Câtă vreme “strada” „ecologistă” era speriată de faptul că s-ar putea ajunge la “fracturarea hidraulică” a gazelor de șist, nimeni nu se speria de faptul că o companie rusă, Lukoil, gestiona realizarea Centrului de date cu informații secrete al Agenției Naționale de Resurse Miniere care administrează toate resursele naturale ale României. Așa că cine să mai bage de seamă un fleac de 1,8 miliarde de euro cu care o subdiviziune a acestei multinaționale rusești a găurit bugetul României? Doar, la un asemenea nivel de evaziune, nimic nu se putea face fără încârdășirea cu mult prea curatul, cinstitul și săracul mediu politic din România.
* SC Petrotel Lukoil Ploiesti, directorul companiei, Andrey Iurevici Bogdanov, si Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, sub acuzatia ca au creat statului roman un prejudiciu de 1,76 miliarde euro. Cum de s-a acumulat o asemenea cifră fără ca nimeni să tresară măcar? Păi, firesc, avem de-a face fie cu incompetență, fie cu un înalt grad de corupție. Dar stai, acestea două: incompetența și corupția merg mână în mână în România – doar v-am mai explicat cum se fac promovările politice în sinecuri strict pe bază de grad de incompetență și pretare la corupție. Doar sistemul ticăloșit are nevoie de obediență, nu de specialiști, să-și poată face nefăcutele care produc para-ndărăt. Cam acestea sunt instituțiile “competente” din România, cele care ar fi trebuit să observe înaintea anchetatorilor că investiţiile şi majorările de capital de la rafinaria ploieşteană ar fi fost nereale. În decurs de 24 sau 48 de ore de la transferul sumelor iniţiale, banii ar fi fost împarțiți în mai multe tranșe și trimiși înapoi în conturile firmei mamă, cu justificarea „returnare împrumut”. Vorba profesorului de finanţe internaţionale Cristian Păun: „La asemenea sume este imposibil ca o companie privată să nu opereze mână în mână sau în cârdăşie cu factorul politic.”
* Și, imediat, îmi vin în minte vorbele Prim Plagiatorului Mitoman spuse anul trecut când procurorii au cam pus sub sechestru asigurator produsele rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele și conductele Oil Terminal: “Procurorul nici nu cred că e interesat că Lukoil are 3500 de angajaţi şi că Oltchim cumpără doar de la Lukoil şi de faptul că au blocat combustibil la Oil Terminal şi la Conpet. Că nu ştie procurorul şi probabil nu e treaba domniei sale”. Și zmetia pe care a primit-o de la Traian Băsescu a fost rapidă: „Îmi pare o abordare de tip putinian. Dacă vrea legile de la Moscova, se duce acolo, nu în România”. Dacă nu ar fi avut propriile probleme, parcă vedeam cum Ponta făcea tot posibilul să-i ierte și pe ruși de toți banii, așa cum a facut cu sutele de milioane de dolari la KazMunayGaz. Că doar dă de la maică-sa din cont, nu de la noi.
* Departamentul nostru de matematici fiscale a calculat că Lukoil + companiile “privatizate” la ruși sub Năstase din domeniile metalurgie, siderurgie, minerit șamd devalizează și evită taxele cam cu cât sponsorizează Moscova existența Republicii separatiste Transnistria. Petrotel, de exemplu, importă ţiţei din Rusia, de la compania-mamă, la un preţ mult mai mare decât costul de extracţie, preţ la care grupul Lukoil îşi exportă profitul din România. Mai exact, grupul rusesc face profit la el acasă în detrimentul rafinăriei din România, care acumulează pierderi. Iar din această schemă este afectat şi statul român. La bani mărunți, practic noi suntem adevărații sponsori ai separatismului transnistrean.
* Unii, mai naivi de felul lor, crezând în legile matematicii, au demonstrat că două linii paralele nu se întâlnesc niciodată. Naivii nu l-au cunoscut pe Victor Ponta. Ar fi aflat că, în România, există exceptări până și de la legile matematicii… Plagiatorul în ştiinţa dreptului se dovedește a fi foarte original: este primul care reuşeşte să demonstreze că două paralele se pot întâlni, fără a contribui la acest lucru apropierea de linia orizontului (adică percepția). Iată cum stau faptele: funcţionarii publici şi contribuabilii trăiesc în două lumi paralele. Primii sunt mereu relaxaţi, îşi iau salariile în ziua fixată, aşteaptă cuminţi pensia, vara se bucură de două săptămâni (cel puţin) de vacanţă, iar iarna de diferenţa până la minim 21 de zile. Când stau cu burta la soare, pot liniştiţi să-şi închidă telefoanele mobile. Îşi iau salariile din impozitele plătite cu sudoarea frunţii, stres şi multă muncă de către contribuabilii din mediul privat. De partea cealaltă, antreprenorii sau angajaţii din mediul privat muncesc până nu mai pot pentru un salariu sau un profit decent din care să poată plăti taxele şi impozitele către stat. Nu dorm noaptea gândindu-se cum să achite o rată la bancă sau cum să-şi anunţe angajaţii că trebuie să reducă din posturi pentru că afacerea nu mai merge în perioadă de criză. Nu pleacă în concediu pentru că 10 zile ar fi fatale pentru firma privată dacă patronul nu ar fi prezent între oameni. Angajaţii muncesc pe bani mai puţini decât cei de la stat, chiar dacă ei generează salariile bugetarilor. Nu se pot bucura de minivacanţele acordate cu atâta dărnicie bugetarilor de către Guvernul Ponta. Ei trebuie să producă dacă bugetarii se duc la mare sau la munte. Cred că este mai mult decât evident că cele două lumi sunt paralele. Teoretic, lumile în care trăiesc bugetarii şi contribuabilii nu ar trebui nici măcar să se atingă.
* Şi totuşi… paralelele se întâlnesc în buzunarul contribuabilului. Pentru că atunci când vine vorba despre scos bani din conturile antreprenorilor sau din buzunarele contribuabililor persoane fizice, funcţionarii se mişcă cu o viteză uluitoare. În aceste cazuri nu există zile libere, minivacanţe, sărbători. Agentul economic se trezeşte cu poprirea pe cont cât ar zice „peşte”. Când vine vorba de deblocarea contului sau de eliberarea unor acte esenţiale, în activitatea economică lucrurile nu mai merg atât de repede. Ele pot să dureze de la o săptămână până la o lună în funcţie de cheful, concediul, minivacanţa funcţionarului care, în loc să fie slujbaş la contribuabil, este slujbaş la stat. Iar Statul se ştie, de pe vremea Regelui Soare, cine este…
