Mussolini, Lenin, Stalin, Salazar, Mao și Hitler și-au dat seama de un lucru foarte important: cucerești un popor dacă vrăjești femeile. Prin retorică, fizic ori charismă, dar, cumva, trebuie să ai de partea ta doamnele și domnișoarele. Bokassa era mai din „topor” și pângărea, dar îl trecem tot pe lista cuceritorilor, având pe listă chiar și o româncă. Dacă erau tabloide pe atunci, îi spunea „Blonda lui Boka”. Nea Nicu face excepție, vrăjind o singură femeie toată viața și neexistând vreo dovadă a faptului că ar fi existat cohorte de românce în stare să se dedice trup și suflet tovarășului. Deducem că Elena era mai mult decât o savantă de renume mondial care știe ce e aia „codoi”.
Diane Ducret și-a pus semnătura pe cartea „Femeile dictatorilor”. Spun că s-a semnat pentru că cele 350 de pagini par o înșirare de date și fapte pe care le găsești, dacă te chinuiești puțin, pe Wikipedia și alte site-uri istorice. Și n-ar fi o problemă faptul că-i scrisă ca un referat de liceu, dar, în cazul dictatorilor cu multe amante, heirupurile cronologice îți dau o adevărată bătaie de cap. Unde mai pui că frazele sunt scurte și percutante: „Lenin avea succes. La femei. Îl doreau. Era un bărbat capabil”, și tot așa la fiecare în parte. Nu cred că-n toată cartea se găsește o frază de trei rânduri.
Cu toate astea, datele sunt interesante și captivante. Îți dai seama că Mussolini era la fel de gigolo ca Berlusconi în ziua de azi, Lenin și Stalin au avut parte de femei pasionale agățate pe linie de gândire doctrinară, Antonio Salazar, încercând să fie preot, și-a dat seama că ce-i frumos pe pământ și lui Dumnezeu îi place, iar Mao era adeptul dictonului „ce e mult nu strică. Mai ales dacă-i tânăr”.
Hitler și Mussolini primeau mii de scrisori de la admiratoare, toate fiind gata să se dedice trup, suflet și încă o dată cu trupul pentru conducătorul iubit. Ironic, într-un regim care a condamnat homosexualitatea, singurele groupie ale lui Ceaușescu erau Vadim și Păunescu. Alți poeți de curte, bărbați sau femei, n-aveau șanse-n fața lubricității literare propagate de cei doi. N-a avut nea Nicu sex-appeal, spre deosebire de urmașul lui la tron, Iliescu, pentru care făceau babele varice la poartă la Cotroceni, așteptând să-i spună „La mulți ani!”.
Din scrierile Dianei Ducret deducem că nici Elena nu pica în limbă după Ceaușescu, fiind mai preocupată de blănuri, vizite oficiale și spionatul nevestelor. Dar, dintre toți „iubiții conducători”, al nostru-i singurul care a ales să-și petreacă zilele cu o savantă. Păi nu-i ăsta semn bun?
