Într-o ţară în care parlamentarii se consideră deasupra legii şi nu vor să se lase cercetaţi, judecaţi şi condamnaţi pentru faptele lor penale, există încă oameni care cred într-o Justiţie independentă şi se luptă să impună dictatura legii, în locul a ceea ce am putea numi „dictatura bunului-plac”. Printre ei se numără şi judecătorul Cristi Danileţ, candidat la funcţia de vicepreşedinte al CSM, care ne-a acordat interviul de mai jos.
Reporter: Până în 2004 mai curând intra cămila în urechile acului decât un corupt mare la închisoare. Acum, chiar un fost premier a ajuns după gratii. Cum de a fost posibilă această schimbare?
Cristi Danileț: Au fost ceva reforme, alea pe care unii refuză acum să le vadă. Pe scurt: în 2004 s-au finalizat negocierile cu privire la aderarea României la UE şi europenii ne-au impus să reformăm justiţia: era nevoie de independenţa ei cu scopul de a o face funcţională şi, mai ales, pentru a combate corupţia. Occidentalii ţin mult la rule of law (statul de drept): ei analizează existenţa unei democraţii în primul rând prin acest principiu: ai stat de drept, adică separaţia puterilor, adică independenţa justiţiei?! Sau se calcă toţi pe pantofi să oprească sau să dea drumul la dosare, cum se făcea înainte de reformă?! Politicul a fost de acord cu independenţa justiţiei – altfel nu eram primiţi în UE; magistraţii au fost bucuroşi să o primească – aşa sunt asiguraţi că nu li se întâmplă nimic dacă se ating de cine nu trebuie. Iar rezultatele se văd: cine greşeşte e tras la răspundere. Indiferent de CV…
Rep: Noua majoritate parlamentară pare să fi făcut un „zid” în jurul acelor membri ai săi acuzaţi de săvârşirea de fapte penale. Credeţi că va mai ajunge vreun parlamentar să răspundă în faţa legii, în următorii ani?
C.D.: Toţi au făcut-o: şi parlamentarii din 2008, şi cei din 2010, şi cei din 2012 au profitat de imunitatea parlamentară, transformând-o în impunitate când au văzut că justiţia nu are milă şi magistraţii nu pot fi controlaţi. Nu vor să răspundă ca orice cetăţean, probabil se consideră deasupra legii doar pentru că ei o fac. Complet greşit: parlamentarii trebuie să aibă demnitatea de a se recunoaşte în slujba societăţii şi să fie primii care să respecte legea. Constituţia spune că toţi suntem egali în faţa legii. Inclusiv eu, ca magistrat, dacă încalc legea, suport consecinţele. Şi nu cred că se ştie: dacă un magistrat e condamnat penal pentru că a comis o infracţiune fără intenţie şi fără legătură cu serviciul (de exemplu, un accident de circulaţie soldat cu victime), el e dat afară din magistratură. În schimb, dacă un parlamentar e condamnat pentru o infracţiune comisă cu intenţie şi în legătură cu funcţia sa, o poate ocupa liniştit în continuare. Păi mai e asta egalitate între puteri, cum ar trebui?!
Rep: Adrian Năstase a primit aviz de eliberare înainte de termen pentru că a scris o carte în 30 de zile. Credeţi că va urma o avalanşă de debuturi literare prin puşcăriile patriei?
C.D.: Acum, eu am învăţat la facultatea de drept că în închisoare eşti scos la muncă. E drept că în ultima vreme nu prea mai sunt locuri de muncă nici pentru cei din afară… Sau o fi din cauza iernii. În orice caz, dacă nu avem unde munci, măcar să scriem. Cred că e ceva ce a lipsit mulţi ani poporului român. Comunismul ne-a învăţat că suntem cu toţii muncitori şi ţărani. Nu ar fi minunat să aflăm că democraţia ne-a făcut pe toţi intelectuali?!
Rep: Şi rămânând la Năstase: vom trăi ziua în care orice deţinut va putea să-şi dea cu părerea pe blog, spre a influenţa opinia publică? Mă gândesc că, dacă Râmaru ar fi avut şi el blog, poate impresiona lumea şi scăpa de execuţie, cine ştie?
C.D.: Nu vreau să mă refer la un caz anume. Dar să ne înţelegem: deţinuţii din închisorile noastre nu au acces direct la anumite mijloace de comunicare în afară cum ar fi telefoane mobile sau computere cu acces la internet. Ei pot trimite însă scrisori, bileţele în afară, prin intermediul celor care îi vizitează. Cu siguranţă însă, comportamentul din penitenciar al unui deţinut şi – iată – din afară este un criteriu care va sta la baza analizării condiţiilor necesare pentru liberarea înainte de termen. Or, deţinutul trebuie să dea „dovezi temeinice de îndreptare”. Judecătorul va stabili dacă, de exemplu, poţi nega în mod public condamnarea, poţi ataca public magistraţii, poţi ironiza membrii CSM în mod public, în timp ce eşti deţinut, şi apoi să susţii că „te-ai îndreptat”.
Rep: Am remarcat că tot mai mulţi magistraţi aleg să-şi exprime opiniile pe reţelele de socializare. De ce procedaţi astfel, e dorinţă de transparenţă sau politică de marketing?
C.D.: Păi, atâţia ne-au şifonat imaginea încât am zis să facem şi noi ceva să o mai îmbunătăţim. Cum la televiziuni nu prea avem acces, căci nu spunem ce vor moderatorii, ne-am făcut bloguri, conturi de Facebook etc. Unii povestesc de vacanţe, joacă tot felul de jocuri online, postează fotografii (asta apropo de îmbunătăţit imaginea) – suntem oameni, şi eu cred că e bine să se vadă asta, căci prea mult am fost izolaţi; alţii comunică între ei sau cu publicul larg despre justiţie, despre principii – aici suntem unii de-a dreptul militanţi pentru independenţa justiţiei, că de gura noastră au încetat mulţi să mai vorbească de rău justiţia. Nu comentăm public cazuri şi nu susţinem partide sau oameni politici. În rest, cam facem de toate.
Rep: Care e motivul pentru care şedinţa CSM de miercuri a fost amânată? Cine şi de ce are interes să tragă de timp?
C.D.: Miercurea trecută trebuia să alegem vicepreşedintele. Au lipsit vreo 7 membri. Or, cu mai puţin de 15 membri dintre cei 19 legali noi nu putem lua decizii. Aşa că am mai amânat o săptămână.
Rep: Asociaţia Magistraţilor din România v-a cerut recent demisia de onoare. Pe cine aţi călcat pe bombeu?
C.D.: De data asta AMR a solicitat demisia tuturor membrilor CSM. Asta înseamnă că nu sunt doar eu cel care calcă pe bombeul cuiva. Ştiţi ce e simpatic? Dacă îşi dau demisia sau sunt revocaţi minimum 4 membri, nu mai avem cvorum legal pentru a putea lua act de demisia/revocarea celorlalţi. Aşa că dacă e să plecăm acasă, o putem face din 4 în 4. Dar încă un lucru: eu pot fi revocat dacă nu îmi exercit atribuţiile sau mi le exercit în mod necorespunzător – vă asigur că nu e cazul: am o activitate intensă ca membru CSM, prin care am contribuit atât la luarea măsurilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru ale judecătorilor, cât şi la apărarea în spaţiul public a sistemului judiciar în faţa atacurilor politicienilor. Ultimul raport individual de activitate se află publicat pe blogul meu personal http://cristidanilet.wordpress.com
Rep: Din punct de vedere legal, Dan Voiculescu este sau nu este senator?
C.D.: Mă provocaţi… Numai instanţa care îl judecă poate spune acest lucru. Eu însă vă răspund că din punct de vedere legal şi moral cetăţenii din acea circumscripţie au dreptul să fie reprezentaţi în Parlament de senatorul pe care l-au ales. Şi zău că acum au tot dreptul să fie furioşi…
Rep: Judecătorii din câteva zone ale ţării au votat pentru revocarea dvs. din funcţia de membru al CSM. Înţeleg că deranjaţi infractorii, dar chiar aşa, să deranjaţi şi judecătorii?
C.D.: Staţi puţin: doar o mică parte dintre judecători au solicitat revocarea mea. Cred că unii se uită intens la televizor: tot apare acolo o poză a mea din urmă, de când eram foarte tânăr, şi mai neliniştit ca acum, cu un pahar în mână la un revelion – trebuie să acceptăm că un magistrat are voie să şi ciocnească un pahar la un eveniment. Oricum, eu în sala de judecată judec, la o distracţie sunt sufletul petrecerii, când fac sport transpir, iar la biserică aprind lumânări. Dacă alţii consideră anormale toate astea, e problema lor… Eu însă am încredere în colegii mei judecători să nu se lase manipulaţi: dacă au ceva să îmi reproşeze, o pot face invitându-mă la ei să discutăm. Nu am nicio rezervă. Şi fiind cel mai tânăr membru CSM, credeţi-mă că pot accepta că mai am multe de învăţat.
Rep: Care credeţi că e miza tuturor acestor mişcări, implicit a modificării statutului procurorilor, aşa cum este el înscris acum în Constituţie?
C.D.: E vizibil: să nu mai facem dosare. Dacă procurorii vor fi controlaţi politic, nimeni nu va îndrăzni să îi mai ancheteze pe politicieni. Ne vom ocupa numai de dosare de furturi de biciclete şi maşini, ca înainte de 2004. Hmm, acum realizez că poate aşa rezolvăm marea problemă a instanţelor, supraîncărcarea. Da: să nu mai facem dosare…
Publicat în AC 3 (14 – 20 ianuarie)
