HomePoliticParlamentEditorial AC: Alde’ peneleul pesedeului

Editorial AC: Alde’ peneleul pesedeului

Ca să nu-i mai acuze lumea că se șterg la gură cu fața de masă și dau cu mucii-n ciorbă la mesele festive de la ambasade, pesediștii țărănușului teleormănean Liviu Dragnea și-au tras și ei un peneleu d-ăsta de baltă cu care să se afișeze pe la sindrofii. După ce adevărații liberali s-au spurcat la împreunarea cu pedeleul fostului dictator Băsescu, pesediștii au scos de la borcan o murătură cu papion ca să aibă și ei peneleul lor.

Anton se numește murătura expirată și mai răspunde și la apelativele Călin, Popescu sau Tăriceanu. Cu un număr de neveste sensibil egal cu numele purtate în certificatul de botez, Anton a creat un vehicul electoral destinat colectării de voturi reziduale și urât mirositoare de la populimea dusă cu pluta. Scopul amorezului tomnatic este eternizarea dosului său stafidit în scaunul de președinte al Senatului, un loc plin de lepre politice voiajoare în care el este cel dintâi, între fruntașii politici, desigur! Iar scopul PSD este să poată combina cu partidul balama la capul gol, constituind majorități utilizabile pe post de gură de lup la șutirea bugetul din seiful poporului.

După ce urnele au glăsuit și au stabilit ca PSD și țărănușul teleormănean să mulgă vreo 35% din județele țărișoarei pentru următorii patru ani, la masa bogaților a fost degrabă invitat și maidanezul politic Anton dimpreună cu cele aproape 6% din sufragiile toxice adunate la votare. Iar lumea politică tare s-a minunat și analiștii au crăpat de bucurie văzându-și prognozele împlinite și pe Călin în cărți pentru o viitoare guvernare de hazna. Numai că la o privire mai atentă și mai competentă cum este aceea a noastră, blatul puturos dintre PNL și PSD se vede de la un kilometru și el arată cam așa.

În toate județele unde ALDE a avut voturi semnificative, și sunt destule, combinațiile care au îndesat voturi în desaga milogului cu 5 neveste s-au bazat pe războiul dintre peneliștii doamnei Alina și pedeliștii domnului Vasile Buldogul. Rămași captivi în războiul anti-Băsescu liberalii din PNL  jigăriți de atâta opoziție, au  jucat țurca în campanie cu pesediștii. S-au menajat cât au putut și au cotonogit la pedeliști până a stat ploaia. Primarii PNL au transferat cu măiestrie voturi în desaga ALDE prin intermediul unor candidați sprijiniți discret din prefecturi. Votanții ALDE provin din bazinul PNL și au fost oferiți la pachet ca o mită electorală pe care talibanii doamnei Alina au plătit-o viitorilor parteneri de guvernare din PSD.

Dacă plăcile tectonice liberale din teritoriu s-au mișcat către PSD via ALDE cu știința căpeteniilor Bijboacă și Gorghiu nu știm că nu suntem mama Omida. Dar știm, și se vede cu ochiul liber, că turme de bizoni liberali se pregătesc să adaste spre cireada țărănușului teleormănean în vederea căpătuirii într-o guvernare USL 2.0. Așa că d-aia vin si zic, voi cei care vedeți în PNL o structură virgină, cu apucături de dreapta care ne va scăpa la toamnă de ciuma roșie să vă mutați gândul. Căci virgina la care vă uitați nu-i decât o gonflabilă reșapată din haremul lui Tăriceanu care dă semne că se reîntoarce la bordel.

Editorial apărut în Academia Caţavencu, nr. 9 (1208) – 13-26 iunie 2016

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare