HomeActualitateTorționarul extremist cu program de “miserupist”

Torționarul extremist cu program de “miserupist”

Săptămâna trecută, posturile de știri au făcut mai multe constatări interesante, printre care faptul că pe caniculă e cald sau că românii se duc la mare vara. Privind la aceleași posturi de știri, am făcut, la rândul meu, trei constatări.

Prima constatare

este aceea că Antena 3 a devenit, insistând până la absurd în unica ei obsesie, mai plictisitoare ca televiziunile băsiste. La Sinteza Zilei, Gâdea și mereu aceiași invitați dezbăteau subiectul torționarului Vișinescu. De ce n-a fost pedepsit până acum? Din cauza lui Băsescu, firește, care timp de 9 ani n-a mișcat un deget, în afară de cel mijlociu. Observațiile Antenei 3 sunt corecte, dar incomplete. Băse e la al doilea mandat, dar înaintea lui a mai fost unul, care a avut trei mandate de președinte. Ion Iliescu, de trei ori președinte al României, era șeful tinerilor comuniști exact în perioada în care Alexandru Vișinescu asasina dizidenți la Râmnicu-Sărat. Iliescu și Vișinescu au fost, cumva, colegi, dacă nu de instituție, măcar de ideologie. Înainte de Băsescu, Iliescu a fost cel care putea împiedica trista ironie ca Vișinescu să locuiască liber și îndestulat în centrul Bucureștiului, foarte aproape de bulevardul Ion Mihalache, același Ion Mihalache pe care l-a ucis în pușcărie. Dar, na, nu-i frumos să te iei de colegi. Și Emil Constantinescu a avut un mandat, și el putea mișca ceva. Canci. Apoi, procurorii. Le-a trebuit 24 de ani ca să afle (de la alții) că deținuții politici o duceau nasol în pușcăriile comuniste, ba chiar că mureau pe-acolo. Și au început o anchetă, acum, când Vișinescu are 88 de ani. La fel de bine ar putea începe o anchetă împotriva lui Terente, ar avea același efect.

A doua

constatare este că termenul “extremist” vine de la “extrem de prost”. Liderul partidului extremist ungar Jobbik, Vana Gabor, insistă pe idea autonomiei Ținutului Secuiesc și amenință, explicit, România cu un “conflict asumat”. Asta după ce un alt zevzec, un reprezentant al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, susținea că românii din Covasna și Harghita care afișează steaguri românești, în România, de Ziua Drapelului românesc, sunt o provocare la adresa maghiarilor. Este evident că ăștia doi nu reprezintă ungurii din România sau, mai ales, ungurii din Ungaria. E ca și cum guvernul maghiar al lua de bun ce zice Vadim pe canapeaua lui Capatos. Dar din cauza unora ca ei s-a ajuns la o situație care mă scoate din sărite: e mai ușor să fii maghiar în România, decât român în Covasna și Harghita. În plus, să ceri autonomie exclusiv pe criterii entice e stupid. Asta ar însemna ca Ferentariul să se pretindă parte din India, iar Italia și Spania provincii românești.

Și ultima

constatare este atât de evidentă, încât mi-e și rușine s-o spun. Dar o spun, totuși. Deci, în România, cu cât ocupi o funcție mai înaltă în stat, cu atât muncești mai puțin, deși, în mod normal, ar trebui să fie taman invers. Da, știu, hahaha, s-a trezit și ăsta. Dar insist. Toate televiziunile au relatat despre conflictul iscat între primarul Constanței, Radu Mazăre, și un fotbalist de la Petrolul Ploiești. Ideea e că primarul n-a avut loc de fotbalist în Marea Neagră, așa că și-a pus badigarzii să-i umfle ăluia fața. Dar nicio televiziune n-a sesizat un lucru, anume că incidentul s-a petrecut luni pe la prânz. Și acum întreb: ce naiba căuta Mazăre luni pe la prânz să se dea cu zmeul în mare? Adică el, funcționar al statului fiind, nu trebuia să fie la muncă la ora aia? L-a văzut cineva pe Mazăre făcând și altceva în afară de-a se deghiza în idiot? Să facă, de pildă, muncă de primar sau cam așa ceva? Dar pe Crin Antonescu l-a văzut cineva făcând altceva decât să apară la Antena 3? Cum ar fi, de exemplu, să meargă la serviciu? Dar pe Ponta?

Publicat în AC, 33

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare