HomeSocialSanatate si alte boliDezvăluiri AC: Virușii liberali din Ministerul Sănătății erau să...

Dezvăluiri AC: Virușii liberali din Ministerul Sănătății erau să omoare populația cu vaccinul antigripal

Data stelară 2 decembrie 2013. Ministrul Sănătății de la acea vreme, limbutul Eugen Nicolaescu o pune de o vizită protocolară și populistă la Institutul Cantacuzino. Este însoțit de plagiatorul Victor Ponta, pe atunci șeful miniștrilor, scopul declarat al vizitei fiind acela de a arăta poporului că și geto-dacii se pricep să facă vaccinuri. Mândrie mare, discursuri tembele, poze, pupat în cur în Piața Independenței. Plagy primește cadou o cutie cu doze de vaccin antigripal produs de experții mioritici pentru sezonul 2013-2014. Din păcate pentru poporul român Ponta nu-l folosește acolo, la botul calului. Am fi scăpat de imbecil căci, ce să vezi, vaccinul era nițel toxic. Mai exact, încărcătura de endotoxine bacteriene era 30 de ori mai mare decât limita maximă admisă în UE!  De aici a început scandalul care s-a finalizat zilele trecute cu trimiterea dosarului la DNA pentru un prejudiciu de 2 milioane de euro produs de maiștrii de la Institutul Cantacuzino. La DNA, rețineți, instituție care tocmai îngropase scandalul în 2015 printr-o clasare de neam prost și despre care nimeni nu suflă o vorbă!

23 decembrie 2013. Agenția Națională a Medicamentului îi semnalează lui Nicolaescu faptul că vaccinul antigripal produs la Cantacuzino este toxic, având depășiri la parametrul endotoxine bacteriene. Nicolaescu Eugen, politruc priceput în ale sănătății ca vaca la bowling, a numit o comisie de experți care să verifice vaccinul. Comisia de meșteri a politrucului a decretat după un studiu clinic făcut la standardele din Piața Matache că otrava merge și așa. Experții de partid au concluzionat că dacă te vaccinezi cu otrava de la Cantacuzino te ia nițel de cap dar  nu crăpi. Concluzia băieților a fost aceea că vaccinul poate fi administrat adulților, că ei sunt mai rezistenți și nu crapă. Nu crapă chiar toți, adică! Ziceau ei că, în caz de pandemie, merge și otrava produsă de Cantacuzino. Atât i-a dus mintea pe cretinii din subordinea Sanitarului Șef!

4 februarie 2014. Președintele ANM (Agenția Națională a Medicamentului) a insistat și trimis vaccinul la teste în Franța. Surpriză mare! Nivelul endotoxinelor bacteriene era de 3000 de unități/mm față 100 de unități/mm cât este nivelul maxim acceptat în UE. Logic, Ponta se înfurie și trimite corpul de control la  Cantacuzino. Și nu pentru că poporul era în pericol dacă se vaccina cu otrava lui Nicolaescu, ci pentru că dacă EL ar fi folosit vaccinul ar fi crăpat înainte de termen. Cu șoc anafilactic și strigături. N-a fost să fie!

9 februarie 2014. Limbutul liberal anunță oprirea campaniei de vaccinare invocând numărul mic de cazuri și depășirea momentului optim de vaccinare. Contabilul nu scoate o vorbă despre faptul că vaccinul era toxic și că dacă se mergea după mintea lui, cele 400.000 de doze de vaccin ar fi cauzat decese ca la Mărășești, Mărăști și Oituz luate la un loc! Simultan cu acest anunț politrucul bagă în ciorba toxică SRI, căruia îi cere să verifice trădătorii de neam  și țară de la Cantacuzino pe care-i suspecta că au contaminat vaccinul intenționat. Cap are, minte ce-i mai trebuie!

26 februarie 2014. Nicolaescu îl demite pe președintele ANM, Marius Savu. Motivația ne scutește de înjurăturile de morți și răniți pe care limbutul le merită din plin: „Sunt documente care au fost transmise continuu privind linia de producţie. Mai mult decât atât, testarea în Franţa a fost făcută după o metodă care nu este în farmacopee. Este clar că toate aceste demersuri au fost făcute împotriva noastră, a liberalilor, cu atât mai mult cu cât încă de la început ni s-a atras atenția de către premier că mă chinuiesc degeaba cu Institutul Cantacuzino, că nu va ieși nimic”. Începuse deja frecușul pe ciolan între PNL și PSD iar cretinii nației se războiau sacrificând sănătatea populației.

Doi ani se freacă capra la Parchet.  Dosarul a fost deschis în 2014, pe baza raportului trimis de Consiliul Suprem de Apărare a Tarii Parchetului de pe lângă ICCJ,  din cauza managementului defectuos exercitat de conducerile succesive ale Institutului “Cantacuzino”, din cauza nerespectării procedurilor, a controlului defectuos al procesului de producție, dar şi a implicării improprii a Ministerului Sănătății, s-au înregistrat deficiențe care pot genera vulnerabilități la adresa stării de sănătate a populației şi că se impune luarea unor măsuri pentru remedierea tuturor acestor deficiențe şi pentru prevenirea repetării acestora. Așa glăsuia raportul CSAT. Bandiții de la OMS chemați să-și dea cu părerea o pun pe dungă cu niște concluzii trase de păr:

– Producția de vaccin antigripal pentru sezonul rece 2013-2014 a început foarte târziu, nefiind suficient timp pentru respectarea adecvată a sistemului de calitate

– “Campania 2013-2014 a fost derulată în condiții de presiune considerabilă, producția a început târziu, iar așteptările publice erau mari. S-a stabilit că personalul avea cunoștință de acest fapt şi că nu a fost suficient timp pentru respectarea adecvată a sistemului de calitate”

– Personalul angajat a început lucrul târziu, având la dispoziție un timp redus pentru formare, iar tensiunea a fost mare din cauza incertitudinii păstrării postului.

Parchetul Înaltei Curți de Casație şi Justiție (PICCJ) a început urmărirea penală față de faptă, în anul 2014 pentru neglijență în serviciu şi efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică. Dar stai, că asta nu e tot!

29 septembrie 2015. DNA jugănește un dosar pe aceeași temă, și anume abuz în serviciu la Institutul Cantacuzino, Ministerul Sănătății și ANM. Dosarul a fost deschis la data de 17 februarie 2014, la denunțul unui cetățean rămas anonim. Faptele reclamate vizau, cităm:  „…funcționari publici din conducerea Ministerului Sănătății și din cea a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, precum și funcționari din cadrul Institutului Național de Cercetare-dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie ,,Cantacuzino” , și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în legătură cu procedura de producere și achiziționare a unor vaccinuri antigripale”. După vreo 7 luni de la depunerea plângerii, la 16 septembrie 2015, se începe urmărirea penală iar 9 zile mai târziu dosarul este clasat. La data de 29 octombrie 2015 denunțătorul atacă în instanță clasarea dosarului și, o lună mai târziu, obține redeschiderea urmăririi penale în urma unei sentințe pronunțate de Tribunalul București.

Orbul găinilor la DNA. În contestația sa denunțătorul arată grave golănii comise de ministrul limbut și gașca sa de politruci, golănii pe care DNA le-a trecut lejer cu vederea. Cităm:

 „Nu există nicio procedura legală care să permită comercializarea unui medicament sau a unui produs biologic neconform. Ordinul de ministru şi eventualitatea invocată – pandemia de gripă – sunt doar modalităţile prin care Ministrul Sănătăţii a înţeles să acopere prejudiciul creat ca urmare a presiunilor pe care le-a exercitat pentru producerea vaccinului până la începutul lunii decembrie, aşa cum îşi asumase public răspunderea".

Studiul comandat nu a certificat calitatea acestuia – nici nu ar fi putut s-o facă – ci doar a indicat un număr de reacţii adverse înregistrate la persoanele cărora li s-a administrat vaccinul comparabil cu cele semnalate la alte vaccinuri provenite din import – afirmaţie care nu poate înfrânge lipsa de conformitate (încărcătura microbiană peste limitele admise).

Studiul comandat a fost elaborat de persoane implicate direct atât în conducerea Institutului Cantacuzino cât şi la unitatea în care s-ar fi desfăşurat studiul – Spitalul Victor Babeş, a fost efectuat pe angajaţi ai spitalului – total împotriva normelor în vigoare. Nicio reglementare în vigoare nu permite efectuarea de studii clinice cu produse certificate ca fiind neconforme – ceea ce demonstrează fie că studiul nu s-a efectuat, fie ca în disperare de cauză s-au încălcat norme elementare ale eticii medicale – doar pentru a acoperi prejudiciul.”

Să vorbim despre foloase necuvenite. Denunțătorul le dă procurorilor pu… pardon, mură în gură cheia întregii afaceri vorbindu-le despre prostie, hoție și foloase necuvenite:

„Funcţionarii MS au obţinut indubitabil un folos – atât patrimonial cât şi unul nepatrimonial. Astfel, prin acoperirea prejudiciului – s-a evitat recuperarea pagubei de la persoanele care, prin comportamentul şi deciziile lor au determinat paguba în discuţie (folos patrimonial)".

Pe de altă parte, persoanele vinovate ar fi trebuit sancţionate cel puţin administrativ, prin eliberarea din funcţie – ceea ce este un folos nepatrimonial. Conform logicii aplicate de procuror – Institutul Cantacuzino a produs un vaccin perfect comerciabil. În aceste condiţii, decizia MS de a nu mai achiziţiona vaccin de la Institutul Cantacuzino şi de a încheia un contract cadru pe următorii 3 ani (!) pentru achiziţionarea din import de vaccin anti gripei sezoniere, la preţuri de 3-4 ori mai mare, decizie care de altfel a condus şi la îngroparea de facto a Institutului si eliminarea acestuia din piața concurențială, reprezintă realizarea unui beneficiu patrimonial pentru un terț – agentul economic străin!

Consider că nu este necesar a continua argumentația mea, în condițiile în care procurorul de caz avea indiciile necesare, anexate la sesizarea inițială, pentru a face o corectă încadrare a faptelor. În cel mai rău caz avea posibilitatea de a mă cita ca martor pentru a-mi expune eventuala discordanță între cele semnalate de mine şi dovezile adunate.”

Revenim în zilele noastre. După doi ani de frecat capra, procurorii de la Parchetul General ajung la concluzia că la Institutul Cantacuzino s-a creat un prejudiciu de circa 2 milioane de euro. Cu sau fără dezinfectat Hexi băieții se spală pe mâini, fac dosarul pachet și-l trimit la DNA. Presa corporatistă exultă! S-a făcut dreptate iar incoruptibili de la DNA vor pune cu botul pe labe golanii din afacerile farmaceutice. Bineînțeles că nici un politician nu este vinovat. Bineînțeles că importul de vaccin antigripal are acum cale liberă. Cum a avut de fiecare dată din 2009, de când un alt mare satrap al sănătății, Streinu Cercel, băga spaima-n geto-daci cu virusul gripei porcine. Care virus, ce să vezi, a cauzat doar vreo 7 victime deși statul a tocat vreo 17 milioane de euro ca să-l combată!

DNA tace ca porcu-n cucuruz în legătură cu dosarul pe care Tribunalul București l-a redeschis cu forcepsul. Iar dacă azi vorbim de un dosar în cazul Cantacuzino, meritul este al unui singur om. Acesta este medicul Sorin Paveliu, cel care s-a încăpățânat să urmărească virușii din sistemul public de sănătate și să-i aducă la audieri.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 8 (1207) – 23 mai-12 iunie 2016

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare