Nu vă mint cu nimic. Chiar am nevoie de o inimă pentru transplant, pentru că nu se mai poate trăi cu inimile pe care ni le tot bagă pe gât diverşi candidaţi. Şi am să vă explic şi de ce. În urmă cu mulţi ani, un Traian Băsescu cu mai mult păr şi mai puţine inhibiţii se lua în piept cu sistemul care-l hrănise pe el însuşi la piept, după propria-i mărturisire, vrând să-l schimbe din temelii. Pe atunci, sloganul lui şi al celor care se aliniaseră în spatele lui era „Arde-i pe corupţi”. Acum, din sintagma asta picantă n-a mai rămas decât un ARD discret, întrucât bună parte dintre corupţi au ajuns să se ascundă tot în spatele preşedintelui. După umila mea părere, ARD este un experiment monstruos, o simplă clonă a PDL, un fel de oaie Dolly care nu va supravieţui prea mult, tocmai fiindcă este o creaţie artificială.
Artizanii acestei construcţii au luat o mână de aici, un picior de colo, un ficat de dincolo, o vezică de unde s-a mai găsit şi, când s-ajungă şi la cojones, au văzut că n-au de unde să mai ia. Fiindcă singurul care avea cojones era Băsescu, iar el, fiind preşedinte, deci deasupra tuturor partidelor, nu putea să le împrumute nimănui. Artizanii au mascat însă deficienţa, luându-şi ca simbol o inimă, ca şi cum ar fi vrut să spună: „N-avem noi alte alea, da’ ia priviţi ce cord zdravăn ne-am tras”. La o privire mai atentă, vedem că inima asta cu care se laudă ei nu-i chiar aşa de zdravănă. E, mai curând, înecată în grăsimile baronilor locali, e plină de trigliceride şi colesterol, de câte zaharicale au băgat şi bagă granzii pedelişti în propria lor guriţă, ca să-i laude că-s curaţi şi cinstiţi.
O asemenea construcţie nu trebuia făcută – cel puţin nu înainte de alegeri – pentru că ea nu păcăleşte pe nimeni. Dacă ne uităm la cifre, vedem că PDL singur avea mai multe procente decât are ARD la comun, cu partidul lui Neamţu şi al lui Pavelescu şi al lui Ungureanu. Poate că mulţi au avut încredere în MRU, dar, văzându-l cum se pupă pe gingii cu igaşii şi udrele pedeliste, încrederea s-a risipit şi un gând pe care poate n-ar fi vrut să-l zămislească s-a strecurat totuşi, ca un pumnal otrăvit, în mintea lor: „Toţi sunt la fel. Şi MRU e ca ei. Nimic nu se mai poate schimba în ţara asta”. Comisia de etică a Monicăi Macovei a nominalizat zeci de „dalmaţieni” care, teoretic, n-ar mai fi trebuit lăsaţi să candideze, fiindcă prejudiciau imaginea alianţei. Şi ce dacă? Astăzi, cei mai mulţi dintre ei sunt pe liste. C-aşa-i în ARD: democraţia nu-i pentru căţei, e de la buldogi în sus.
Ca să mai ascundă niţel gunoiul sub preş, aseară ARD şi-a lansat fără fast candidaţii. A fost un fel de cină a lui Dromihete, cu vase de lut şi apă în loc de vin, la sfârşitul căreia buldogul Blaga mai că n-a întrebat: „A cui masă e mai bogată, Lisimah, pardon, Ponta: a noastră sau a voastră?”. Evident, la câţi mardei au strâns hârciogii din PDL în anii grei ai crizei, lansarea s-ar fi putut face şi pe Nou Camp, că doar e un fleac pentru alde Flutur, Pinalti sau Falcă să adune laolaltă o sută de mii de gorobeţi ca să le-arate useliştilor cine-i jupânul. Dar s-a mers pe ideea de cumpătare, de sobrietate, la modul: avem o inimă, dar n-o îmbuibăm, căci suntem adepţii alimentaţiei raţionale şi ai mişcării în aer liber. Adunarea de la Operă a fost, de fapt, un spectacol de operetă, în care, de sub costumele decente şi sobre ale multora dintre participanţi, se iţeau lănţăurile de aur de neam prost.
Sunt absolut convins că dacă ar fi mers singur la drum, luând ţara asta la picior şi delimitându-se clar de corupţii, incapabilii şi aroganţii din PDL, Ungureanu ar fi avut infinit mai mult de câştigat în alegeri. Ar fi arătat că inima lui bate lângă inima ţării şi că nu-şi încredinţează suflul vieţii inimii puhave a baronilor pedelişti, care are musai nevoie de un transplant de sânge proaspăt dacă vrea să nu piară, la iarnă, în pieptul unui cadavru politic. Aproape 50% dintre români nu mai votează de ani buni pentru că n-au cu cine. Înhăitându-se cu baronii pedelişti şi acceptându-l drept „vornicel” la voita nuntă cu electoratul pe controversatul Adriean Videanu, MRU tocmai i-a făcut pe aceşti români nehotărâţi să fie şi mai hotărâţi în nehotărârea lor.
