HomeActualitateTop 10 măsuri pentru ieşirea Greciei din criză

Top 10 măsuri pentru ieşirea Greciei din criză

Deşi se află cu un picior în afara Uniunii Europene, iar cu celălalt picior deja înăuntrul Uniunii Sovietice reînfiinţate de Putin, grecii nu-şi fac griji, ci continuă să se bucure de viaţă, mai ales că afară e soare, e mare, e ouzo şi e gyros. Pentru a face situaţiei, guvernul elen a anunţat deja o serie de măsuri, menite să-i ajute pe alegători să treacă peste aceste momente dificile.

*bancomatele, la care nu se mai găsesc euro, au fost, în schimb, alimentate cu ruble.

*ca o ultimă concesie făcută creditorilor occidentali, grecii au anunţat că, începând cu săptămâna aceasta, îşi vor face somnicul de după-amiază după fusul orar al Germaniei.

*deşi s-a anunţat că băncile vor fi închise toată săptămâna, premierul Tsipras a declarat că toate băncile din parcuri, cafenele, din faţa caselor şi de pe malul mării vor rămâne deschise, pentru ca toată populaţia ţării să-şi poată desfăşura activitatea obişnuită, adică să nu facă nimic.

*în caz de criză majoră de ouzo, Putin a anunţat deja că va trimite amicului său Tsipras un împrumut de urgenţă de câteva milioane de baxuri de votcă.

*guvernul a decis că în ziua referendumului, ca o sfidare la adresa Occidentului, grecii vor putea să mai facă un credit: creditul doar cu buletinul de vot, luând câţi vor bani pot ei să cheltuiască, fiindcă oricum nu-i mai dau înapoi.

*experţii economici ai guvernului au anunţat că ţara nu va mai plăti nicio datorie până când regii persani, sultanii otomani şi fuhrerul german nu vor achita Greciei datoriile istorice, acumulate în ultimii 3000 de ani. Din aceşti bani, grecii vor mai putea trăi fără să mişte un deget şi pe parcursul următoarelor 20 de generaţii.

*manifestaţia de protest ce trebuia să se desfăşoare ieri la Atena a fost amânată pentru o dată ulterioară, întrucât jumătate dintre greci nu se treziseră din somnul de după-amiază, iar cealaltă jumătate nu se treziseră din ouzo.

*pentru ca paranghelia greacă să continue, şi guvernul Chinei a anunţat trimiterea la Atena a unui lot de zece milioane de farfurii (cât pentru o nuntă, la chinezi). Acestea sunt atât de proaste încât nici nu mai trebuie aruncate, în ritmuri de bouzouki, pentru că se sparg singure.

*ca să mai facă rost de bani, grecii vor recurge la un ultim şantaj: vor cere şcolilor, liceelor şi facultăţilor din toată lumea să dea bani ori de câte ori folosesc teorema lui Pitagora, pe motiv că ei deţin copyrightul şi occidentalii folosesc această teoremă ilegal.

*dacă guvernul demisionează, grecii mai au o soluţie de rezervă: îl aduc pe premierul în exil Victoros Viorelos Pontas, singurul capabil să-i mintă pe creditori mai bine ca Tsipras.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare