HomePoliticParlament10 propuneri progresiste despre cum am aștepta să ne...

10 propuneri progresiste despre cum am aștepta să ne schimbe USR-ul țara, stradă cu stradă

De-o vreme umblă vorba prin târgul greu încercat politic al Bucurescilor că Bruxellesul ne-a cam stabilit itinerariul pentru următorii 4 ani, foaia de parcurs obligatorie a actualei guvernări stipulând în primă instanță faptul că peneleul se va vărsa încet în usere, pe același traseu pe care îl va urma și un udemereu așteptat să se transforme din uniune democrată în uniune progresistă. Ca atare, în perspectiva concretizării unui asemenea proiect epocal, ne facem datoria de cetățeni liberi și neînscorsetați de dogme naționale și ne prezentăm în cele de mai jos cu un set propriu de propuneri, în baza cărora suntem siguri că domnii Barna și Cioloș vor reuși să ne tragă un Renew ca la manual. Iată dar, ce propunem, ca niște elemente progresiste de încredere și nădejde, ce ne aflăm:

1. Capitala ţării se va muta la Braşov, prevedere cu care suntem perfect în acord. Dacă tot ne spun braşoave politicienii, măcar să o facă de la faţa locului, să ne bucurăm de peisaj.

2. Numărul parlamentarilor va fi redus drastic, câte un senator şi un deputat pentru fiecare regiune şi câte unul pentru Capitală. Adică Braşov, conf. pct. 1. Aceştia vor fi aleşi tot prin vot popular, dar mult mai economic, pe sistem Eurovision. SMS-urile vor fi gratuite, maximum 3/persoană fizică.

3. În Parlament vor fi eligibili doar tehnocraţi desemnaţi prin concurs televizat, sindicalişti, pensionari şi studenţi aleşi prin vot în organizaţiile de profil. Liber-profesioniştii vor avea acces la candidatură numai pe baza certificatului de producător. Persoanele stabilite în străinătate vor face dovada plăţii impozitelor către statul român în ultimii cinci ani, a originii sănătoase pe şapte generaţii (cu schema arborelui genealogic aprobată şi ştampilată de Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor şi Arhiva Naţională).

4. Posturile de primar, ministru, membru CSM, ÎCCJ sau al Curţii de Conturi se vor ocupa doar prin concurs televizat, la ore de maximă audienţă. Reluările vor fi permise numai dacă persoanele alese vor fi identice celor din varianta originală, cu mici excepţii impuse în situaţii extreme (probleme de sănătate, deces subit sau telefoane de la popor).

5. Guvernul va fi compus numai din ministere care aduc bani la buget. Cele bugetofage, cum ar fi Apărarea, Internele, Învăţământul, Medicina, vor fi desfiinţate în caz de lipsă a contribuţiei, miniştrii respectivi fiind trimişi în câmpul muncii, pentru reeducare.

6. CNA-ul se va desfiinţa, ca unealtă a cenzurii şi îngrădirii accesului constituţional la informaţie. Televiziunile vor fi ale poporului, acesta fiind liber să înfiinţeze câte OTV-uri consideră ca fiind necesare, Procuratura şi Justiţia dovedindu-se în continuare ineficiente în rezolvarea problemei Elodia.

7. România va fi stat internațional, înlocuindu-se în titulaturile oficiale şi cetăţeneşti termenii de „ungur (maghiar)”, „armean”, „evreu”, „tătar” ş.a.m.d. cu „cetăţean european”, iar limba română va fi spermisă pe teritoriul patriei doar în asociere cu elementele de bază ale limbii de lemn neomarxiste, orice abatere fiind pedepsită cu închisoare de la 100 la 1.000 de ani. Gramatica nu va fi obligatorie, din cauza insuficienţei dramatice a spaţiilor de încarcerare.

8. Oricine va da o lege proastă, începând de la consilieri locali până la ministru, Prim-Ministru şi Preşedinte va fi înlocuit imediat din funcţie, urmând a răspunde penal. Caracterul negativ sau pozitiv al legilor nu se va stabili prin referendum, acesta fiind costisitor şi cronofag, ci de Organizaţiile Cetăţeneşti organizate pe cartiere. În componenţa acestora se va regăsi câte un reprezentant al fiecărei categorii sociale, aleşi în urma recomandărilor Asociaţiilor de Locatari. Cei cu plata întreţinerii la zi vor fi neeligibili, fiind clar că fac parte din clasa profitorilor postrevoluţionari.

9. Se vor desfiinţa în regim de urgenţă Poliția, Procuratura şi Justiţia, ca mari consumatoare a resurselor şi a răbdării cetăţenilor, acţiunile acestora având tot mai mult tendinţa de a concura cu „Tânăr şi neliniştit”, în dauna lui „Suleyman Magnificul”, unde soluţiile justiţiare sunt un model de rezolvare rapidă şi eficientă a dosarelor. Procedurile de anchetare şi cercetare juridică vor cădea în sarcina Comitetelor Populare, alcătuite din tineri corporatiști ajutați și de pensionari activi în plan social, ştiut fiind că bătrânii sunt înţelepţi, obiectivi şi au mult mai mult timp liber. Se vor scoate din Codul Penal noţiunile de „NUP”, „pedeapsă cu suspendare” şi „achitare”.

10. Se va reintroduce pedeapsa cu moartea, care va fi executată prin ţeapă sau ştreang în piaţa publică, evenimentele urmând a fi transmise „pe toate posturile de televiziune internaţională”. Tragerea pe roată nu se ia în calcul, pentru a nu profana amintirea lui Horea cu executarea prin acelaşi procedeu a politicienilor români.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare