HomeCulturăA cui e Macedonia? A turiștilor

A cui e Macedonia? A turiștilor

Unii-s prea săraci să viziteze țările mari (Franța, Germania, Anglia), dar parcă nici alea mici de tot nu-s tocmai accesibile (Vatican, Monaco), așa că te mulțumești cu un stat mediu care se laudă și cu magnetismul specific balcanilor. Așa am luat calea Macedoniei, ori FYROM cum vor grecii să-i spunem.

Safari bulgăresc

Să traversezi Bulgaria e la fel de dificil ca România, dar hai s-o spunem p-aia sinceră și dreaptă: la noi e mai bine. Da, au drumuri mai bune, dar și limitări de viteză ce te fac să muști din volan. Cum să mergi cu 50 pe drum național prin păduri, șosea dreaptă, în afara localității? Suntem prea latini pentru așa ceva. Și păstrezi viteza pentru că-s radare amplasate peste tot (în mașini fără însemnele poliției) și cu polițistul bulgar nu te joci, ci te tocmești. Și chiar de-i „autostradă“ cu trei benzi pe sens și n-are o groapă, ce-i asta să mergi cu 110? Nu-i posibil așa ceva. Românul s-a născut pilot! Nu-l face pe el o groapă.

Mai important decât orice, la bulgari e bine să nu faci gastrită/ulcer pe fond de stres. Nu intra-n țara vecină cu teamă de polițiști pentru că vei vedea foarte mulți, unii vor merge zeci de kilometri în spatele tău doar pentru a-ți întreține angoasa și teama că urmează să dai și chiloții de pe tine. Beat, drogat, yoghin, orice, dar nu te lăsa pradă temerilor vis-a-vis de polițiștii bulgari.

Stat mic, orgolii mari

Când intri-n Macedonia pe la granița cu Bulgaria te izbești de munți. Serpentine peste serpentine, dar un asfalt de-ți vine să-l pui în portbagaj și s-aduci acasă la rude. Iar la 100 de km de capitală începe Autobahn-ul. Da, pentru o taxă de câțiva euro poți să conduci așa cum n-ai făcut-o niciodată-n România dacă nu ești băiat de politician sau fotbalist. Și apoi îți faci intrarea triumfal în Skopje, o capitală mai mică decât Timișoara sau Iași-ul, cât pentru o populația de maxim 550.000 de oameni câți are capitala. Două bulevarde lungi, late și pline de mașini și autobuze etajate ca-n Londra. Blocuri cochete și mici, catedrale, biserici, un singur mall cât cel mai mic din București și un centru de rămâi cu gura căscată. Și șoferi ce te surprind mereu. Dau semnal după ce au virat, taie benzi aiurea și șoferii de autobuz nu se dau în lături de la curse pe bulevard. Oamenii trăiesc la maxim.

Centrul orașului arată precum grădina de vară a unui Gigi Becali cu ceva mai mult bun gust. Statui lângă statui, lângă statui. Nu-i vreun Iisus pe cruce, dar la cum decurg lucrurile nu se știe. Monumente uriașe la 10-15 metri distanță unul de cealălalt. Fac parte din proiectul „Skopje 2014“ prin care probabil vor să ajungă la un număr de două statui pe cap de locuitor. Ca turist, în primele 10 minute ești impresionat, mai ales că-s foarte bine realizate, dar apoi te copleșesc și-ți dai seama că țara mai are nevoie și de altceva, nu doar de figuri de marmură și bronz.

Bazarul, ori centrul vechi, e considerat ca fiind al doilea ca mărime după cel din Istanbul. Întortocheat, doldora de bijutieri și artizani, slabe șanse să pleci de acolo fără o cămașă, o brățară, ori o prăjitură proaspătă. Asta pentru că Macedonia e cunoscută și pentru o bucătărie variată. Un mix gustos de mâncare balcanică, slavă și orientală.

Prețurile sunt relativ mai ieftine ca-n România. 100 de dinari înseamnă aproximativ 7 lei. Și cu vreo 300 de dinari mănânci la o masă de nu te mai poți ridica de la masă. Și asta-n buricul orașului, cu lumea „bună“. Și să nu te sperii dacă oamenii sunt politicoși și te cadorisesc. Aparent ospitalitatea macedoneană o bate la fund pe cea românească. Nu ești primit cu pâine și sare, dar poți pleca cu baclavale și cevapcici gratis de oriunde dacă ești sociabil și pus pe socializare.

Minarete, creștini și evrei

Skopje e cunoscut ca un oraș complet. De departe vezi un mix de turle și minarete, iar muntele la baza căruia se află orașul are o cruce imensă, cea mai mare din Europa. Momentan e pace și liniște, dar discutând cu oamenii îți dai seama că-i un conflict între musulmani și creștini precum între ungurii și românii din ținutul secuiesc. Nu se-nghit dar nici nu se scuipă, lucru ce ajută turismul pentru că-ți lasă impresia că vezi două țări în una.

De plictisit n-ai timp. Muzeele sunt extraordinar de frumoase (în special cel militar) și ghizii sunt pregătiți să-ți răspundă la orice, mai ales dacă-i întrebi despre „prietenia“ cu Grecia. Ce-ți mai rămâne de făcut în Macedonia dacă ai vizitat totul în capitală și ai făcut și shopping? Pârtii de ski bine întreținute și condiții bune, iar „marea“ lor este lacul Ohrid care-i considerat o adevărată bijuterie. Localnicii mai lăudăroși îi spun chiar „Ibiza din Balcani“.

Kosovo e o benzinărie

Acum mulți ani o trupă de punk din Timișoara lansa o piesă cu titlul „Kosovo nu-i o benzinărie“, dar ajungând acolo îți dai seama că-i raiul lui Patriciu. Cum am intrat în Kosovo fără pașaport sau viză, România nerecunoscând statul, nu știu. Noroc la vamă. Plătești taxa verde, arăți buletinul și spui că mergi în Priștina ca turist. Te aștepți să sară oamenii pe tine, dar lucruri s-au schimbat mult. Drumurile sunt ca-n imaginația celor de la Bechtel când voiau să ne facă autostradă și Priștina e mai strălucitoare, luxoasă și curată ca Bucureștiul. Moneda națională? Euro. Prețuri? Ca-n România. Oamenii? Calzi, relaxați, prietenoși, eleganți. Și nu cred nici în mitul că ar avea ceva cu românii pentru că-i cunoscută prietenia româno-sârbă. Doar vameșul sârb avea chef de discuții și zâmbea de parcă eram vreun vechi prieten. Dacă stau să mă gândesc mai bine, nu cred că am văzut macedonean-kosovar-sârb care să fi strâmbat vreodată din nas auzind că-s român. Chiar par mai prietenoși ca unii români.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare