HomeActualitateTăriceanu lansează programul Prima Căsătorie

Tăriceanu lansează programul Prima Căsătorie

Candidatul Partidului Liberal Reformator (PLR)  la Președinție, Călin Popescu Tăriceanu, propune înființarea programului Prima Căsătorie pentru fiecare inimă zburdalnică care a împlit 24 de ani.

 “Mă consider un privilegiat al vieții. De câte ori mi-am dorit o soție, eu am avut-o cu acte. Zilele trecute m-a oprit un tânăr pe stradă și m-a întrebat la care hipermarket am prins promoția cu nevestele, că vrea și el măcar una, dar nu știe cum să procedeze. Atunci mi-a venit ideea de a înființa un program de educare și ajutor a tinerilor care au împlinit 24 de ani, și nu sunt prinși într-o căsnicie, dar își doresc asta”, a declarat Tăriceanu.

Cursurile acestui program se vor desfășura în centre locale din toată țara și vor fi susținute de către personalități cu renume în domeniu, cum ar fi: fostul secretar general adjunct al PNL, Mihail Bălășescu, ce are patru divorțuri la activ și o scenă de amor consumată pe canapeaua lui Crin Antonescu și primarul din Bogați, Ion Gârleanu, căsătorit de patru ori și șantajat cu o serie de fotografii porno ale uneia dintre fostele soții. De asemenea, în cadrul cursurilor vor veni să vorbească și câțiva politicieni din Franța.

Programul mai presupune și ieșiri în oraș, în grupuri organizate, momente în care tinerii vor putea pune în practică noțiunile teoretice dobândite.

“Experiența m-a învățat că doar prima oară e mai greu să convingi o femeie să se însoare cu tine, apoi totul vine de la sine. Pe la a treia soție chiar mă gândisem să îmi fac abonament la Starea Civilă. Prin programul Prima Căsătorie doresc să le transmit tinerilor cunoștințele mele despre acest ritual al dragostei. Am editat chiar și un manual”, a adăugat Tăriceanu.

Participarea la programul Prima Căsătorie este gratuită și nu presupune afilierea la un partid politic.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare