Faptele: Academicianul Breban, într-o emisiune la Antena 3, a spus despre Horia-Roman Patapievici că, dacă acesta ar fi scris în Polonia ce a scris despre România și poporul român, ar fi fost împușcat. La câteva zile după, zvonuri din interiorul Academiei lasă de înțeles că aceleași afirmații s-ar fi repetat și într-o ședință internă. Breban a încercat să calmeze oarecum lucrurile, explicând totul printr-o metaforă. Liiceanu a răspuns, totuși, spunând că nu dorește să fie împușcat. Nimic mai natural. De aici încolo, lucrurile se complică. Întrebat de Mediafax, Eugen Simion a negat întâmplarea de la Academie. Nimeni din Academie nu a făcut vreo declarație în acest sens. Pe cealaltă parte a baricadei, GDS (Grupul pentru Dialog Social) inițiază o listă de semnături prin care somează, la limită, Academia să ia măsuri împotriva lui Breban pentru instigare la crimă. Petiția circulă pe Facebook, o puteți citi cu toții.
Într-adevăr, privind din punctul de vedere al GDS, nu neapărat al lui Horia-Roman Patapievici, pentru că dânsul e ocupat să își lanseze noua carte și nu pare să aibă timp de așa ceva, lucrurile sunt formulate extrem de grav. Sunt formulate ca și cum nu am trăi la porțile Orientului și orice vorbă aruncată în public ar avea valoare. Se caută, înțelegem noi, un scandal mediatic. Se caută încă un scandal, mai pe scurt spus.
Noi ne întrebăm, totuși, care e adevăratul motiv al acestei lupte. Nu îl găsim decât în acea vagă propunere a lui Boroianu ca Breban să conducă un Consiliu Consultativ în cadrul ICR – propunere retrasă, cum bine știm. Nu poate exista un alt motiv, credem, pentru că nu o afirmație din asta poate zdruncina nervii intelectualității românești. Nervii nu se zdruncină nici când se aduce vorba de mame, sfinți și alte lucruri, darmite pentru o vagă declarație cu împușcături. Nervii se zdruncină, și atunci foarte vag, doar când e vorba de bani. Poziția GDS, de demoazelă lezată în onoarea dumisale, ne e de neînțeles în afara contextului puterii din lumea culturală.
Să ne înțelegem, nimeni de fapt nu a fost profund lezat în această afacere. Românii, noi la o adică și alții de prin afara țării, își fac o adevărată glorie din jignire și înjurătură. Așa a fost de când lumea și lucrurile așa vor rămâne, că vor unii să devină brusc pudibonzi sau nu. Această afacere, însă, pune în joc mai mult decât pretextul ei, ca orice afacere care se respectă. E pus în joc, a nu știu câta oară, controlul asupra ICR-ului și asupra unui întreg sistem de subvenții, burse, granturi, deplasări pe banii statului, traduceri subvenționate, etc. Sunt puse în joc valori înalte, demnitatea și o pretinsă decență, dar adevărul e unul pur românesc, e vorba de putere într-o anumită instituție care funcționează pe bani publici.
Însă noi, cu ochii larg deschiși spre o realitate care în general nu ne place, spunem că nu există motivul real al scandalului și, firește, lucrurile ar trebui să se oprească aici. Nu cred că boborul ăsta, așa cum e el după părerea unuia și altuia (sic!), se va revolta să apere GDS și niște pretinse valori morale apărute brusc, o dată cu venirea verii. Iarăși, nu cred că Academicianul Nicolae Breban poate pune în pericol, la modul serios, pe cineva. Sună ridicol, hai să ne gândim un pic înainte de a vorbi despre instigare la crimă…
Am vrea însă să știm dacă nu cumva, după prestația culturală foarte slabă spre penibilă a cercurilor culturale dominante de la Bookfest, dacă nu cumva, zic, acest scandal nu e un lucru necesar: e încă un foc de artificii menit să îndrepte atenția (intelectualii par să învețe bine lecția politică) în orice altă direcție decât cea a realităților curente, cele care dor cu adevărat. Suntem forțați să privim în altă parte, în orice altă parte decât înspre subiectele reale. Nu numai în politică, ci și în lumea culturală.
P.S. Ni-l imaginăm pe Horia-Roman Patapievici flancat de zece gărzi de corp, coborând dintr-o mașină blindată într-o mulțime de oameni care îl ovaționează pentru uriașa lui carte, pentru protestul social exprimat fără rezerve, pentru lupta lui inegalabilă pentru dreptate. În alt sens, ni-l imaginăm pe Nicolae Breban, cu o cagulă trasă pe cap, trăgând rafale de gloanțe prin librărie. Dar nu, Horia-Roman Patapievici nu e Rushdie și nici Houellebecq, Nicolae Breban nu e militant islamic. Adevărul e altul, mult mai trist și mai derizoriu de atât.
