HomePoliticRepublica Măzărica, mai tare ca Martinica!

Republica Măzărica, mai tare ca Martinica!

Pe vremuri, Dobrogea era o ţărişoară cochetă, cu ieşire la mare şi un negoţ înfloritor, condusă de un anume Dobrotici. Astăzi, la câteva sute de ani distanţă, ea e pe cale să devină din nou o ţărişoară cochetă, tot cu ieşire la mare şi tot cu un comerţ înfloritor, doar că o conduce un anume Agarici. Sau, pentru prieteni, Radu. Radu Mazăre. Până să devină despot de Constanţa, acest personaj a fost, rând pe rând, obersturmbannführer, sultan, maharajaf şi făcător de minuni pentru calicii locali, care l-ar vota până la nemurirea sufletului în schimbul unui blid cu fasole şi al unor tiribombe pe plajă.

Recunoscători meritelor sale de luptător în revoluţia bunului-simţ a neamului prost, liderii USL au decis să-i acorde baronului Mazăre şi o feudă. Astfel, dregătorii Sfatului Ţării din Casa Poporului au pregătit deja un proiect de lege, prin care Constanţa urmează să devină toată un duty-free. Adică un paradis fiscal, ca să nu mai fie nevoiţi bieţii miliardari mioritici să-şi ţină banii tocmai prin Seychelles sau Mauritius, când iote colea Mamaia, la doar două ore de autostradă.

Unde mai pui că turismul va înflori, pentru că străinii vor fi îmbiaţi să vină aici, mai curând decât în Caraibe, de pildă. Păi n-avem noi fete frumoase şi plaje minunate ca-n Martinica? N-avem noi locuri de tocat banii străinezilor bogaţi? Ba, pentru culoarea locală, am mai putea aduce şi mai mulţi negri, direct de la Vanghelie din sector, să se simtă străinezu’ chiar ca-n Antile! Cazinourile, hotelurile, cluburile şi bordelurile de lux vor fi  total scutite de taxe şi impozite, iar preţurile, în Constanţa, vor fi mult mai mici decât în tot restul ţării, doar că de ele nu vor beneficia decât cetăţenii cu buletin ai Republicii Măzărica.

„Este foarte bună această iniţiativă, ne-a declarat un constănţean. De ce să plătim benzina 6 lei, ca proştii din România, când putem să nu mai dăm nicio acciză la stat şi s-o plătim doar cu 3 lei? La fel, dacă vreau să mă duc şi eu, ca omul, la masaj erotic, de ce să scot din buzunar suta de euro, când pot să dau doar jumătate, că, oricum, n-are fata prea mult de lucrat la mine, că mâine-poimâine fac 50 de ani!” Votanţii lui Radu Mazăre se declară extaziaţi: „Domnul Mazăre este un adevărat Domn pentru noi. Ne-a scos din foame, are grijă de noi, ne distrează, abia aştept să facă şi Constanţa duty-free, că propunem referendum, ca să facem noua noastră ţară, Măzărica, din republică – regat. Iar dacă prinţul Răducu, care acum se şcoleşte prin Anglia, nu va vrea tronul, nu-i nimic, că Mazăre al nostru e potent şi mai poate face vreo cinci-zece prinţişori, doar el e sultan mai tare ca Suleyman, îşi permite!”, a precizat o întreprinzătoare locală de pe faleză, care a promis că, dacă se scot impozitele, ieftineşte şi ea dopul de „seminţe de bostan şi floare, băieţi”.

Auzind de iniţiativă, şi alţi baroni locali şi-au exprimat dorinţa de a-şi face ţările lor în România. Astfel, am putea avea, în loc de o singură ţară, un stat federal, alcătuit din republici precum Fenechia, Dragnia, Hrebenciucia, Oprişania şi din enclave înfiinţate în Bucureşti, precum Vanghelia şi Piedonia. Cu puţină răbdare şi mulţi baroni, am putea ajunge, în doar câţiva ani, America Europei, unde însă, contrar originalului, negrii sudişti o vor duce mai bine decât albii nordişti.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare