HomeInterviuGeorge Gâdei, solistul trupei Travka: „Mă bucur că am...

George Gâdei, solistul trupei Travka: „Mă bucur că am ajutat lumea să se împreuneze pe versurile mele”

În rusește, travka înseamnă „iarbă”. În românește, Travka înseamnă una dintre puținele trupe din România care cântă exclusiv live și sună mai bine ca-n studio. Ultimul lor album, Okean, a fost distribuit, anul trecut, în doar cinci exemplare, câte unu în cinci mari orașe din țară. De atunci, Okean a călătorit peste tot și s-a tot multiplicat. Despre muzică, despre „iarbă”, despre pițipoance și politică, dar și despre Dumnezeu, vorbim cu George Gâdei (foto, centru), liderul formației Travka, solistul și poetul.

Vă numiți Travka. E modul vostru mai puțin subtil de a susține legalizarea „ierbii”?

Să-ţi spun sincer, m-am plictisit de fumat, dar în jocul acesta de-a legalizarea sunt pentru, nu că ar fi cel mai bun exerciţiu de libertate, doar că este aiurea să faci puşcărie pentru asta. Chiar corespondez pe Facebook cu câţiva puşcăriaşi, ajunşi în închisoare din cauza asta… Dacă ai trece peste „poveştile adevărate” şi le-ai citi, chiar fără emoţii, întâmplările care i-au adus după gratii, ţi-ai da seama că e chiar stupid şi de neconceput să faci puşcărie pentru că îţi place „iarba”. Ȋn afară de asta sunt cunoscute şi efectele benefice pentru sănătate în anumite afecţiuni de trup şi de suflet. Despre Travka în care cânt, pot să vă mărturisesc că e un nume greu de cărat în spate.

Cu ce impresii s-a întors acasă albumul călător prin țară Okean?

Cele cinci albume călătoare sunt încă pe drum, nu le-am chemat înapoi şi nu ştim când şi dacă se va întâmpla asta, însă pot să vă povestesc despre Okean, pe când îl aveam încă în posesie, în timpul turului de promovare a albumului din iarna trecută. În primul rând, Okean m-a ajutat să văd un pic mai clar realitatea în care suntem noi, cu statutul acesta de trupă rock pe autostrăzile României, flancate de panouri electorale meschine, pline de minciuni şi limbaj de lemn, sfidătoare ale simţurilor omeneşti, chipuri photoshopate de porci, grăsani şi alte lighioane rânjind pretutindeni în drumul nostru de nicăieri spre nicăieri, pentru că, vedeţi voi… mica noastră campanie a coincis cu marea lor campanie electorală din 2012, noi – cu muzica noastră ascultată de o mână de oameni, ei – cu prostiile şi proştii lor, despre care îmi pare că nu mai au nicio şansă de salvare în această mare de spălare pe creier. Ce ne-a motivat să ducem la capăt ce am început atunci a fost acel adevăr pe care îl mai vezi în unii oameni călători, ca și speranţa că lucrurile nu sunt chiar aşa de rele cum par. Iar pentru poza de grup de la Grădina Verona din data de 21 decembrie 2012, chiar a meritat să îngheţăm şi să rămânem cu datorii.

Când să ne așteptăm la un nou album Travka și care sunt proiectele voastre pentru viitorul apropiat?

Nu ştiu exact, prefer să mă concentrez pe viaţa mea un pic, pentru că m-am plictisit de aceleaşi cârciumi cu fum de ţigară. Deşi, dacă nu ar fi fost ele, nu mai cântam vreodată.

Sper ca anul acesta, dacă se vor potrivi astrele ori ne vom potrivi noi ceasurile. Voi lansa un proiect nou în perioada următoare, care deocamdată nu va fi scos live, ca să nu-l trec prin acelaşi experiment Travka.

Acum trecem la critici. Sunt voci ale fanilor care susțin că Okean este un album mai slab decât precedentele. De asemenea, vi se reproșează că, în concerte, nu mai cântați anumite piese vechi, pe care publicul le cere (Noapte, Corabia nebunilor). Și altceva: fanii sunt nemulțumiți că nu prea interacționați cu ei pe Facebook. Cum le răspundeți?

Nu cred că este mai slab decât primele două. În orice caz, este mult peste Corabia nebunilor. Nu ştiu dacă este la fel de bun ca Vreau să simt Praga, dar în mod cert Okean este un album de tranzit. Nu vrem să rămânem catalogaţi într-un stil anume şi tocmai de aceea nu mai cântăm anumite piese, asta pe lângă faptul că ne-am plictisit să le mai cântăm… Adevărul e că nu suntem Rolling Stones şi ne putem permite această rebeliune sentimentală de a cânta ce vrem, nu suntem vinovaţi că nu mai cântăm piese de acum unsprezece ani. În fond, suntem aceiaşi, doar că totul în jur se transformă, iar ce mi-am dorit până acum cu Travka s-a împlinit cumva, şi-a atins scopul. Mergem mai departe, nu vreau să devin vreun poet ori vreun bard naţional pierdut pe corabia nebunilor. Ani de-a rândul am fost trezit în miez de noapte de câte un cunoscut ori amic, care asculta în acel moment, cu proaspăta iubită din Vamă, Corabia nebunilor… Mă bucur cumva că am ajutat lumea să se împreuneze pe versurile mele, însă nu consider că Noapte ori Înger sedat mă mai definesc acum. Iar oamenii din public sunt fanatici uneori, ori muzica ajunge prea târziu la urechile lor… Nu vreau să cultiv psihoze, cum cred că am făcut-o uneori mai mult ori mai puţin conştient. Cred, mai degrabă, în oamenii liberi, care nu se lasă prostiţi de un cântec şi care ştiu să discearnă pentru viaţa lor, pentru că altfel nu ar fi nicio diferenţă între muzica noastră şi muzica dance, made in Constanţa. Cred că dacă aceşti fani există, ar trebui să fie pe fază când avem rarele noastre concerte, pentru că nu suntem chiar tonomate muzicale, nu bagi fisa ca să asculți melodia. Normal că e un lux să cânţi ce vrei… şi pe noi acest lux ne costă. În momentul în care la un concert vom rămâne cu un singur spectator, n-o să ne întristăm. Îl voi îmbrăţişa cu dragoste fraternă şi îi voi spune: Cât te-am aşteptat, Omule!

Revenim la lucrurile bune. Cum reușiți să cântați mai bine live decât în studio, care e secretul?

Nu vreau să vorbesc despre acest secret aici, scriu despre asta. M-am apucat de scris. Şi dacă voi găsi o editură potrivită, voi scoate o carte cu toate închipuirile mele trăite.

Ce mai faceți în afară de Travka?

În afară de Travka facem tot muzică. Cum îţi spuneam mai devreme, peste câteva zile o să lansez un proiect nou. Nu cred că suntem prea normali la capitolul ăsta, şi poate trăim uneori intens şi dramatic această lipsă de bani, pentru că nu câştigăm din muzică, aşa cum ne-am dori, cel puţin nu deocamdată… Şi, sincer, la cum stau lucrurile, nu se vor schimba prea multe în această privinţă, tocmai din motivul ăsta concertele noastre vor fi şi mai rare de acum înainte, dar când vor fi, o să fie cu siguranţă din Sfântu’ Duh. Voi lua nişte măsuri radicale pentru a putea face cu pasiune muzică, fără să fiu stresat că nu am cu ce-mi plăti chiria. Dar nu o să dezvălui aici. Mare glumă şi asta cu banii, dar dacă ai un umor rezistent, ai să o înţelegi la un moment dat…

Ce vă deranjează și ce vă place la muzica românească de azi?

Ce mă bruiază mai exact este muzica din benzinării, atunci când, obosiţi după concerte, ne bem cafeaua şi ne amuzăm de ofertele vânzătorilor, când vine vorba de vreo promoţie. Sunt terorizat şi trist din postura în care mă raportez la asta. Mă amuz când merg în orice mall să-mi cumpăr o pereche de pantaloni şi brusc volumul muzicii electro de consum intră în acţiune şi creşte în intensitate… Iar atunci mă uit în oglinda cabinei de probă şi-mi spun: mare bou mai sunt!

Chiar orice tută cu picioare lungi poate ajunge cântăreață în România?

Orice tută, dacă face şi un pic de sport, poate ajunge departe.

Ce muzică asculți și ce te inspiră?

Îmi plac vocile feminine rare, adică din cele care nu miaună. Îmi plac vocile bărbăteşti care aduc ploaia şi… mi-ar plăcea să cânt cu un maestru al contrabasului. Îmi place cum sună o chitară clasică în mâinile unui nomad care habar nu are de muzică clasică, dar loveşte bine în strune. Îmi plac extremele, de la toba primitivă până la sintetizator şi ableton. Muzica e prima. Îmi plac şi oamenii care cântă fără public, îmi plac şi oamenii care cântă sub duş. Sunt şi eu pe-aici, între toate acestea.

Acum clișeele: Cum vezi Travka peste 10 ani? Și ce-ai face dacă ai fi Dumnezeu pentru o zi?

Nu ştiu cum vad Travka peste 10 ani, nu sunt nici zeu, nici Dumnezeu. Nu ştiu cum va fi peste un an. Iar la întrebarea a doua o să răspund tot cu un clişeu: voi face lumea mai bună. Chiar mă tem un pic să nu devin vreun mic Hitler, frustrare e destul de multă să-mi hrănească nebunia de a fi Dumnezeu pentru o zi… Dar dacă totuşi aş fi  Dumnezeu pentru o zi, aş face acelaşi lucru pe care îl face şi George de la Travka câteodată, aş cânta lumii despre lume. Şi de sus de-acolo le-aş cânta, şi ziua aceea va deveni o eternitate din cântec în cântec, încă o dată şi încă o dată, şi uite aşa aş fi ca Dumnezeu, care, probabil, e singur de-atâta înţelepciune în lumina atâtor diverşi îngeri.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare