Cei care au deschis mai târziu aparatele de radio şi nu ştiu cine e Amna, să stea liniştiţi, că de pierdut n-au pierdut nimic. Nici eu nu ştiam, dar am căutat pe Google şi am aflat: este o jună piţi blondă, pe care, de fapt, o cheamă Cristina-Andreea, dar, din motive necunoscute publicului larg, şi-a spus Amna. Ca să aibă mai mult succes, că doar pentru vocea ei ultramega sintetizată pe computer sigur n-o cumpăra nimeni, fata s-a înhăitat cu artistul numit What’s Up – un puştiulache care, într-adevăr, seamănă izbitor cu Bugs Bunny, doar că e din alt desen animat.
Cei doi au pus gură de la gură şi au scos piesa intitulată „Arme“. Staţi liniştiţi, nu e o reclamă mascată la şişuri, şurie, topoare şi alte instrumente din repertoriul cocalarilor, ci dimpotrivă, melodia vorbeşte despre iubirea pură şi fără năbădăi dintre doi tineri. Încă din refrenul cu care începe melodia, artista regretă că nu se poate apăra în faţa dragostei, care, din această perspectivă, e un fel de mardeiaş de cartier care dă în cap la fete, le sfâşie inima, başca le mai şi violează: „Arme nu am să mă apăr de ea, ei spun că n-aduce nimic dragostea, noi dintr-o mie de visători tot mai căutăm comori“. Ultimele două versuri sunt atât de profunde că n-am ştiut ce-o fi fost în capul textierului când le-a compus: ori a vrut să spună că fata mai caută comori într-o mie de visători săraci lipiţi, ori că, deşi are la dispoziţie o mie de visători, ea tot pe mârlanul cu merţan îl caută. Frământările lui piţi blondă continuă şi în prima strofă: „Am o mulţime de întrebări şi de gânduri, dar uneori între noi parcă se pun nişte ziduri de încercări, tu iei din mine câte un gram de fericire“. Pentru că sigur ar fi fost caz penal, Amna nu specifică dacă fericirea e sub formă de praf, iarbă sau injectabilă, dar oricum trebuie apreciat că tânăra e cuminte, fiindcă, la ce fete sunt în ziua de azi, rişti să-ţi iei de la ele nu doar un gram de fericire, ci şi unul de stafilococi ori cel puţin câteva miligrame de ciuperci…
În acest moment, intervine What’s Up, care-şi ia mutra de dur – mă rog, cât poate să fie de dur un hipster cu aere de gay – şi debitează la foc automat: „Unul lângă altul, non-stop pretenţii, unul fără altul, sevraj ca dependenţii (hopa, deci se explică treaba cu gramajul!), unul pentru altul am rămas la intenţii, ne lipsesc zilele când trăiam ca independenţii“. I-or lipsi lui, dar pe pălmuţele lui nu le-a întrebat dacă mai vor să le fie posesorul singurel şi „independent“? Finalul m-a impresionat teribil şi mi-am dat seama că tot s-au ales şi artiştii ăştia cu ceva de la examenul de bac: „Căci ea vorbind cu el în somn oftând din greu suspină, o, dulce-al nopţii mele domn nu mai vrea să vină“. Normal că nu mai vrea să vină, că doar are şi Luceafărul mândria lui!
