HomeSocialEt si cetera socialaDe Ziua Copilului, amintește-ți ce înseamnă să stai drept!

De Ziua Copilului, amintește-ți ce înseamnă să stai drept!

Dacă noi am fi copia fidelă a copiilor noștri și nu invers, dacă noi am moșteni caracterul copiilor noștri și nu invers, dacă noi am dovedi spiritul liber și dreptatea caracteristice copiilor noștri și nu invers, România ar fi o țară cu alt imn decât "Deșteaptă-te, române!". Pentru că ei sunt deja deșteptați. Din păcate, ne tot așteaptă pe noi să ne deșteptăm, apoi cresc și, în plină tinerețe, când le sunt necesare mai mult ca oricând ajutorul și speranța, au parte de umilințe în loc de susținere, întâlnesc obstacole în loc de recunoașterea valorii, sunt scuipați și înlăturați de un sistem corupt construit pe nepotisme și mizerie.

Și uite așa se transformă copiii ăia plini de viață și entuziasm în niște cetățeni resemnați, adormiți și letargici ca părinții lor, chibițează de pe margine ce merge și ce nu merge în țara asta, mănâncă o pizza și analizează în fața televizorului cum e în Olanda și ce bine ar fi să fie și la noi așa, privesc de pe geam la fraierii care au ieșit în stradă și se gândesc "la ce bun, oricum nu se întâmplă nimic bun în țara asta". În final, fredonează încetișor "Deșteaptă-te române!" înainte de culcare și așteaptă ziua de salariu ca să evadeze măcar un weekend din cotidianul absurd. Da, e adevărat, România e țara în care e necesară o doză mare de indiferență, altfel înnebunim cu toții. Dar indiferență, nu nesimțire.

Îți mai amintești când eram mici cum împărțeam dreptatea printre copiii de la bloc sau printre animalele din curte? Îți mai amintești cum îți doreai să te faci "doctoriță" ca să salvezi oamenii? Îți mai amintești cum îl apărai și îl răzbunai pe fratele tău mai mic? Îți mai amintești cum ne țineam strâns de mâini cu alți copii, toți uniți și fericiți, la "Țară, țară, vrem ostași!", îți mai amintești cum voiai să te faci pilot ca să ai aripi sau să fii polițistă ca să îi bagi la beci pe ăia răi? Îți amintești când ne păsa de cel de lângă noi, îți amintești cum împărțeai fellile de banană coaptă pe șifonier cu toți membrii familiei? Îți mai amintești ce înseamnă să stai drept? Îți mai aduci aminte de gesturile frumoase pe care le făceai pentru colegul tău de bancă?

În loc de aviator, doctoriță sau polițist, am ajuns niște resemnați triști care nu mișcăm un deget pentru nimeni, nu ne interesează nimic altceva decât să fim noi bine, nu ne pasă de nimic altceva decât de propriul interes. Ne-am maturizat urât și am ajuns ca babalâcul ăla de la bloc care ieșea mereu pe stradă în pijamale și ne trimitea pe fiecare la scara lui. Da, ca ăla am ajuns, ne deranjează efervescența, nu suportăm spiritul civic, suntem zgârciți cu timpul nostru, suntem deplorabili.

Dacă nu vei ieși la vot duminică, pe 5, fiindcă nu ai chef, timp, sau ai altceva mai bun de făcut, ești ca vecinul ăla ursuz de la bloc care spărgea mingea copiilor. Dacă nu ieși, înseamnă că, în loc de Zâne și Feți Frumoși, ai ajuns să fii de partea răului, răul ăla care te făcea să intri sub pat cu lanterna. Dacă nu ieși la vot, copilul cu spirit justițiar din tine a murit și, în locul lui, domnește individul insipid pe care îl detestai când erai copil.

Fii adultul la care te-ai fi uitat cu admirație atunci când erai copil și lasă în urma ta o lume mai bună! Măcar de dragul copiilor, hai la vot duminică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare