HomeActualitateȘi președinții mor în picioare, nu-i așa?

Și președinții mor în picioare, nu-i așa?

Legenda spune că Vespasian – îl știți, domnul acela simpatic, care scotea bani din veceuri -, simțind că i se apropie sfârșitul, s-a ridicat din patul de suferință și, cu ultimele puteri, a rostit: ”Un împărat trebuie să moară în picioare”. E drept că Iohannis nu-i împărat și n-are nici măcar guturai zilele astea, dar tot în postura lui Vespasian se află. Fiindcă, la drept vorbind, el își joacă acum supraviețuirea politică.

Dacă-l numește pe băiatul cu ochi albaștri trimis de SRI să readucă puterea în mâinile securiștilor care au scăpat-o pe jos acum un an, după Colectiv, o să trăiască. O să stea liniștit, ca și până acum, la Cotroceni, precum ficusul în ghiveci și Iliescu-n geam, să-l vadă poștașul și să-i mai aducă și luna asta pensia. O să-și facă și la anul cele unsprezece luni de concediu, prin toate minunățiile de locuri de pe planetă. Dar în 2019, când vor fi alegeri, dacă va mai avea curajul să candideze, pe herr Iohannis n-o să-l mai voteze nici frau Carmen, că femeilor, se știe, le plac bărbații adevărați, nu ficușii udați cu apă fiartă la rădăcină.

În schimb, dacă dorește, într-adevăr, să dea României șansa de a se despărți de sistemul securist care a dominat-o, din umbră nu de azi, de ieri, ci chiar din clipa în care Securitatea decidea să-l trimită într-un sejur last minute la Târgoviște pe Ceaușescu – atunci Iohannis s-ar putea să moară politic momentan, în urma suspendării, dar să trăiască în istorie. Umilică Constantinescu, Don Quijotele jalnic, învins de sistem și ieșit pe ușa din spate a istoriei, nu e un model pentru nimeni, de ce-ar fi pentru Iohannis?

Pentru România e un ceas de cumpănă. Dacă doamna Servil era vulnerabilă pentru că, zice-se, soțul ei ar fi avut legături cu servicii secrete străine, domnul Grindeanu e și mai vulnerabil, căci provine din zona serviciilor secrete românești. Votant PSD să fii și tot nu-ți vine să crezi basmele îndrugate de ăștia: că Sorinel catindatul-minune a făcut doar un curs de câteva luni la Academia SRI, că a intrat din greșeală în Comisia SRI, etc, etc. Păi de ce n-a făcut, fraților, în alea câteva luni, un curs de bricolaj, de teatru de amatori, de ikebana sau de balet subacvatic? De ce-a trebuit să facă el, dacă ziceți că nu e parte din sistem, facultatea de securism, cursul f.f. scurt? Și care-i faza cu Comisia SRI? Înțeleg, a intrat acolo din greșeală, el căuta, de fapt, o toaletă să facă pișu, dar a intrat în camera aia și l-au ales ceilalți membru, dar când intri undeva din greșeală, nu rămâi acolo un an jumate, miticilor. Voi ați intrat vreodată într-un rahat și pe urmă ați rămas un an jumate neșterși pe pantof?

Prezentările alea cu ”Grindeanu, noul chip al PSD”, ”un bărbat tânăr, care vrea să transforme felul cum se face politica în România” și așa mai departe, sunt povești de adormit anteniștii în pauza de publicitate. Băiatul cu grimasa nu e nici pe departe ciobănașul mioritic trimis să păstorească poporul de oi al tovarășului Dragnea și berbecii care n-au vrut să iasă la vot. Băiatul ăsta are duplicitatea în sânge: a fost adus în Partid și ocrotit de Ilie Sârbu, pentru ca apoi să se debaraseze rapid de același Sârbu, devenind el jupânul în Timiș. Acum se gudură pe lângă Dragnea, pe post de Servil II, dar fiți siguri că teleormăneanul o să spună cu prima ocazie ”mi-a dat de m-a julit”, în timp ce-și numără dinții cariați în batistă.

Iohannis trebuie, într-adevăr, să cumpănească bine situația. Să decidă încotro vrea să îndrepte România și ce vrea să facă din ea: un stat european, democratic, sau o dictatură asiatică, unde băieții cu ochi albaștri conduc din umbră și dirijează totul. Există un singur răspuns corect la dilema asta și Iohannis cu siguranță îl știe: respingerea lui Grindeanu. Da, acest lucru va duce la suspendarea președintelui și la declanșarea referendumului. Dar cred că se merită riscul, herr prezident.

Trebuie doar să ieșiți pe televizoare, în direct și la oră de vârf, și să spuneți, cu cele câteva cuvinte din vocabular: ”Am luat această decizie pentru că nu mai vreau ca sistemul mafiot să-i omoare, în continuare, cu zile pe români, prin interpuși ca Sebastian Ghiță, Secureanu de la Malaxa sau Condrea de la HexiPharma. Pentru că nu mai vreau ca securiștii să stăpânească această țară, prin cozile lor de topor și să sugă miliarde și miliarde de lei în fiecare an.” E suficient să faceți asta, domnule Iohannis. Restul îl vor face, la referendum, cei 6 milioane de români care v-au votat.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare