Aseară, la Kanal D, candidata Elena Udrea a cântat în direct o melodie, la o emisiune tabloidă. Vă spun sincer, mi s-a rupt nu numai timpanul, ci şi sufletul ascultând-o. Versurile erau devastatoare, dar mesajul subliminal care se degaja din ele, n-a fost înţeles, cu siguranţă, decât de un număr extrem de mic de iniţiaţi, masoni de ziua a opta, illuminati şi bubuli. Pentru că unul din ei (nu-mi cereţi să dau nume) a fost băiat de comitet, mi l-a transmis şi mie, iar eu vi-l dau mai departe, că de-aia sunt jurnalist, să informez, no?

Dar să analizăm versurile:  „Curând va fi o noapte lungă şi fără tine-mi va fi greu, iubitul meu vino la mine, te-aştept să vii de Anul Nou”. Ce vrea Nuţica să ne zică, de fapt? Ea nu se referă, cum aţi putea voi băga mâna-n foc, la bezna deplină care domneşte în creieru-i propriu şi personal, ci la noaptea care va urma după ce se termină regimul lui Băsescu, Traian: pentru Udrea, cu siguranţă va fi o noapte mai lungă decât aia polară! Normal c-o să-i fie greu fără iubi al ei, cine s-o mai promoveze pe mititică şefă la administraţia prezidenţială, ministresă, deputată, etc, etc? Chestia cu Anul Nou s-ar putea să fie discutabilă. Dacă vine Ponta preşedinte, s-ar putea să-şi pună judecătorii ambiţia şi parcă-l văd pe Băsescu la mititica! Aşa că nu-l mai aştepta, fată, de Anul Nou, că nu vine! Poate de Revelionul 2020 să ai ceva şanse!

Strofa a doua e şi mai absconsă: „Râd şi plâng şi te strig aiurând, e soare şi ploaie, e cald sau e vânt, din somn mă trezesc şi tresar speriat, dar nu-i nimic, doar am visat”. Da, am avut şi eu impresia că Doamna aiurează încă de când, cu nişte amărâte de 6 procente, se lăuda că ar fi şefa Opoziţiei din România, când ea e doar şefa la bani. Partea cu soare, ploaie, cald, vânt, e o aluzie subtilă la vopseaua de păr de o mie de euro kilu folosită de doamna Nuţi, vopsea graţie căreia coafura rezistă, vorba reclamei. Şi e şi normal, la ce matrapazlâcuri a făcut, să aibă coşmaruri şi s-audă prin somn „Gala Bute! Gala Buteeee! Cin’ te-o prinde să te… întrebe de sănătate”.

Ultima strofă e cea mai emoţionantă, i-auziţi: „Iar vii, iar pleci şi nu-mi rămâne, nimic din florile de mai, tu nu ai timp, tu nu ai lacrimi, nimic din tine n-ai să-mi dai”. Normal că Traian nu mai are lacrimi, fetiţo, tu n-ai văzut că de zece ani, săracul, tot plânge? A plâns pentru dragă Stolo, a plâns să-i fie ruşine lui Dinu Patriciu, a plâns de mila lui frate-său, Mircea, când l-au băgat procurorii băsişti la zdup, de unde atâtea lacrimi şi pentru tine, fă, Nuţico? Cât despre partea cu „nimic din tine n-ai să-mi dai, ce vrei şi tu acum? Să nu mai dea andropauza peste el doar pentru că-i preşedinte?