HomeSocialEu pup poala popii, popa pupă poala mea...

Eu pup poala popii, popa pupă poala mea…

 

 

Aveam treisprezece ani și îmi petreceam vacanța de vară la țară când o țărancă veselă și îndrăzneață, venită în vizită la bunica, m-a somat:

− Spune repede: „Eu pup poala popii, popa pupă poala mea“!

M-am conformat și, exact așa cum prevăzuse țăranca, am pronunțat altceva în loc decât „poala“. Drept urmare, ea a izbucnit într-un râs ghiduș, dar a și roșit în obraji și și-a ascuns gura cu palma.

Trăznaia ei (chiar dacă mă tulburase plăcut, ca o posibilă invitație la un joc amoros) mi s-a părut o impietate la adresa preoților. Abia astăzi, rememorând întâmplarea, îmi dau seama că din „încurcătura de limbă“ creată de popor reieșea dimpotrivă că „popa“ se bucura pe atunci de mult respect. Tocmai datorită respectului asocierea lui, printr-un accident de pronunție, cu un cuvânt licențios provoca o asemenea reacție de amuzament și rușine.

Astăzi, slujitorii lui Dumnezeu și-au pierdut, din nefericire, orice prestanță. Îi văd amestecați în mulțime, purtând sacoșe și lovindu-se de trecători, și mă doare sufletul că nu mai sunt ce-au fost pe vremuri. Din nefericire, nu numai vremurile sunt de vină, ci și ei înșiși. Un „popă“, aflat la volanul unei mașini, era să intre în mașina mea, din cauza lipsei lui de talent la condus, iar apoi tot el și-a scos capul pe geam și m-a înjurat brutal (în termeni, trebuie să recunosc, creștinești, ca „Paște“, „Hristoși“ și „Dumnezei“).

Nu toți sunt la fel, dar mulți, foarte mulți, mult prea mulți sunt. Într-un sat am asistat la următoarea scenă. Un popă relativ în vârstă a apărut pe o stradă și imediat țăranii din curți s-au făcut dispăruți, de parcă ar fi sunat alarma aeriană. După trecerea primejdiei, am intrat în vorbă cu unul dintre ei și am aflat că popa le cerea invariabil bani (și îi afurisea dacă nu-i obținea) ca să meargă… la băut.

În București, la botezul copilului unui prieten al meu mai tânăr, am constatat uimit că preotul boteza șase copii dintr-odată și lua bani mulți de la fiecare din cele șase familii. Participanții erau amestecați și se strigau unii pe alții, dar din cauza înghesuielii nimeni nu reușea să ajungă la grupul de care aparținea. Iar cei șase nou-născuți orăcăiau și ei, scufundați în cristelnițe de mâinile neexersate ale unor inși care păreau suplinitori de preoți, nu preoți. Era un adevărat vacarm, dar încă se auzea, ademenitor, ca o șoaptă a diavolului, foșnetul banilor.

Să transformi botezul într-o afacere! Și mai am multe exclamații pe listă. Să vinzi apă sfințită, la sticlă, ca vinul sau țuica! Să iei taxe de la cei care vor să sărute icoane făcătoare de minuni, exact ca în Evul Mediu! Să faci un întreg circ, profitabil, din punerea la dispoziția publicului a moaștelor Sfintei Paraschiva (care, cu numele schimonosit nu știu din ce cauză, în „Parascheva“, nu mai rimează cu „milostiva“, ceea ce dărâmă una din cele mai frumoase poezii ale lui Tudor Arghezi și îl face pe poet să se răsucească în mormânt)!

L-am auzit nu de mult pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, respingând, cu o demnitate înțepată, unele critici referitoare la biserica ortodoxă. Ideea era: dacă vă convin regulile noastre, bine, dacă nu, duceți-vă la alt cult! Ca și cum biserica ar fi un club, iar cei care nu respectă protocolul ar putea fi luați de guler și azvârliți afară de un body-guard!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare