HomeProiecte specialePagina de BusinessCălătorie în Țările Baltice. Cele 3 surori din nord

Călătorie în Țările Baltice. Cele 3 surori din nord

Le-am numit surori, dar privind numărul anual de turiști din aceste țări, le-am putea spune „cenușărese”. Pentru că Lituania, Letonia și Estonia sunt printre cele mai nevizitate țări din Uniunea Europeană. Ceea ce e păcat, pentru că sunt multe lucruri interesante de văzut. Dar, în același timp, poate fi un avantaj, pentru că nu te calci pe picioare cu hoarde de turiști echipați cu blițuri și selfie-sticks. Nici prețurile parcă nu sunt atât de piperate ca-n Occident. Iar de biletele de avion se ocupă lejer un card de credit.

 

Când?

Când vrei tu. Țările Baltice sunt frumoase oricând. E adevărat că Polul Nord e parcă mai aproape. Și că lunile de toamnă târzie, iarnă și chiar început de primăvară sunt cam greu de dus pentru cei ca noi, mai apropiați sufletește și termic de Balcani. Prin urmare, pentru plimbări cu adevărat fermecătoare pe țărmul baltic, cele mai inspirate sunt lunile de vară, când soarele e blând și briza lejeră. E drept că și clădirile minunate din Riga, Tallinn și Vilnius își dezvăluie un farmec aparte, sub pături de zăpadă proaspăt cernută.

 

Unde?

Capitalele sunt de neratat. Toate trei. Sunt niște mici bijuterii arhitetonice pe care balticii le-au ascuns și protejat cu dibăciei, în ciuda imperiilor care au încercat să-și impună domnia de-a lungul timpului. Vilnius este un oraș foarte elegant, cu un centru vechi bine păstrat. Riga se laudă cu berea bună, plaja Blue Flag și cele mai frumoase bijuterii din chihlimbar. Tallinnul s-a dezvoltat foarte mult în jurul castelului medieval și emană poate cel mai mult aerul scandinav al rudelor mai nord-vestice.

 

Cât?

Cazarea e destul de decentă, ba chiar poți nimeri Airbnb-uri cu 30-40 de euro pe noapte. Transportul e ieftin, mai ales dacă alegi autobuzul, inclusiv pentru a te plimba între țări. Iar cheltuielile de zi cu zi te vor șoca, în sensul bun. Poți să te trezești că ai mâncat, ai băut și te-ai distrat cu până în 45 de euro pe zi, fără să-ți lipsească ceva. E drept că, pentru această performanță financiară, trebuie să stai mai departe de restaurantele din centru, gata să prindă turiștii în capcană.

 

Ce?

Și, în special, ce mâncăm? Unele meniuri s-ar putea să-ți pară foarte familiare. Multă bere, multă votcă, ciorbe și supe aburinde,  cartofi gătiți în fel și chip, colțunași și tocănițe, toate asortate cu smântână din belșug. Dar pentru că Marea Baltică își suflă briza din apropiere, avem și foarte mult pește, foarte proaspăt și preparat în moduri variate, de la somon afumat chiar cu fum de lemn, până la herring murat și cod în crustă de ceapă.

 

Mai departe, ești liber să explorezi acest colț mai puțin promovat al Europei, să-i descoperi cultura, oamenii și obiceiurile pe viu. Dacă ai un CardAvantaj, poți să rezervi biletele chiar acum și să împarți cheltuielile în rate fără dobândă*. Ca să treci direct la plănuit poate cea mai inedită excursie de pe tărâmul Uniunii Europene. 

 

*Dobanda zero se aplică dacă se achită lunar suma totală de plată, astfel cum este evidențiată în extrasul de cont emis de către Bancă. Pentru o limită de credit de 5.367 lei, dobânda fixă este de 28%/an, rata lunară de plată este de 512,57 lei, iar dobânda anuală efectivă (DAE) este de 38,94%, fiind calculată pentru suma menţionată mai sus retrasă în întregime în prima zi de la un ATM Credit Europe Bank (România) S.A. şi rambursată în 12 rate lunare egale. Valoarea totală plătibilă este de 6.307,27 lei incluzând dobânda, comisionul anual de administrare cont curent de card în valoare de 49 lei şi costul de utilizare a mijlocului de plată în valoare de 107,69 lei.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare