HomeActualitateTeme-te de Dragnea și când îți face daruri!

Teme-te de Dragnea și când îți face daruri!

Nu știu dacă Liviu Dragnea are printre strămoși și greci sau se trage direct din austrolapitecus teleormanensis, dar cu omul ăsta trebuie să stai cu mâna pe portofel și când mergi la ștrand, că găsește el unde să și-l bage după ce ți l-a ciordit. Așă că poate n-o fi grec, dar de Dragnea trebuie să te ferești și când îți face daruri, fiindcă sigur strecoară și-un troian printre ele. După ce s-a zbătut de-a început să chelească la mustață ca să scape de tinicheaua abuzului în serviciu, brusc și dintr-o dată Dragnea pare să se fi resemnat că va ajunge la veceu turcesc și gratii-n geam și pledează din toți rărunchii pentru adoptarea cât mai urgentă a Ordonanței 14, adică aia care o să-l înfunde.

Nu trebuie să ne uităm prea departe în CV-ul tovului Dragnea, nu de alta, dar riscăm să dăm peste mulți greieri în tălpi. Nu trebuie nici măcar să privim la anul trecut când, de câte ori promitea Dragnea că-și va da un corupt pe mâna DNA, colegii de partid votau pentru respingerea cererii procurorilor de arestare preventivă și coruptul, miruit sau nu, scăpa basma curată. E suficient să vedem ce-a făcut domnul cu mustață denigrat de Piață în ultimele săptămâni ca să ne dăm seama cum vine treaba cu graba lui subită de a se supune legii. Vă amintiți cum se jura Livache că el n-are habar de nicio ordonanță, până a fost dat în fapt că în Partid se vorbea de trei luni despre asta? Vă amintiți cum zicea că nu e dată vreo lege pentru el, ci pentru amărâții de pușcăriași, care stau câte trei în pat prin celule, pentru ca ordonanța lui Ciordache să nu mai prevadă nicio grațiere pentru deținuți, ci doar dezincriminarea abuzului în serviciu, adică exact ce-l interesa strict pe Dragnea? Mai țineți minte cum se jura el că n-o să fie nicio contramanifestație organizată de PSD și, după fix o zi au început să iasă sute de zombie de prin crăpături, care cu RATB-ul, care cu rata sau microbuzul, și să bântuie pe la Cotroceni?

Sunt tot atâtea dovezi că promisiunile lui Dragnea trebuie interpretate exact pe dos. Slugile lui din PSD știu deja asta și să nu vă mire, când se va discuta Ordonanța 14, dacă o vor respinge toți parlamentarii PSD, permițând intrarea în vigoare a Ordonanței 13. Și atunci, ce-o să zică Dragnea nu-i greu de ghicit: ”Dom'le, eu le-am zis să o adopte, dar ce să le faci dacă nu m-au ascultat? Suntem un partid de oameni liberi, fiecare face cum îi dictează conștiința.” Altfel, de ce nu resping mai întâi parlamentarii Ordonanța 13, ca să o îngroape definitiv, ci se reped direct la Ordonanța 14? Pentru că, dacă ar respinge Ordonanța 13, penalii ar intra la pușcărie, în timp ce, dacă n-o bagă nimeni în seamă, ea intră în vigoare imediat ce e respinsă Ordonanța 14. Simplu ca bună ziua.

Ca să fim siguri că băieții ăia chiar respectă disciplina de Partid și fac cum le-a zis Dragnea, adică adoptă Ordonanța 14, n-ar fi rău să fim și noi prezenți în sală, atunci când s-o dezbate chestiunea. Fiindcă, potrivit legii, dezbaterile sunt publice și nu doar ”ca și prim-ministru”, cum ar zice Grindeanu, ci și ca și cetățean, oricine poate participa la ele. Credeți că având la balcoane vreo cinci sute de cetățeni onești, plătitori de taxe și cu telefoanele cu lanternă la ei, o să îndrăznească vreun parlamentar PSD să nu-și asculte preacinstitul șef și să treacă de partea penalilor?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare