M-aş fi aşteptat ca aseară, după victoria lui Blaga, Băsescu să iasă la rampă şi să-i spună „Vasile, eşti cel mai bun!”, aşa cum îl asigura, pe vremuri, pe un alt lider de partid, înainte să-i ia, cât se poate de democratic, piuitul – gurile rele zic că i-ar fi luat, tot democratic, şi gâtul, dar omu’ n-avea, pur şi simplu, aşa ceva!
Însă Băsescu n-a făcut asta. De unde, cu doar vreo câteva ore înainte, îi asigurase pe pedelei că-i iubeşte ca pe sarea-n bucate şi pe gheaţa-n pahar, brusc, preşedintele i-a renegat, declarând că nici nu vrea să mai audă de ei, fiindcă nu-s democraţi sadea (asta ca să vedeţi ce mică-i distanţa de la democraţie la dictatură!).
Car’vasăzică, în jurul orei 11 AM, cetăţeanul Băsescu Traian îşi pupa cu foc odraslele, căci încă mai spera să le vină la capul corect mintea bărbatului de pe urmă şi s-o voteze pe Elena Udrea, pentru ca, în jurul orei 9 PM, acelaşi BT să le declare că pleacă în lume, să-şi găsească alţi fii, întrucât ei sunt risipitori de voturi şi nerecunoscători. Astfel, după ce a fost un etalon al aroganţei, Udrea are mari şanse să intre iarăşi în cartea de istorie, tot la capitolul „unităţi de măsură”.
La urma urmei, dacă a existat „ocaua lui Cuza”, pentru cântărit corect greutăţile, de ce să nu existe şi udrele, pentru cântărirea corectă a democraţiei? Unitatea de măsură ar putea fi adoptată, mă gândesc, în toată lumea, să ştie şi americanii ăia unde dau cu bombardeaua: ţările cu mai mult de o sută de udre vor scăpa neatinse, în vreme ce ţările unde udrele sunt puţine, bătute şi cu ferugeaua pe faţă, gen Iran şi Siria, vor fi atacate neîntârziat.
Revenind la udrele noastre, să spunem că preşedintele a mai dat o dată cu bâta-n baltă, dovedind tradiţionala lui eleganţă de elefant în magazinul cu porţelanuri. Înţeleg că e supărat fiindcă Buldogul şi-a arătat brandul de (la) ţară şi a lăsat-o pe Nuţica desfrunzită şi singurică în grădina Carpaţilor, dar ăsta nu era un motiv de supărare şi de ieşit pe televizoare. M-aş fi aşteptat ca preşedintele să nu se amestece în ciorba de oase (carne de unde, mă, după atâtea luni de opoziţie?) a pedeleilor, însă el a făcut-o.
Şi nu ca să-şi exprime regretul că reformiştii Monicăi Macovei au fost ignoraţi cu desăvârşire la Congres, ci ca să plângă că femeia căreia îi „datorează” vreo câteva zeci de procente în minus n-a fost aleasă în fruntea partidului. La fel de subit şi de neînţeles, preşedintele s-a lepădat, cu scârbă, de oamenii care s-au făcut luntre şi punte ca el să nu fie demis la referendumul de astă-vară, când, dacă vă mai amintiţi, preşedintele nu mai ştia unde s-o ascundă pe doamna cu vuittonu’. Curat constituţional, coane Trăienică?
Dar poate că asta-i soarta politicienilor, să se lase vrăjiţi de farmecele unor dudui, uitând că singurul substantiv feminin pe care un adevărat om de stat trebuie să-l îndrăgească e Patria. Pe-un rege al Angliei, patima pentru o americancă divorţată l-a costat tronul, pe Marcus Antonius, dragostea pentru o regină l-a costat capul.
E drept, Elena Udrea nu e Cleopatra şi n-are la îndemână aspide egiptene, să se lase muşcată de ele, dar, la cât e de fâşneaţă, nu m-ar mira să-l lase pe Băsescu să se sinucidă politic de unul singur, iar ea să-şi ia încă o geantă din piele de crocodil, pe post de coş cu vipere. Aici l-aş fi adus în discuţie şi pe Samson, care şi-a pierdut şi capul, şi pletele, pentru o femeie, dar Băsescu nu mai are nici măcar şuviţa prezidenţială, deci nu e cazul.
Lăsând gluma deoparte, părerea mea e că Băsescu chiar vrea să-i calce pe urme lui Marcus Antonius şi, în loc să demareze un proiect de dreapta cu oameni care n-au în spate nici vămi vămuite, nici genţi aurite, se înfige cu graţie în propria sabie, curmându-şi viitorul politic. Dacă aţi remarcat, preşedintele a apărut aseară îmbrăcat cu un fel de vestă de salvare, vrând să ne dea de înţeles, subtil, că el e singura speranţă a dreptei. Atâta doar că o dreaptă construită pe tocurile de 15 cm ale Elenei Udrea e ciungă din naştere.
Exclusiv online
