HomeCulturăCELE TREI DIVE – Elena Moşuc, Laura Tătulescu şi...

CELE TREI DIVE – Elena Moşuc, Laura Tătulescu şi Ruxandra Donose, de pe marile scene ale lumii la Sala Radio, într-o gală de zile mari!

Dacă vă gândiţi la o gală internaţională de operă, ce artişti vă vin în minte? Pavarotti, Domingo şi Carreras? Un trio de legendă care a devenit un adevărat „brand” al lumii muzicale este un model pentru surpriza de care aveţi parte anual în luna decembrie la Sala Radio!

Pentru al treilea an consecutiv vă veţi întâlni nu cu trei tenori, ci cu trei DIVE, trei artiste lirice din România, dar care şi-au construit o spectaculoasă carieră în străinătate şi sunt invitate pe scena bucureşteană pentru o gală extraordinară de Crăciun.

„Concertul celor “trei Dive”, ajuns la cea de-a treia ediţie, este pentru mine o ocazie minunată de întampina sărbătorile de iarnă cu o… sărbătoare a Operei ! Un concert în care soliste românce vin de pe scenele lumii pentru a interpreta pentru publicul de acasă cele mai frumoase pagini de operă. Gala a fost la primele ediţii un prilej de bucurie şi de emoţie pentru noi şi public deopotrivă, cu atât mai mult cu cât, la finalul concertului, toate trei ne-am reunit glasurile pentru un colind de Crăciun. Sper că şi anul acesta evenimentul ne va deschide sufletele către spiritul generos şi bun al sărbătorilor. ” – a afirmat despre CELE TREI DIVE mezzo-soprana RUXANDRA DONOSE, singura care a fost parte a tuturor ediţiilor de până în prezent.

Sub titlul CELE TREI DIVE, vineri, 20 decembrie (19.00), în acest an concertul va reuni trei artiste aplaudate în toate teatrele mari ale lumii: sopranele ELENA MOŞUC şi LAURA TĂTULESCU şi mezzosoprana RUXANDRA DONOSE. Cele trei soliste vor încânta publicul alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană DAVID CRESCENZI, prim dirijor invitat la Opera Națională Română Timișoara, a cărui carte de vizită include o variată experienţă artistică la Teatrul „St. Carlo” din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul „Carlo Felice” din Genova. Şi cum dintr-o gală adevărată de operă nu puteau lipsi partiturile de cor, evenimentul se va desfăşura cu participarea Corului Academic Radio, condus de DAN MIHAI GOIA.

Compozitori ca Verdi, Rossini, Mozart, Bellini ş.a., cu ale lor arii, duete, coruri interpretate în marile gale lirice, din opere celebre ca „Trubadurul”, „Norma”, „Nabucco”, „Don Carlo”, „Don Pasquale” ş.a. vă vor purta spre atmosfera festivă a sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul va putea fi ascultat şi pe frecvenţele on air din întreaga ţară ale posturilor Radio România Cultural şi Radio România Muzical, şi online pe  şi .

Sponsorii evenimentului sunt: JTI, Corcova, ApiLand, Ramada, Hotel Opera, Boromir, Nissa.

Mai multe detalii despre acest eveniment extraordinar veţi găsi pe site-ul .

Mai multe premii internaţionale au deschis drumul sopranei Elena Moşuc spre o bogată carieră internaţională. Soprana a construit o frumoasă legătură profesională cu Opera din Zürich, unde şi-a demonstrat talentul în diverse roluri, precum Regina Nopţii, Konstanze, Donna Anna, Lucia, Linda di Chamounix, Gilda, Violetta ş.a. A fost invitată să cânte pe cele mai faimoase scene europene, la Milano, Viena, Londra, Paris, Roma, München, Berlin, Hamburg, Barcelona etc., în festivaluri de renume (Salzburg, Verona), dar şi în SUA (la New York, Dallas) şi Asia – Japonia, China, Coreea.

Printre triumfurile recente se numără câteva debuturi considerate excepţionale ca Norma din opera omonimă, Marguerite (Faust), Liu (Turandot), Mimi (La Bohème), Medora (Il Corsaro), Nedda (Pagliacci), rolurile titulare din Luisa Miller, Lucrezia Borgia, Maria Stuarda şi Anna Bolena.

 

Soprana Laura Tătulescu a stârnit admiraţia melomanilor din toată lumea. A fost invitată să participe la Festivalul de la Glyndebourne, Festivalul de la Budapesta, Mostly Mozart din New York, fiind distinsă şi cu premiul binecunoscutului Festival liric din München.

Repertoriul său de operă este impresionant şi însumează roluri ca Susanna din Nunta lui Figaro de W. A. Mozart – a cărui interpretare este apreciata de critica de specialitate ca fiind de excepţie – Despina – Cosi fan tutte, Zerlina – Don Giovanni, Adina – Elixirul dragostei, Musetta – La Bohème ş.a.

A susţinut spectacole la operele din Bavaria, Dresda, Los Angeles, Viena, Santa Fe etc., prezentând şi concerte şi recitaluri în celebrele săli Carnegie Hall (New York) şi Concertgebouw (Amsterdam).

 

Cu un nume deja consacrat pe marile scene ale lumii, Ruxandra Donose are o carieră deosebită, parcursul său artistic cuprinzând concerte şi spectacole de operă pe scenele unor importante edificii ale vieţii muzicale dintre care amintim: Opera din Los Angeles, Deutsche Oper Berlin, Opera din Cincinnati, Wiener Konzerthaus, Carnegie Hall, Bayerische Rundfunk din München, Konzerthaus Berlin, Royal Opera House „Covent Garden”, Metropolitan Opera, Staatsoper din Viena, Opera Naţională Finlandeză, Teatrul „La Fenice” din Veneţia, Opera din San Francisco, Opera din Dallas, Filarmonica din Berlin.

A fost solistă a operelor din Basel (1991-1992) şi Viena (1992-1998), iar dintre dirijorii cu care a avut prilejul să colaboreze amintim pe: Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Christoph von Dohnanyi, Vladimir Fedoseyev, Marek Janowski, Mariss Jansons, Fabio Luisi, Zubin Mehta, Kent Nagano, Seiji Ozawa, Donald Runnicles, Placido Domingo, Bertrand de Billy, Lorin Maazel, Vladimir Jurowski, Alberto Zedda.

 

Biletele sunt disponibile pe , în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www. sau www..  

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare