Solista autointitulată Adda e o piţi clasică, fff. dulcik, care ar fi chiar frumi dacă n-ar fi nashpa de la kilele de fard cu care şi-a tencuit obrajii. Melodia ei, „Îţi arăt că pot“, are nişte versuri răscolitoare, făcute parcă să le determine pe toate platinatele dintr-a unşpea să se întrebe, metafizic: „Oare să-mi tai venele sau să mi le las lungi?“. I-auziţi: „Povestea mea începe într-o vară, ne-am întâlnit lângă bloc, tu fumai o ţigară. Erai cel mai rău dintre băieţii de pe scară,“. Regăsim, aşadar, tipica „fascinaţie a răului“, manifestată faţă de celebrităţile malefice. În cazul de faţă, răul nu este nici Jack Spintecătorul, nici Hitler, ci un băieţaş de cartier care fumează ca un şarpe şi bate tot ce prinde pe scară, de la covoare la pensionare. Firul poveştii capătă un iz de-a dreptul penal: „Mi-ai zis «Nu-ţi fie frică, frica te omoară», dar c-o să doară nu am crezut vreodată“ – altfel spus: „gagico stai liniştită, că frica te omoară, eu doar te violez“. Grozăvia nu se opreşte aici, căci, mărturiseşte artista, „eram doar un copil într-o lume colorată“. Pedofilul naibii, nu-i mai ajungeau pensionarele de pe scară!
Finalul strofei chiar te face să deplângi soarta copiliţei: „Eram o fată aşa cum îţi place ţie, învăţam bine la şcoală, mâncam tot din farfurie“. Probabil că trebuia să mai completeze aici şi să spună că făcea şi nani după masă, dar i-o fi fost frică bietei fete să n-o repeadă derbedeul: „Ia zi, fă, cu cine dormi tu după-masă, că-ţi sparg faţa!“. Refrenul este un îndemn adresat tuturor fetelor ispitite să cadă pradă unor asemenea fanţi de cartier: „Şi dacă-ţi spune că nu-i pasă, că n-o s-ajungi nicăieri, că eşti varză, ai grijă să nu-i cazi în plasă, tu eşti puternică, deşteaptă şi frumoasă“.
În strofa doua, întâlnim leitmotivul măicuţei bătrâne din balada populară, care o îndeamnă pe fată să deschidă bine ochii înainte să deschidă picioarele: „Că-i o prostie mi-a zis mama, nu-l iubi că-ncepe drama, du-te la liceu şi-nvaţă, că ai viitoru-n faţă. Eu visam să cânt, să fiu o stea pe scenă, şi îmi curgea în fiecare zi muzica-n venă“. Uite, ăsta e un lucru lăudabil, pentru că, potrivit statisticilor, liceenilor le curge, în general, prin vene vin, ţuică, bere sau chiar spirt cu pastă de dinţi. Amorul pentru bruta de „iubi“ nu-i lucru uşor, dar generează un binevenit catharsis creativ: „Tu mă răneai atât de tare, nu mă lăsai să respir, mă ţineai într-un cub, aşa am scris «Minţi murdare» şi a ajuns pe Youtube, oamenii ascultă, unu-altu-mi spune «Cum ai scris tu piesa asta ce vindecă-atâta lume?» Am rupt bucăţi din mine şi le-am pus pe hârtie“. Foarte drăguţ din partea solistei, zău aşa. Cred că dac-o aude ministrul Nicolăescu o angajează la Sănătate şi-o bagă şi la compensate, s-ajungă la toată lumea!
