Dacă credeați că măsurile de austeritate ale Guvernului Boc au fost luate cu piciorul stâng, comunicate prost populației și, cel puțin o parte din ele, gândite cu o logică care l-ar face pe Aristotel să se învârtă în mormânt (impozit pe pensii…), să-i vedeți pe uselei.
Colegii de la Hotnews au descoperit că negociatorii români îi vor propune delegației FMI impozitarea progresivă. Și nu aia cu 8%-12%-16% care măcar le-ar fi făcut viața mai ușoară conaționalilor noștri cu venituri mici, ci aia cu 15%-20%-30% care nu-i rezolvă cu nimic pe săraci, ba chiar le-o trage artistic investitorilor și-așa sătui de funcționari publici care cer șpagă și discursuri à la Antonescu cu „noi nu ne vindem țara/nu ne controlează nimeni/Sieg Heil!”.
Guvernul Poanta (nesărată) a ieșit cu o declarație în care dezmințea această informație. Să sperăm că măcar de data asta Ponta nu minte de îngheață apele și că e pe bune. Hai să vă zic ce se va întâmpla dacă avem impozite de tipul ăsta. Un pic de context: Bulgaria are cotă unică de 10% la sută, iar Ungaria lui Orbán are o politică fiscală cât de cât relaxată. Mai mult, leul a devenit pisoi în fața euro și scena noastră politică e mai instabilă decât dragostea cu năbădăi și bătăi a Danielei Crudu cu Nilă. Dacă ați fi investitori străini, ce-ați face? Eu, sincer, aș fugi de România mai rău ca Dan Voiculescu de justiție. Dar dacă ați fi patroni, ce-ați face cu salariile angajaților? Oare v-ați umple de solidaritate socială și ați plăti taxele din profitul care nu e al companiei? Mă îndoiesc.
Mai țineţi minte când râdeam de greci, cu guverne incompetente și măsuri anticriză anemice? Nici eu.