HomeActualitateRobert Turcescu, despre veşnicele chinuri ale facerii Bucureştiului

Robert Turcescu, despre veşnicele chinuri ale facerii Bucureştiului

În miezul zilei, la 12 trecute fix, colegul nostru Robert Turcescu şi-a lansat cea mai recentă carte a sa, „Bucureştiul – chinurile şi facerea”. Evenimentul, desfăşurat chiar în buricul târgului, la micuţa, dar foarte cocheta librărie Bastilia, a reunit un public numeros şi personalităţi de seamă ale vieţii culturale şi sociale autohtone, printre care criticul literar Alex Ştefănescu, jurnalistul Ion Cristoiu şi economistul Adrian Vasilescu. Cei prezenţi s-au delectat cu discursurile savuroase ale acestor invitaţi de marcă şi l-au aplaudat la scenă deschisă nu doar pe autor, ci şi pe unul dintre personaje – Adrian Videanu, de asemenea prezent nu doar în paginile cărţii, ci şi la lansare.

Pe lângă „domnia” lui Videanu, Robert Turcescu a mai abordat două episoade memorabile din viaţa Capitalei – mandatele de primari ale lui Pache-Protopopescu şi, respectiv, Dem. I. Dobrescu. Doi primari care, asemenea lui Videanu, au fost foarte înjuraţi la vremea lor de opinia publică, dar a căror activitate urbanistică este astăzi pretutindeni şi de toţi lăudată. Pentru că, dincolo de poreclele cu care s-au ales cei trei – „Praf în ochi”, „Primarul-târnăcop” şi „Primarul-bordură”, ei au lăsat ceva în urmă, spre deosebire de o mulţime de edili mediocri, care n-au lăsat nimic, dar nici n-au fost trecuţi Dâmboviţa cu atâtea sudălmi… Scrisă cu nerv, ca o suită de reportaje din prezent, cartea ne oferă o incitantă călătorie în trecutul Micului Paris, prilej pentru a vedea că năravurile actualilor primari îşi aveau corespondent, cu asupra de măsură, şi în metehnele înaintaşilor lor. Robert, acum nu ai încotro şi trebuie să ne scrii şi o cronică a primarului Oprescu, chit că, date fiind proiectele abracadabrante ale Doctorului, n-o să-ţi mai iasă, probabil, tot carte de reportaje, ci, mai curând, roman science-fiction…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare