HomeSocialD'ale cetateanuluiE.coli în carnea de sub șa pregătită pentru Ziua...

E.coli în carnea de sub șa pregătită pentru Ziua Maghiarilor de Pretudindeni

Scandalul alimentelor infestate cu temuta bacterie E.coli s-a extins, de ieri, şi-n Ardeal. Aici, mai precis în judeţele Covasna şi Harghita, inspectorii OPC ar fi descoperit zeci de tone de carne cu contaminate și cu termenul de valabilitate expirat.

Carnea era depozitată în mai multe magazine din aceste judeţe, fiind dosită sub câte o şa, şi urma să fie consumată astăzi, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Proprietarii de magazine se apără, susţinând că este vorba de o metodă tradiţională de conservare, iar carnea nu poate îmbolnăvi pe nimeni, decât cel mult pe naţionaliştii români, care se oftică la culme, văzând cum ungurii îşi păstrează obiceiurile seculare, iar ei nu.

„Noi moştenit această tradiţie de la stromoşul nostru Attila. Carnea tot de la el o avem, dar e foarte comestibilă, puteţi a gusta, dacă vreţi”, i-a îmbiat un patron pe inspectorii OPC, precizând totodată că şi caii sunt cu vaccinurile la zi, iar şeile nu sunt chinezării ieftine, deci nu e niciun pericol. Într-adevăr, analiza efectuată cu Carbon-14 a scos în evidenţă că hălcile de carne datează de cel puţin 1500 de ani, dar şi că, spre deosebire de carnea expirată descoperită în ultimele zile, ele nu provin din Uniunea Europeană, ci de undeva de prin Mongolia.

„Nu ştim de unde e carnea, căci actele de provenienţă a fost semnat de unul, Anonymus, care nu specificat locul. Dar garantem că e carne de calitate și nu e purtătoare de bacterii. Ca să vedeţi că nu suntem şovini, să ştiţi că până şi la cetăţeni români care nu ştiu a cere o pâine în ungureşte noi le dăm carne. Foarte multă carne”, a precizat un distribuitor din Harghita.

Totuşi, fiindcă se tem că prin consumul cărnii infestate ţinute sub şa populaţia locală se poate îmbolnăvi de maladii grave, cum ar fi xenofobia cronică sau iredentismul acut sever, autorităţile româneşti au decis să confişte tonele de carne, cu tot cu cai. Caii urmează să fie exportaţi, sub formă de pastramă de berbecuţ şi cârnaţi de Pleşcoi, în Uniunea Europeană, în vreme ce carnea va fi dusă în judeţul Teleorman.

„Mai mulţi patroni de carmangerii de acolo şi-au exprimat dorinţa să o ia ei. Am verificat, condiţiile de igienă sunt respectate, instalaţiile frigorifice funcţionează la temperaturile necesare, e drept că depozitele sunt branşate ilegal la reţeaua de electricitate, dar sănătatea populaţiei contează, nu?”, a declarat un inspector OPC. Acesta a mai precizat că tonele de carne confiscate de la unguri vor fi transformate în mici cu muştar, care vor fi distribuiţi gratuit alegătorilor din Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Sectorul 5, de 1 Mai.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare