe de 50 de lei/zi este un moft. Oficial, nimeni nu știe nimic. Managerul Spitalului Județean, medic neurolog la bază, nu vede traficul ca-n gară ce se desfășoară zi și noapte în spital. N-o deranjează nici că pacienții ies din incintă în pijamale să își facă cumpărături, nici că aparținătorii s-au transformmat în asistenți medicali. Dă-i în mă-sa de microbi și lasă-i dracu’ de viruși! Dacă apar infecții în spital dăm vina pe Hexi Pharma și ne scoatem. Și ce dacă inclusiv managerul intră și iese din spital îmbrăcată cu halatul de serviciu și cu stetoscopul de gât? Păi, da, că doamna manager nu poate veni la ședințele Consiliului Județean unde este invitată să povestească despre curățenia/jegul din spital decât înfășurată în halatul care-i atestă funcția în sistemul medical!

Această practică extrem de eficientă, prin care costurile spitalului sunt transferate către pacient deși sunt încasate pe bază de factură și de la Casa de Sănătate este un punct de cotitură în reforma sănătății. În curând pacientul va fi obligat să vină și cu medicul personal de acasă, moment în care mizerabilul sistem de sănătate românesc va atinge, probabil, pragul de rentabilitate. Iar dacă ideea geanială de a se institui și o chirie pe salon și aparatură medicală pecare o oferim șmecherilor din sănătate acum și aici va fi transpusă în parctică, vom bate la fund cele mai performante sisteme de sănătate din lume. Hai, că nu-i greu!

Am fi extrem de curioși să aflăm cu se face că Spitalul din Slobozia are autorizație sanitară de funcționare deși este o cocină?   

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare