HomeCulturăCarti si cititoriEminescu, agent constatator

Eminescu, agent constatator

După succesul de rețea pe care l-a înregistrat cincinalul trecut, atunci când, între 8 și 15 ianuarie, a declarat pe Facebook "Săptămâna Eminescu" și și-a însoțit postările cu versuri ale poetului nepereche, adică tot Mihai Eminescu și nu Miron Cozma cum tocmai aţi crezut voi, nebacalaureaţilor, Poliţia Română veghează la datorie şi în acest an, în ce priveşte cinstirea apropiatei zile de naştere a Luceafărului.

De data asta, însă, Organul pierzând startul pe motive de lipsă de inspirație cauzată de permutările instituționale, ”Săptămâna” cultural – poetică va fi organizată în perioada 15 – 22 ianuarie iar postările nu vor mai reproduce opera originală a Eminescului, ci reinterpretări ițite din talentul specific al angajaților MAI.

Am obţinut, în avans, conţinutul postării pregătite pentru seara de 15 ianuarie 2021, comunicat cu amabilitate de dl comisar Teiu Copoi, administratorul paginii de Facebook a instituţiei. Ataşamentul foto va reproduce lucrătorul Poliţiei Rutiere aplicând amenzi la locul de muncă, iar textul va include reinterpretarea unei poezii eminesciene, scrisă de colega domnului comisar, de la Biroul de Relații cu Publicul, subcomisara (firește) Mariana Bergodină, într-un moment cu inspiraţie luciferică:

Trecut-au tiruri ca nori lungi şoseaua / Şi-au respectat viteza prevăzută /

Doar unul depăşit-a peste sută / Şoferul urmărind atent maneaua /

Avem o datorie ce-i cerută / De-un simţ de poliţist, curat ca neaua /

Deci un agent a fluierat beleaua / Şi i-a curmat goneta începută /

L-a ars la puncte şi i-a dat amendă / Să ştie dânsul bine altă dată /

Că n-a luat carosabilu-n arendă /

Din asta, cetăţeni, să învăţaţi / Pe drumul ţării n-o mai faceţi lată /

Şi legii daţi prioritate… circulaţi!

Poliţia Română promite, prin glasul liric al dlui comisar, să repete astfel de iniţiative, declarând pe viitor "Săptămâna Alecsandri", "Săptămâna Coşbuc" sau chiar, în pofida dificultăţilor de adaptare, "Săptămâna Corneli Vadim Tudor". Să trăiţi cu respect!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare